Tăriceanu: Programul USL va avea darul de a-i uni pe români şi nu de a-i dezbina

Programul economic pe care Uniunea Social Liberală îl va elabora va da românilor speranţa că lucrurile vor merge din nou bine în România, a declarat vineri fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul prezentării viziunii economice a USL. „În discuţiile pe care le-am avut cu partenerii noştri de la USL, am convenit ca acest proiect […]

De cotidianul.ro - Autor

Programul economic pe care Uniunea Social Liberală îl va elabora va da românilor speranţa că lucrurile vor merge din nou bine în România, a declarat vineri fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul prezentării viziunii economice a USL. „În discuţiile pe care le-am avut cu partenerii noştri de la USL, am convenit ca acest proiect […]

Programul economic pe care Uniunea Social Liberală îl va elabora va da românilor speranţa că lucrurile vor merge din nou bine în România, a declarat vineri fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul prezentării viziunii economice a USL.

„În discuţiile pe care le-am avut cu partenerii noştri de la USL, am convenit ca acest proiect economic să facă parte dintr-un proiect mai amplu, ambiţios, care să aibă darul să-i unească pe români şi nu să-i dezbine, să mobilizeze energiile şi să-i determine pe tineri şi adulţi să nu mai părăsească ţara şi să rămână aici, iar printr-un efort de solidaritate să contribuie la propăşirea acestei ţării”, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că programul prezentat vineri se bazează pe trei obiective fundamentale: creşterea economică, dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă, iar toate resursele pe care USL le va avea la dispoziţie vor fi mobilizate pentru atingerea acestor obiective.

Fostul prim-ministru a vorbit şi despre soluţia găsită de USL pentru ca românii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar: impozitarea în trepte a veniturilor. „Nu vom creşte nivelul impozitului pe venit peste limita de 16% aceasta este înţelegerea pe care am făcut-o”, a arătat Tăriceanu, adăugând că amprenta liberală nu este cota unică ci impozitele cât mai scăzute.
„Un program economic modern are ca element fundamental coeziunea socială, iar astăzi liberalismul modern presupune responsabilitate socială. Programul nostru economic vizează refacerea clasei de mijloc care este esenţială pentru ca România să fie consideră o ţară capitalistă, modernă şi europeană. Reducerea impozitării muncii poate duce la acest lucru”, a menţionat liberalul.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.