Tăriceanu: ALDE susţine măsurile fiscale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că ALDE susţine pachetul de măsuri fiscale anunţate de Guvern, afirmând că vor duce la creşterea puterii de cumpărare a românilor, fără să fie afectată competitivitatea întreprinderilor şi a economiei româneşti.

„Am făcut o prezentare colegilor mei în legătură cu apropiatele măsuri preconizate a fi luate de către Guvern până miercuri, prin OUG, în şedinţa de Guvern, pachetul de măsuri fiscale şi celelalte care vor permite adoptarea bugetului pe anul 2018.

Aceste măsuri nu vor duce nici la creşterea costurilor salariale ale angajatorului, nici la diminuarea salariului net sau în mână, cum se spune de obicei, vor avea anumite creşteri la salariul net. Se vor majora deducerile pentru cei cu venituri mici şi acest lucru sigur că va favoriza o plajă largă, fie că este vorba despre salariaţi, fie că este vorba despre cei care desfăşoară activităţi independente”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central.

Măsurile care vor fi adoptate vor creşte puterea de cumpărare a românilor

„Deci, per ansamblu, cred că în pofida disputelor şi a unor informaţii incorecte lansate în mediul public, măsurile care vor fi adoptate se înscriu în ceea ce am preconizat în programul de guvernare şi anume, creşterea puterii de cumpărare a românilor, fără ca acest lucru să diminueze competitivitatea întreprinderilor şi a economiei româneşti”, a spus Tăriceanu.

ALDE susţine şi îşi asumă ansamblul măsurilor care vor fi adoptate de Guvern prin OUG, a precizat Tăriceanu la solicitarea jurnaliştilor.

Cât priveşte neplata posibilitatea ca neplata contribuţiilor de către angajator să fie considerată infracţiune, Tăriceanu a afirmată că plata este „obligatorie”.

„Da. Nu ştiu dacă va fi menţionată, dar mie mi se pare normal ca acestă obligaţie (plata contribuţiilor de către angajator-n.r.) să fie îndeplinită întocmai şi la timp fără negociere. Plata acestor contribuţii este o obligaţie, nu este facultativă”, a răspuns Tăriceanu.

Guvernul analizează găsirea unei soluţii pentru a nu văduvi bugetele locale

Reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% va duce la o diminuare a contribuţiei nete a impozitelor către administraţiile locale, a mai susținut Tărieanu.

„Jumătate din unităţile administrativ-teritoriale din ţară au un excedent de peste 20 de miliarde de lei, bani care în loc să fie folosiţi pentru investiţii stau şi nu produc absolut nimic. În acelaşi timp, cealaltă jumătate de unităţi administrativ teritoriale nu au bugete suficiente şi trebuie să găsim un mecanism de corecţie. Sigur că reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe salariu aduce o diminuare a contribuţiei nete a impozitelor care se varsă la administraţiile locale şi ştiu că Guvernul analizează găsirea unei soluţii în acest sens pentru a nu văduvi bugetele, pentru a nu se trezi cu deficite la bugetele locale”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Trebuie diminuate diferenţele de dezvoltare dintre regiuni

Întrebat dacă excedentul de fonduri al unor primării va fi un criteriu viitor pentru departajare, Tăriceanu a răspuns că Guvernul trenuie să găsască o soluţie pentru „a compensa”.

„Localităţile mari unde este şi un nivel de salarizare mare, unde sunt locuri de muncă numeroase, se bucură de venituri la bugetele proprii consistente. În acelaşi timp există localităţi unde nu sunt locuri de muncă şi de aceea au dificultăţi în acoperirea bugetelor proprii. Şi trebuie să găsească Guvernul, aşa cum v-am spus, pentru a compensa, pentru a da şi acestor localităţi posibilitatea să facă investiţii în infrastructură, să creeze condiţii favorabile mediului economic pentru generarea de locuri de muncă”, spus Tăriceanu.

ALDE va cere sume consistente pentru investiţii

„ALDE va insista foarte mult pentru alocarea unor sume consistente pentru investiţii, dar nu numai atât. Aceste investiţii cred că trebuie să urmărească realizarea unor obiective concrete şi, în special, diminuarea decalajelor.

Vom insista foarte mult pentru includerea în proiectele viitoare de infrastructură a uneo autostrăzi care să lege Ungheni-Iaşi cu Târgu Mureş.

De asemenea, axa de transport nord-sud care străbate Moldova şi care în momentul de faţă este la nivelul unei şosele cu o bandă jumătate; cred că trebuie mers mai departe şi dezvoltată această axă principală de transport pentru ca regiunea întreagă a Moldovei să poată să fie ajutată să se dezvolte mai mult din punct de vedere economic”, a declarat Tăriceanu.

Acesta a afirmat că, având în vedere dezvoltarea pe care o cunosc celelalte regiuni, Moldova „pare rămasă deoparte”.

„Ne-am stabilit câteva priorităţi pentru bugetul pe 2018, investiţiile, în al doilea rând, vrem o orientare a unor fonduri către zona de cercetare. În programul de guvernare există o prevedere potrivit căreia bugetul pentru cercetare va fi majorat cu 30% în fiecare an față de anul precedent (…) Fondurile de cercetare de abia sunt la nivelul 0,2% din PIB, ceea ce este foarte puţin”, a adăugat Tăriceanu.

Despre înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Învăţământul Dual

„Am cerut în trecut şi voi face o nouă discuţie cu primul ministru pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Învăţământul Dual. Noi avem în cadrul partidului un expert care este în momentul de faţă şi consilier al primului ministru pe acest subiect. Este cel care a pus la punct învăţământul dual în România. O formă de învătământ extrem de mult cerută de mediul anteprenorial care are nevoie de forţă de muncă califiactă, dar cred că este extrem de uitil şi necesar şi pentru cei care sunt tineri şi păşesc în zona pieţei muncii şi au nevoie de o calificare pentru a câştiga cât mai bine”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a afirmat că măsurile legate de învăţământul dual trebuie să fie coordonate la nivel naţional.

„Vreau să creăm această autoritate la nivel naţional pentru a coordona acţiunile legate de învăţământul dual care nu poate să se desfăşoare complet disparat în anumite judeţe. Pentru anumite meserii trebuie să fie concentat în anumite judeţe unde există cerere mai mare şi să atragă elevi interesaţi şi din alte părţi ale ţării”, a adăugat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Dac se uita in carnet va vedea ca ieri zicea altfel , ca voia o legiferare mai ponderata !

  2. Am inteles ca „onorabilul parlament” a votat o lege prin care vor fi condamnati la puscarie parcagii.Inainte de a da asa legi hitleriste, creati locuri de munca fanariotilor. Oamenii aceia se zbat in saracie crunta. Ceausescu a dat la toti romanii o bucata de paine nu ia bagat la puscarie. Oamenii aceia se zbat in saracie crunta, duc din banii aceia o paine la copii. Cat de haini sunteti, cat de cana-lii n–az?iste sunteti?

  3. Este adevarat!Am ciit programul de guvernare al PSD si la pag.20-25 scrie despre transferul contributiilor de la angajator la angajat. Rusine PNL-istilor si TFL-istilor fiindac sorosistii s-au dat la fund ca nu au citit programul de guvernare al PSD-ului! Huuo ORBAN SI ASOCIATII!

  4. Am incredere in liberalii lui Tariceanu, sunt convins ca masurile fiscale vor fi benefice pentru populatie.

  5. Domnule Tariceanu, sistemul actual de finantare a administratiilor locale din impozitul pe venit obtinut de la cei cu domiciliul declarat in localitate este ineficient si inechitabil, deoarece in marile orase traiesc in total milioane de oameni care nu si-au schimbat domiciliul local acolo unde traiesc si muncesc, ci si-au pastrat domiciliul de unde provin. Lasand la o parte ca ei incalca legea, statul a probat ca nu are antidot. Va recomand trecerea la finantarea localitatilor din impozite locale, asa cum e in tarile cu sisteme de taxare inteligente. Asta inseamna renuntarea la transferul din bugetul central si cresterea impozitelor locale, pe proprietate (pe locuinta, pe masina). Este ridicol sa platesti impozit 30 de euro pe an la un apartament de 100 de mii de euro (0,03%). In tari civilizate cu sisteme puse la punct impozitul e 1% (din valoare pe an). Masura ar duce si la introducerea in circuitul economic a spatiilor locative care stau goale pentru ca… nu costa nimic, care au ajuns in marile orase la peste 20% din total.

  6. Daaa mosulica, ca doar nu simti tu greutatea la buzunar, voi v-ati dat salalrii speciale si prostimea plateste pt ele, chit ca ei tot cuzero se aleg!!! Canaliilor!!! Tepes ar face o treaba buna cu voi, in temnite si la purificare cu toti miseii!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.