
SUA şi Uniunea Europeană intenţionează să limiteze şi mai mult sprijinul pentru invazia Rusiei în Ucraina, au declarat vineri preşedintele american Joe Biden şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în finalul întâlnirii lor la Casa Albă, relatează DPA.
„Facem noi paşi împreună care să vizeze actori suplimentari din ţări terţe de pe întreg globul cu scopul de a perturba sprijinul pentru războiul Rusiei în orice colţ al lumii unde acesta este identificat”, au afirmat cei doi lideri într-un comunicat publicat după discuţiile de la Washington.
O atenţie specială a fost acordată problemei vizând împiedicarea Rusiei să eludeze sancţiunile occidentale, a afirmat Ursula von der Leyen în cursul unei scurte întâlniri cu presa la Casa Albă.
„Lucrăm în strânsă colaborare pentru a limita chiar şi mai mult veniturile ruseşti, asigurând în acelaşi timp aprovizionarea continuă cu energie a pieţelor emergente şi a ţărilor în curs de dezvoltare”, se afirmă în comunicatul citat, care nu menţionează niciun fel de măsuri concrete în acest sens.
În acest context, Joe Biden şi şefa Comisiei Europene nu au menţionat în mod special China. Dar atât SUA, cât şi UE iau în considerare impunerea de sancţiuni împotriva Beijingului dacă se va confirma că ţara sprijină Rusia cu livrări de arme, notează DPA.
Rusia a lansat o invazie la scară largă împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022. Ca răspuns, UE, SUA şi o serie de alte state membre ale G20, inclusiv Marea Britanie, au impus o serie de sancţiuni împotriva Moscovei.
Până în prezent, China nu a condamnat invazia Rusiei împotriva Ucrainei, stat independent şi suveran.
În urma întâlnirii de vineri, Ursula von der Leyen şi Joe Biden au anunţat de asemenea începerea lucrărilor la un acord esenţial cu privire la materiile prime pentru a evita o dispută între UE şi SUA privind subvenţiile pentru tehnologii curate.
E clar ca esti bolnav.
Lucrurile se precipita .Ucraina isi anunta controfensiva sustinuta de tehnica Occidentala si de avioanele MIG foste rusesti (ce infamie ) care acum ajung in Ucraina. Se preconizeaza aparitia unui voluntariat prin care natiunile ce deja sprijina Ucraina militar vor participa direct la alungare rusilor din tara vecina noua .Sub comanda SUA putem asista la aparitia unei noi Coalitii ce poate cuprinde M.Britanie si natiunile de pe flancul de Est impreuna chiar si cu trupe ale Turcilor ce isi doresc eliberarea Crimeei .Sanctiunile deja devin devastatoare si colapsul invadatorilor poate fi anticipat daca craina decide sa reactioneze in acast fel .
@gelu: Unde vezi gtu, mirlane, in acel articol din ziarul din Vrancea ca ar fi vorba de ordin de incoroporare? Reglarea situariei militare nu inseamba nici incorporarw si nici mobilizare. Dupa ce ca esti dus rau cu capul pe coclaurile delirului misic esti si un mare mojic, calitate inseparabila de propaganda prorusa.
Asta e marea spaima a Americii! Ei, care exporta inflatie prin tiparirea continua de $$$ pe care-i exporta obligatoriu in toata lumea contra bunuri reale se vad acum refuzati si respinsi de cam jumatate din planeta, deocamdata, incat $$$ vor mai avea o circulatie limitata la vestici. Cu putina judecata se intelege de unde-si trage puterea Occidentul, precum si faptul ca a ințărcat Bălana si nu mai e rost de lapte pe degeaba. In perioada urmatoare, nu peste mult timp, monedele nationale ale catorva tari puternice vor determina forma de schimburi comerciale si valutare, bineinteles, in afara $$$.
ia-te de mână cu un altul, general de sticla a3, fost chiar rector la un institut militar, după care, cică, rusii au doar două tancuri T-14, iar unul din ele s-a stricat chiar la parada. Ăsta e nivelul vostru de cunoștințe și gândire.
adevarata Ileana Rollanson, chiar daca m-am contrat cu ea sau nu mi-au convenit unele idei. E o placere sa gasesti comentariile ei documentate in principal, mai apoi subiective. Tu, care o injuri arati cat de mic esti.
Bunul samariteam are ceva retard:)))Ofensiva de la ucrainieni?Unde?Poate spre Transnistria…Omule,am banuiala ca esti triplu vaxinat si mancator de greieri,esti dus rau pe coclauri:)))
Da, bey Editat de la 12:00, din 2013 la Vatican, de Pasti se invoca numele lui Lucifer (”care ni l-a dat pe… Iisus”!?!?), dar daca esti incult, taci si mai invata.
Cu o hoață ordinară în fruntea UE, care ca și Petrov al nostru sau Johannis, nu poate fi anchetată pentru tunurile ei date pe față în pandemie, putem spune că s-a cam ales praful și pulberea de UE.
În rest, Licuricii îi fac în prezent Rusiei exact ce le-a făcut Rusia în anii 60 când licuricii au urlat ca din gură de șarpe că să piară de-ndată rachetele rusești din Cuba: și trebuie să fii ori securist, ori oligofren, ori să te cheme Radu Tudor sau Orhan Sabin ca să-i acuzi tot pe ruși pentru agresiunea Licuricilor. Punct.
Nu stiam ca madam UrSSula e la Washington. Cu bunicul Joe. Consolându-se reciproc. Mai ales ca tipii uita si ce fac, si ce spun, si ce-nseamna un cuvânt, si unde sunt. Amenintarile tipilor vin dupa ESECUL TOTAL AL SANCTIUNILOR CARE TREBUIAU SA DISTRUGA RUSIA. Si deja la luni bune dupa ce lumea a-nceput o de$-izare vertiginoasa. Numai SUA si UE mai raman cu $. Insule de datorii si de saracie (începând cu saracia energetica si inflatia). Vae victis. Apropo: mai exista UE? Comisia nealeasa? cine-a mandatat-o pe nebuna de UrSSula sa sanctioneze si-ameninte? tipa dându-se-ntr-un spectacol grotesc. Demn de Robinette. Amandoi, si criminali, si faliti. @bunul samaritean: bati câmpii, dragutza. Copiezi propaganda SUA de closet. Adavarul fiind ca Polonia-i pe drojdie, si dpdv economic, si politic. La fel SUA. Du-te sa te cauti. @Toros Dinu, 15:48: sa-ti fie comentariul de aur.
Dati arme la ukrani, atat cat e nevoie, nici una in plus, ARMELE UCID !
@Covaca ploii/Citeste aici, imbe! https://www.jurnaldevrancea.ro/rezervistii-au-fost-chemati-la-unitatile-militare-explicatii-oficiale-de-la-centrul-militar-zonal-vrancea/
@ bunul samaritean: „Romania este o data cu Polonia natiunea cea mai bine echipata militar din zona”. Da! Dar a se citi: Romania este o data cu Polonia natiunea cea mai bine echipata din Romania cu fripturi si baterii la popotele generalilor. Pup!
ucraina nu va mai exista ca stat dupa ce va fi exterminat si ultimul nazi de la kiev…
Delta dunarii se va reface, minoritatile vor trai normal si va fi liniste in biserici.
Planul Occidentului isi urmeaza parcursul nestingherit de nimeni .Rusia nu stie inca ce o asteapta si nici nu mai poate ramine in formula ei actual federativa .Zelenski contesta pina si denumirea tarii ca fiind Rusia .Ucraina anunta inceperea contraofensivei o data cu sosirea capacitatilor militare Ocidentale formind inca citeva noi batalioane de lupta dotate si ele cu armament Occidental .Pe masura ce tehnica militara ,de sorginte sovietica, este distrusa in lupta (cita frustrare poate fi pe rusi ce sunt caftiti cu propriile lor arme ) Ucraina devine o armata de tip occidental foarte puternica .Sustinatorii Rusiei incep si ei sa aiba indoieli . Increderea in tehnologia militara ruseasca s-a evaporat .Nimeni nu mai vrea sa cumpere armament sovietic .Acum si Germania si Japonia lasa in urma vechile cutume si se inarmeaza la greu .Romania este o data cu Polonia natiunea cea mai bine echipata militar din zona .Scutul ,usor transformabil , de la Deveselu , sistemele Patriot si Mamba , tancurile Leclerc , sistemele Himars , avioanele F16 (Migurile merg la ucrainieni ) impreuna cu capacitatile de linie ale tarii ,au devenit invincibile . Pe linga toate acestea Presedintele Iohannis ne ofera si parteneriatul stategic cu Japonia . Urmeaza , in curind , modificari majare pe legile electorale , pe cele ce tin de pensiile normale si speciale impreuna cu cele ce tin de segmentul administrativ si de cel ce contine entitatile economice neperformante ale Statului ce trebuiesc rapid vindute .Si cu asta basta .
In loc sa se duca sa discute de ce au dat legea aia protectionista pentru economia americana, care blocheaza producatorii europeni (pe care chipurile ii reprezinta), ginecologista Pfizer s-a dus sa discute razboi. A da, si sa intareasca „independenta” energetica a EU… adica sa cumperi gaz american la de 4-5 ori pretul si sa-ti distrugi economia si sa saracesti populatia e „independenta”
Se pare că discursurile marionetelor pe post de lideri ai lumii „nato” nu mai au nici o legătură cu realitatea ci cu dorințele monștrilor care de fapt i-au inventat și îi utilizează. 87 % din omenire nici nu îi bagă în seamă. PS= Arabia Saudită reia relațiile cu Iranul. Asta contează…
Astea două marionete dobitoace $$oroșizde, șî găștili di idioți dîn spatele lor, se străduiesc cu tot dinadinsu’ să forțeze China să ocupe Taiwanu’ ăla nenorocit ce-și brodează vise di independență kaKosovo amerlocizat!
Normal că pasu’ IMEDIAT următor dupe Taiwan va fi ocuparea Koreei di Sud, șî cu asta Imperiu’ Satanei=S.U.A. vor lua o mUE, că vor trece urjent pi cipurili di mașîni di spălat rufe șî dișiz, cum rîdeau ei di ruși cu 5 luni în urmă (că toate cipurili amerlocilor ie fabricate în Taiwan șî Koreea di Sud).
Dupe asta, amenințarea militară combinată a Rusiei și Chinei va face ca Jabonia să denunțe alianța CONTRA-NATURII (adeca PIDOSNIKĂ) cu Statele Uimite, fiindcă e o alianță FORȚATĂ MILITAR, prin ȘANTAJ, la fel ca cea dintre S.U.A. și Jarmaniya. Șî Jarmaniya, șî Jabonia, ie țări învinse în WW2, șî di atunci OCUPATE MILITAR di yankeii parșivi!
Șî, cu astea, se vor separa „apele” în poolitica mondeală! Ghici-chewpearkă, în defavoarea KUY……[Rumburak, fanu’ cip-ciripurilor amerloce bideuizde]
Veți crăpa de foame! Și amuricanii și ioropenii!
@Corina spune:
11 MARTIE 2023 LA 12:13/Asteapta si o sa vezi cand si cei dragi tie si care au intre 18-55 ani vor fi mobilizati. E chestie de zile. Aiurit-o eu doar ma rog la Sfanta Treime si Sfanta Fecioara Maria sa le dea satanistilor ce ne conduc dupa ceeace merita. Eu ma rog iar daca ruga mea e placuta Puterilor Ceresti aceste rugamiti se vor implini. Asa ca bafta la incorpararea celor dragi tie. Pentru ca satanistii din fruntea statului vor baga Romania in razboi.
Ileana Rollanson culta????!!!!Ha,Ha,Ha,…mai culta e pisica vecinilor.Cine a emis aceasta enormitate?IR cultă -pe ziua de azi cea mai imbecila constatare. Cine e imbeciluu?Nume, prenume….Gogutza cumva,sau axon,sau Gelu,sau care?Aud…?