Târgul de Crăciun Bucuresti se mută în acest an în Piața Constituției, după ce edițiile anterioare a fost organizat în Piața Universității.
Târgul va avea loc în perioada 1 – 30 decembrie.
„Evenimentul, devenit o tradiție a Capitalei, deschide oficial sezonul sărbătorilor de iarnă printr-o serie de atracții care celebrează Crăciunul autentic românesc, așteptându-i pe cei mari și pe cei mici cu delicii culinare din bucătăria autohtonă, spectacole artistice, obiecte realizate manual, decorațiuni de Crăciun, luminițe și personaje de poveste. Târgul de Crăciun București poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00 și include: zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț, concerte și spectacole tradiționale românești”, se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.