Aproximativ 300 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş cărora li s-au alăturat și alte persoane au protestat, luni după-amiază, în Piaţa Teatrului din municipiu, unde au scandat „Nu distrugeţi UMF”.
Manifestanţii au purtat pancarte pe care scria „Nu separării etnice”, „Respectaţi legea”, „Nu suntem troc politic”, „Nu ne vindeţi”, „Vrem autonomie universitară”, „Şantajul e ilegal” şi „Baba, nu strica treaba”, potrivit Mediafax.ro.
Studenţii au purtat totodată banderole albastre pe braţ, simbolizând unitatea în UMF Târgu Mureş.
Vicepreşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Nucu Marica, le-a spus celor prezenţi, în discursul ţinut, că UMF este oferită ca troc politic „pentru zece voturi în Guvern”.
„Vrem să fim împreună, să învăţăm împreună, suntem mai buni împreună”, a spus Marica.
Manifestanţii au scandat „Respectaţi autonomia universitară”, „Vrem autonomie universitară”, „Uniţi suntem mai buni”, „Nu suntem troc politic”, „Nu ne vindeţi”, „Nu distrugeţi UMF”, „Vrem să învăţăm, nu să protestăm”.
Preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Dan Zolog, a declarat că organizaţia militează împotriva implicării politicului în autonomia universitară în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi „speră ca Guvernul să se gândească foarte bine” la situaţia acesteia.
Dan Zolog a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, după anunţul preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, privind UMF Târgu Mureş, că solicită Guvernului să aştepte ca justiţia să se pronunţe în legătură cu situaţia de la această universitate.
„Liga Studenţilor militează în continuare împotriva implicării politicului în autonomia universitară, astăzi (luni – n.r.) vom avea un protest în Piaţa Teatrului din Târgu Mureş, pe care îl vom continua printr-un «marş al unităţii», spre UMF Târgu Mureş. Sperăm din tot sufletul ca Guvernul să se gândească foarte bine, să respecte legislaţia în vigoare şi justiţia – să aştepte soluţionarea în jusitiţie a procesului privind Carta universitară”, a declarat Dan Zolog.
Conducerea UMF Târgu Mureş a cerut în instanţa de contencios administrativ recunoaşterea Cartei adoptate, pe care o consideră elaborată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi aprobată tacit, după trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, în care Ministerul Educaţiei nu a transmis observaţii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.