Tânărul decapitat pe skijet era medic

Accident groaznic în Arad. Un bărbat tânăr, de profesie medic, a fost decapitat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se dădea cu un skijet pe lacul unei balastiere din judeţul Arad şi a lovit o sârmă, iar o tânără aflată pe acelaşi vehicul a fost rănită.

Accidentul a avut loc pe lacul balastierei din zona localităţii Zăbrani.

„Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de aproximativ 29 de ani, din judeţul Timiş, în timp ce se deplasa cu un skijet pe apă, împreună cu o tânără, ar fi fost implicat într-un accident. În urma accidentului, tânărul şi-a pierdut viaţa, tânăra fiind rănită uşor, la prima vedere. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Martorii au declarat că bărbatul aflat pe skijet a lovit o sârmă întinsă deasupra apei.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a constatat că bărbatul era decapitat, în timp ce femeia, în vârstă de 22 de ani, a primit îngrijiri pentru că a suferit răni uşoare şi un atac de panică.

Tânărul decedat este fiul unui important medic timișorean care deține mai multe clinici private. Era el însuși medic la Timișoara.

Lacul nu era amenajat pentru plimbări cu astfel de ambarcaţiuni. Lacul creat artificial ar aparţine unei societăţi, iar cei doi tineri ar fi intrat cu schijetul în urma unei înţelegeri cu paznicul.

Grupul de prieteni care a ieșit la plimbarea pe apă era format din patru persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

22 de Comentarii

  1. Stergeti poza, nu ca e rusine!!! Din respect pentru familie macar daca nu pentru bun simt!!!!

  2. posibilitatea de a avea sau imprumuta ceva care nu-i accesibil tuturor poate fi de rau augur. Ce cauta intr-o exploatare.balastiera, nu un loc de agrement…Si cu ATV-urile s-au intamplat accidente si tragedii, dar oamenii nu invata, vor senzatii tari.

  3. A mai fost ceva similar, pe la inceputul Anilor 1900 …
    Un Boier Cantacuzino a intrat cvu masina decapotabila int-un cablu perpendicular pe sosea.

    Sa il ierte Dumnezeu pe acesta de acum !

  4. Un alt,,Jmecher” .Probabil avea și un ,,cazan(BMW)” acasă. Ca să impresioneze . Lacul balastierei … prostia n-are limite …PS :la Eforie ,probabil s-ar fi bătut cu salvamarii …

  5. In balta de balastiera poate fi orice abandonat sarme, armaturi, cabluri, betoane. Sau pe deasupr
    Viteza de skjet printre obiecte contondente un asa impact denota nepasara cu propria viata daramite cu a altora.

    Asa se intampla cand smartfonul tine loc de intelighenta nativa. Mare smecher si fara minte si fara … cap.

  6. Barbatii cu skijeturi ar trebui ca mai intai sa se uite pe unde vor sa se dea mari in fatza pipitzelor.
    Cred ca pipitza respectiva nu se va mai sui pe un skijet in toata viata ei.
    Poza este macabra. Asa ceva nu se publica.

  7. Pe un asemenea lac al unei balastiere nu ai voie nici macar sa te bagi in apa .Presupun ca existau si indicatoare pe care sa le vada toti care aveau intentia sa intre in apa.La fel, cine are posibilitatea sa aibe un Skijet ,cred ca trebuie sa si stie unde are dreptul sa il foloseasca.

  8. esti prea prost ma omule..fmm de cretin..a murit un om si tu tot frustrari ai

  9. @ „F Kalacu MotZ”, 19 august 2023 la 20:33
    „Asa ceva nu se publica”…
    Ba se publică, beeeeey, F Kală! Ca să fie învățătură-dă-minte păntru alți șmecheri „amatori”!
    Și, din cîte văz ‘colea, ăla cam are capu’ pă umeri, expresia jurnalistică (sau milițienistică karakăleană, că fiica lu’ Dincă e imigrată la Arad) „decapitat” probabil e exagerată, și se referă la faptu’ că ăla și-a cam tăiat gîții, parțial, în cablu! Suficient……[RumBurak Özçivik]

  10. In Romania, totul ucide, noi trebuie sa fim mult mai atenti sa ne protejam singuri viata. Daca nu te protejezi tu, nu te protejeaza sau apara nimeni.

  11. Nu stiu ce cap vezi tu in fotografie, dar in alte ziare scrie ca: ,,pompierii/scafandrii cauta restul corpului in apa”.

  12. alta „stire”…pe bune? eu stiu un tanar care a murit decapitat, in urma cu vreo 4 ani cred, avea viteza mare, pe motocicleta, in drum spre mare, noaptea. o reclama uriasa, prost pusa, i-a luat capu-n viteza. nu s-a scris NIMIC DESPRE EL IN PRESA SI NICI CEL CARE A APROBAT ASEZAREA RECLAMEI NU A RASPUNS PENTRU ASTA!…MAI STIU O FATA SCHILODITA DE COASTE de un progresel abramburel pe TROTINETA ELECTRICA – DE ORORILE ASTE DE CE NU SCRIETI? CATI OAMENI SUNT ACCIDENTATI PENTRU CA EI CIRCULA CU VITEZE F MARI PE TROTUARE? CA SI BICICLETELE ELECTRICE! NUMAI ASTAZXI AU MURIT TINERI IN URMA OTRAVII NUMITE FALS „VACCIN”. OAMENI TINE BOLNAVI CRONIC IN URMA OTRAVIRII VACS-IN…SA VA MAI ZIC? AM SI LINK-URI DACA VRETI!

  13. Prostul asta „deștept” face parte din categoria bombardierilor locali care vrea să facă impresie la „fece”! La fete! Așa se întâmplă de cand s-a scos examenul de fizica la admiterea la medicina. De parcă dintarii ar fi medici. Huuo jigodiilor handicapate! Acesta este produsul medicinei românești: handicapați!

  14. I-auzi, domnisoarele cer sa se stearga poza ca e macabra. O sa va bantuie la noapte, bau bau. adica, indivizii astia vor razboi si rebeliuni.. hahaha

  15. Dumnezeu sa-l odihneasca. a trait cum a dorit. unii traiesc dormind pe ei. macar el a facut ce-a vrut. il „reincarca” Ingineru’ imediat, n-aveti grija. suntem intr-o inchisoare spirituala.

  16. Ori o fi fost sarma de cupru de curent electric , say sarma de cablu tv care are in interior sarma de otzel

  17. Treaba e ca daca ala avea un partzaitorare de barca cu motor pescareasca care de abia isi taraia fundul una la mana avea timp sa vada mai multe cabluri sau alte obstacole, presp. ca isi conducea pe lumina barca cu motor nu seara, noaptea cand nu se vede nimic, a doua la mana il arunca din amabarcatiune cablul se alegea cu o zgarieturi nu decapitare, la viteze rezonabil de mici. Barca cu motor de cat o fi 5-10CP fatq de un skijet de 3-4sute de CP, masina de fraieri Trabant fata de BMV.
    Trabantul nu da bine la „Piți” trebuie acceleratii si viteze mortale sa dea peste cap.

  18. Tineri cool care stiu sa-si traiasca viata, nu ca fraieri aia din trecut, cu toale de firma dupa ultima moda, smartfonuri, masini puternice si skijet. Isi traiesc viata atat de intens ca nu le mai pasa de viatq lor cu atat mai mult a altora.

  19. Iarasi vorbim despre reguli. Ce cauta un tanar , cu carte, pe un lac neamenajat pentru activitati sportive? Nu a mai gasit un loc adecvat pentru skijet in tot judetul Arad?

  20. @ „IQ100”, 20 august 2023 la 5:20
    „Săracul era ardelean, nu mitic de al nostru”…
    „Săracul” era medic (știm cum se iau diplomele, azi, în destule cazuri!) și fiu al unui medic aprop’i’tar a’ mai multor clinici în Timișoara! …iar dupe mutră e ori jum’a’-rrhom, ori oltean… Vezi șî cazu’ Cocoană de cu ani în urmă, tot în Timișoara, și tot oltean venetic!
    https://www.facebook.com/oltenivsbanateni/videos/despre-ciurucuri-merita-citit-ascultat-si-distribuit/705651906515171/
    Și beeeey, @baiatu’ 20 august 2023 la 10:06, „in alte ziare scrie ca” la Bucea în Ukraina, șî la Kramatorsk tot ‘colea, șî la Mariupol, ar fi fost „masacre împotriva civililor”, șî s-au dovedit a fi niște MINCIUNI SFRUNTATE……[RumBurak Özçivik]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.