Cum s-au pierdut răzvrătiții pe drum

Presedintele PSD, Liviu Dragnea alaturi de Gabriela Firea, primarul General al Capitalei si presedintele Organizatiei PSD Bucuresti, participa la evenimentul: "Marile proiecte ale Capitalei si ale zonei metropolitane", desfasurat la Teatrul Excelsior din Bucuresti, joi, 17 noiembrie 2016. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Gabriela Firea a dat luni detalii despre numărul pesediștilor care ar fi semnat scrisoarea privind demisia lui Liviu Dragnea, dar au renunțat la a mai susține documentul în timpul ședinței CEx al PSD.

Întrebată cum își explică faptul că inițiatorii scrisorii prin care se cerea demisia lui Dragnea din funcțiile deținute au rămas fără susținerea anunțată înaintea Comitetului Executiv de vineri, Firea a afirmat:„Au fost 25 de semnături pe declarația comună privind starea PSD. La întâlnirea de dimineață, înaintea CEx-ului am fost 17. În ședință am rămas 11, pentru că a fost și o abținere. (…) Eu cred că, înainte de orice, trebuie să fim demni. Sunt convinsă că și dl. președinte Dragnea a apreciat demnitatea celor care au dus demersul la capăt și nu cred că a avut o impresie foarte bună față de cei care, din anumite motive, nu l-au mai susținut cu fermitate. Normal că am fost suprinsă, dar asta e viața politică”.

Firea, mai pașnică decât înainte de reuniunea cu scântei de vineri, a mai susținut că a fost important că nu a mai fost unanimitate.

”Ne-am ascultat unii pe alții. Pentru prima dată nu a mai fost unanimitate. Cred că pentru o formațiune politică este bine din când în când să nu mai fie unanimitate, pentru că pe alte vremuri era unanimitate. Mi-aduc aminte că înainte de 1989, dacă aveai rude în strainătate sai aveai bunici sau străbunici cu stare erai imediat etichetat că ești împotriva ordinii firești. Eu sper să nu se ajungă niciodată la așa ceva și să se accepte și puncte de vedere care nu sunt chiar așa de fidele și chiar atât de exacte cu ceea ce se spune la nivel de conducere”, a afirmat primarul Capitalei.

Gabriela Firea a respins în fața jurnaliștilor acuzațiile privind o colaborare cu președintele Klaus Iohannis și a făcut referire și la o eventuală excludere a sa.

”Dacă pentru delict de opinie poți fi exclus, noi ne ducem crucea, dar nu cred că se pune problema. Nu am făcut altceva decât am afirmat că în paralel cu această luptă extrem de corectă împotriva abuzurilor din justiție trebuie să ne ducem la îndeplinire angajamentele”, a spus Firea.
Întrebată în legătură cu speculațiile potrivit cărora ar fi existat o înțelegere cu președintele Iohannis privind înlăturarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD, Firea a spus:
”Nu am vorbit cu domnul Iohannis nici în campania prezidențială când îl avea adversar pe domnul Ponta, pe care eu îl reprezentam ca purtător de cuvânt al PSD, și nici de atunci până acum. Și chiar dacă am avea ocazia să dialogăm, poate, într-o postură oficială, cu siguranță mesajul meu nu va fi acela de a ne uni posibile forțe, ce fel de forțe să avem… forțe omenești până la urmă, în mod distructiv, sub nicio formă. Nu am vorbit niciodată nici cu dumnealui și nici nu, nu știu, consilieri sau apropiați ai dlui Iohannis. Dacă și după opt ore și jumătate de CEx încă mai crede cineva că eu am avut în spate pe dl Iohannis, serviciile secrete, SPP, și mai știu eu ce, nu aș vrea să ajung la concluzia că am vorbit degeaba. Știu, e mai greu de crezut că un om poate să lupte cu atâta hotărâre pentru niște principii, dar cred că trebuie să ne învățăm”.

O parte din contestatarii liderului PSD, Liviu Dragnea, s-au reunit, luni, la Parlament, într-o ședință în format restrâns înainte de reuniunea Biroului Permanent Național al partidului, în timp ce Liviu Dragnea discuta în biroul său cu o parte dintre susținătorii săi.

Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu și președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, au discutat în Parlament, într-un birou apropiat de sala de ședințe în care se va desfășura ședința BPN al PSD.

Cei patru sunt fie semnatari, fie susținători publici ai scrisorii în care s-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD.

La întâlnirea contestatarilor lui Dragnea a participat și președintele organizației de tineret a PSD, Gabriel Petrea, care la CExN de vineri s-a abținut la votul de încredere acordat pentru președintele partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8553 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Lasati femeia in pace. Ea nu a vorbit cu Iohannes, ea e cu Ciocarlan de la SRI, care il protejeaza pe Pandele de dosare si cu Gabriel Oprea de la care a invatat sa lupte pentru” binele” national!

    • Femeia aceasta nu poate fi oprita? Un psihiatru prin preajma?

    • Dupa atata fiere varsata, Fierea s-a potolit epuizata pentru a-si trage sufletul! Ma refer la acea zona existenta la toti ceilalti oameni si care-i leaga de dumnezeire, nu si la acest Belzebut in fusta cara minte de ingheata apele, la fel ca sefii ei succesivi, Ponta si Basescu, daca facem abstractie de noul sef suprem al Securitatii!!! Ordinul a fost
      dat prin televiziunile publice de catre Alogen, la fel cum proceda Tartorul chior in vremurile lui bune, dar groaznice pentru romani si Romania!!! Acum vremurile sunt cumplite…

  2. A fost odată ca niciodată o frumoasa fata care zice ca se trage dintr-o familie modesta și care cam la 10 minute zice cat de dragi ii sunt ” bucureștenii ” și mai nou pentru ca frumoasa fata are teluri mai înalte și “românii “. Aceasta fata intr-o zi s-a trezit ca nu ii mai ajung puterea și banii de acum și ca vrea mai mult, nu-i asa fiind o fata modesta! Și aceasta fata frumoasa avea un Sot și soțul un prieten pe numele sau Iulian CLISERU.
    Iulian CLISERU, sotul prefectului de Bucuresti, era un șef important la MAERSK una din marile companii din lume cu afaceri din în petrol. Intr-o zi a fost numit adjunct de sef la ACROPO, care cică s-ar traduce prin Autoritatea Competenta de Reglementare a Operațiunilor Petroliere OFF-SHORE din Marea Neagra. Se zice ca ar fi fost teleportat aci ca sa fie omul lor în Autoritate. Dar ca guvernul actual l-ar cam fi schimbat exact înainte de evenimentele din 10 august. Curata coincidenta! Și ca fata frumoasa care era prietena cu soția acestui domn a bătut din picior si intâmplător nu-i asa la presiunea fetei frumoase a fost pusa PREFECT din fost salariat la Primaria Voluntari și oleacă trecu și pe la RATB ca director interimar cat sa semneze contractul penrtu autobuze – ca sa nu mai fie supărată ca domn’CLISERU a fost zburat de la ACROPO. Dar fata frumoasa s-a supărat ca, se pare ca familia sa ar fi fost vrut sa se aleagă cu niște firimituri -și ea- de la masa exploatatorilor corporatiști de niscaiva gaze naturale în Marea Neagra. Asa ca fata frumoasa s-a supărat, poate i s-a suflat ceva la ureche și de aceste corporații. Săraca fata modesta s-a dovedit a fi prea hulpava ca sa se mai mulțumească doar cu Primaria . Acum vrea și partidul și Maine și țara!

  3. o razvratire este considerata spontana, atunci cand e pregatita cu mai putin de doi ani inainte de declansare…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.