Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri dezbateri tehnice, iar discuţiile vor fi reluate joi, de la ora 9,00.
Nu au fost vehiculate nume de premier și nici cine va lua ministerele „cu greutate”, dar surse politice au declarat pentru Realitatea Plus că viitorul Guvern va avea 16 ministere.
De asemenea, numărul secretarilor de stat va fi mult redus.
Vor continua negocierile pentru a stabili ce minister revine fiecărui partid.
Marţi seară, PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat la finalul unei şedinţe de discuţii un ”angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.
Motto:
“Experienţele penibile pe care le-am făcut în anii din urmă ne impun astăzi, mai imperios ca oricând să-i ascultăm glasul profetic, să ne unim “în cuget şi în simţiri” , ca să putem repara pierderile dureroase pe care le-am suferit şi să asigurăm ţării noastre locul de frunte ce i se cuvine, în această parte a lumii.”
(Petre P. Negulescu – “Conflictul generaţiilor şi factorii progresului” – Discurs de recepţie la Academia Română, 25 mai, 1941)
Coalitia PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile trebuie să se unească “în cuget şi în simţiri” pentru formarea unei majorităţi parlamentare confortabile capabile să alcătuiască un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme prin eficientizare şi reducerea cheltuielilor publice şi a birocraţiei în administraţie.
Programul de guvernare trebuie să pornească de la reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
-Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.