La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, Valery Gergiev este ţarul muzicii ruseşti, iar pentru scena de concert internaţională este considerat „omul orchestră”.
Cu privirea sa magnetică, cu sprâncenele ridicate într-o continuă mină interogativă şi cu barba sa de cuceritor, zboară de pe o scenă pe alta a lumii, aşteptat, adulat, ovaţionat.
Directoratul său la Teatrul Mariinski a însemnat, dincolo de concerte, fondarea de festivaluri, renovarea clădirii, crearea unei săli de concert… Să fii directorul acestui teatru nu este o sinecură. Această instituţie cu 2.000 de angajaţi a fost, ca şi Balşoi, unul dintre instrumentele splendorii comuniste, dar nu şi al Perestroikăi. Dar Rusia iubeşte muzica şi are mai multe fenomene ca Gergiev, gata de orice pentru a o apăra şi a o dezvolta. La 57 de ani, acest nativ din Osetia dirijează instituţia de 20 de ani. Strateg abil, a ştiut să pactizeze atât cu cu autorităţile locale, cât şi cu puterea centrală şi cu Putin, care, de altfel, este originar din vechea capitală imperială căreia i-a rămas ataşat. Ca şi preşedintele Medvedev. De aici frecvente comentarii acerbe asupra relaţiilor şefului de orchestră cu puterea. Dar rezultatul se vede: Mariinski a supravieţuit, s-a dezvoltat, a fost renovat şi mai ales mărit cu un auditorium „excepţional, cu o acustică incredibilă ca un vechi Stradivarius”. O mărire pe care Gergiev a obţinut-o de la Elţîn, lăudându-i meritele clădirii din cărămidă roşie, situată în spatele Teatrului Mariinski şi construită de Petru cel Mare, care ar permite teatrului „să se situeze la standardele americane, la nivelul Met din New York” şi atingând astfel coarda sensibilă a preşedintelui. Lucrurile n-au decurs lin. Construirea noului Mariinski a cunoscut destule complicaţii. Arhitectul francez Dominique Perrault, care a câştigat concursul în 2003, a fost înlăturat de la conducerea lucrărilor după patru ani de Agenţia Rusă de Cultură.
La pupitrul Filarmonicii din New York
„Renovarea unei Opere nu înseamnă numai să modifici imaginea exterioară şi interioară. Trebuie respectate multe reguli. Proiectul s-a dovedit dificil de condus şi de construit”, a conchis Gergiev.
Aproape tricentenar, Mariinski a cunoscut multe noutăţi. „Lucrez din greu pentru ca teatrul să-şi lărgească câmpul de acţiune, cu noi artişti, noi producţii, un nou repertoriu”, mărturiseşte dirijorul, despre care se spune că are un ego supradimensionat.
De la Londra la Paris, trecând prin Viena sau Italia, Gergiev dirijează în jur de 200 de concerte pe an, repetând cu orchestrele până în ultimul minut.
La Teatrul Mariinski a introdus în repertoriu opere germane şi franceze. În lume face să răsune muzica marilor compozitori ruşi.
În 12 şi 15 mai, Valery Gergiev va fi la Barbican Center, la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, într-un program cu „Concertul pentru trompetă şi pian nr. 1, op. 35″ şi Concerul pentru pian nr. 2 în Fa major” de Şoştakovici şi Simfonia nr. 3, „Poloneza” de Ceaikovski, avându-l la pian pe Yefim Bronfman.
Ovaţii la Paris
Recent, la Sala Pleyel din Paris, Gergiev a continuat ciclul simfoniilor lui Mahler.
Aleargă, zboară de la Sankt Petersburg la Paris, se întoarce la aeroport imediat ce se termină concertul pentru că este aşteptat la Londra, la Berlin, la Milano sau la Washington. Un ritm de viaţă infernal în care o întârziere a avionului sau o întâmplare neprevăzută obligă publicul să-l aştepte. Dar maestrul reuşeşte întotdeauna să sosească. La Sala Pleyel, unde a dirijat unul dintre concertele din ciclul Simfoniilor lui Mahler, maestrul a început concertul cu întârziere, fiind prins într-un ambuteiaj. Orchestra aştepta să înceapă repetiţia. Nimeni nu ştie cât timp va dura aceasta. 10 minute pentru a pune la punct câteva măsuri sau o oră pentru o trecere în revistă de ansamblu? Abia sosit, s-a aşezat la pupitru şi timpul a fost dintr-odată suspendat. Omul atât de grăbit îşi face timp să reia măsură cu măsură, să explice, să dea sfaturi coardelor, să stimuleze instrumentele de suflat.
La o repetiţie la Sala Pleyel din Paris
„Când n-ai timp, îţi găseşti”, spune el cu o privire hâtră. „Chiar dacă trebuie să munceşti cât zece”. A doua zi, acelaşi scenariu. Spectatorii parizieni au aşteptat în faţa uşilor sălii, pentru că dirijorul repeta cu orchestra, perfecţionând fiecare măsură. Sunt două faţete ale acestui personaj enigmatic, care a găsit energia necesară pentru a dirija Orchestra Simfonică din Londra şi a răspunde invitaţiilor tuturor orchestrelor mari ale lumii, să schimbe repertoriul Teatrului Mariinski, abordând repertoriul francez, cu Berlioz, Debussy sau Ravel, suscitând formidabilul entuziasm al publicului rus, „mai ales al studenţilor”. „Se simte aici apropierea de Franţa. Culorile şi specificul acestei muzici nu sunt atât de îndepărtate de cele ale unor compozitori ca Stravinsky sau Prokofiev”, explică Gergiev.
Teatrul Mariinski, la iniţiativa sa, a produs în colaborare cu Teatrul Châtelet din Paris comedia muzicală „My Fair Lady”. O revoluţie care ar trebui să-i indigneze pe purişti. „E o poveste foarte cunoscută şi un moment important al comediei muzicale”, se apără Gergiev. „Asta va aduce la teatru un public care nu vine în mod obişnuit. Am văzut-o la Paris şi am fost încântat. Şi mai sunt şi altele! Depindem de Ceaikovski, de Mozart, de Prokofiev, de Stravinsky, muzica nu este în criză”, afirmă el. Sigur de acţiunile lui, a rupt legăturile cu casa de discuri „Universal Music” pentru a-şi crea propria casă de înregistrări. „Nu mai suportam aceşti manageri ai industriei fonografice care vor asta şi nu cealaltă, care se tem de orice, care-mi spun fără încetare «este nevoie de prudenţă». Astăzi producem discuri nu pentru că urmărim un rezultat financiar, ci pentru că este interesant din punct de vedere artistic. Şi dacă am înregistrat «Parsifal», am făcut-o pentru eu cred în el!”.
Valery Gergiev, premiat de „BBC Music”, străluceşte la Scala
La un festival în Finlanda
Profesorul lui de pian, din Vladikavkaz, din Osetia de Nord, l-a sfătuit pe Gergiev să studieze dirijoratul. Un domeniu pe care l-a abordat fără mare pasiune. „Îmi plăcea fotbalul. Şi azi îmi face mare plăcere să privesc un meci”, mărturiseşte el, fără teama că-şi va altera imaginea. Oricum n-are nevoie să fie atent la aparenţe. Este prea dorit, spune nu la orice şi mai ales este convins de corectitudinea drumului său. Ca şi cum îndoiala n-ar exista. Imprevizibil, este singurul stăpân pe timpul său. Cum îi place să facă totul singur, nu lasă pe nimeni să-l conducă. O reţetă care i-a reuşit perfect. „Când îl vezi dirijând la repetiţii, atât de stăpânit de muzică, îţi dai seama că acest om este cu adevărat ieşit din comun”, scria un jurnalist francez.
Anul acesta, Valery Gergiev a câştigat Premiul revistei „BBC Music”, pentru „performanţa uluitoare din concertul cu baletul «Romeo şi Julieta»” de Prokofiev, la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, a cărui înregistrare a fost declarată „Discul Anului”, selectat din 1.500 de propuneri.
Valery Gergiev
Recent, Valery Gergiev a triumfat la Scala din Milano. Întâi cu un concert cu casa închisă la pupitrul Filarmonicii Teatrului Scala, avându-l ca solist pe violoncelistul Mario Brunello (aşteptat, ca şi Gergiev, în această toamnă şi la Bucureşti), cu un program Dvorak şi Ceaikovski. Critica a apreciat perfecţiunea interpretativă „la limita umanului”, sub bagheta unui Gergiev „impunător şi cu gesturi frumoase”. Dirijând fără baghetă, mâinile şi degetele „vibrau blând, dar imperios”. Iar o mai bună interpretare a lui Ceaikovski „nu este posibilă”.
Apoi, ovaţiile au răsunat în finalul operei „Turandot” dirijate de el. Maestrul a obţinut o fabuloasă bijuterie montată cu pietre preţioase a căror strălucire cromatică a fost de o claritate şi o dinamică excepţionale, aprecia presa italiană. Un timbru rafinat a contribuit la crearea atmosferei de basm exotic, dirijorul urmărind un efect cumulativ pentru acest ceremonial colectiv ce relevă umanitatea fiecărui individ. Ritmul obsesiv, ce taie respiaţia spectatorilor, a urmărit atent relaţia cu soliştii Stuart Neill în rolul Calaf şi Lise Lindstrom în Turandot.
Dirijor impevizibil, Valery Gergiev face să vibreze sălile de concert, fiind răsplătit, de fiecare dată, cu lungi minute de aplauze şi ovaţii.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.