Tăriceanu și Dragnea, despre atacul de la Barcelona

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că atentatul de la Barcelona arată din nou pericolul reprezentat de terorism pentru întreaga lume şi importanţa luptei împotriva grupărilor teroriste, România, alături de alte state, luându-şi angajamentul să elimine ameninţarea teroristă care face atâtea victime.

„Astăzi (joi – n.r.) ne confruntăm cu o nouă tragedie care a lovit Europa, o zi tristă pentru poporul spaniol. Atentatul de la Barcelona arată din nou pericolul reprezentat de terorism pentru întreaga lume și importanța luptei împotriva grupărilor teroriste. Este un angajament pe care România, alături de celelalte state ale lumii și l-a luat, astfel încât să eliminăm amenințarea teroristă, care face victime în întreaga lume. În aceste momente grele, îmi exprim condoleanțele față de poporul spaniol și familiile victimelor”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a transmis că este alături de poporul spaniol în urma atacului terorist care a avut loc la Barcelona, afirmând că democraţiile lumii trebuie să stea unite şi să nu cedeze în niciun caz în faţa celor care împrăştie teroare.

„Sunt alături de poporul spaniol, lovit în această seară! (joi seară – nr.)
Democrațiile lumii trebuie să stea unite și să lupte în continuare împotriva terorismului de orice tip. În niciun caz nu trebuie să cedăm în fața celor care împrăștie teroarea! #Barcelona”, a scris Dragnea pe pagina sa de Facebook,

Recomanda