Taxăm corporațiile sau renunțăm la suveranitatea fiscală?

Joe Biden va începe primul său turneu european în calitate de președinte. Va ateriza, miercuri, în Marea Britanie, unde va participa la summitul G7. Apoi, pe 14 iunie, Biden va merge la Bruxelles pentru a se întâlni cu liderii statelor NATO, iar pe 16 iunie va avea întâlnirea cu Vladimir Putin, la Geneva.

Vizita lui Biden în Europa a fost precedată de un eveniment considerat istoric – decizia miniștrilor de Finanțe ai țărilor G7 de a impune multinaționalelor o taxă globală minimă de 15%, o taxă care să nu fie plătită în țările în care sunt înregistrate, ci în țările în care obțin profitul.

Această taxă globală minimă pentru corporații este extrem de ușor de prezentat ca un act prin care se face dreptate, care este bun pentru clasa de mijloc și pentru cei mai săraci, pentru victimele globalizării agresive. Este prezentată ca o formă eficientă de luptă împotriva evaziunii fiscale practicate de marile corporații. Această taxă globală minimă pentru corporații este elementul care pare să umanizeze discursul globaliștilor radicali. Ei se prezintă acum ca apărători ai intereselor celor mulți, pe linia trasată de Forumul Economic Mondial de la Davos. Este un prilej foarte bun pentru a arăta cum globalizarea nu se va mai face în detrimentul statelor mai mici, care până acum se luptau să-și reducă taxele cât mai mult, doar-doar marile corporații vor alege să-și înregistreze subsidiarele în aceste țări.

Portavoci neoliberale precum Financial Times salută înțelegerea G7. La fel o fac și publicații de stânga. Un asemenea consens global ar trebui să ridice niște semne de întrebare.

Primul este legat de suveranitate, de suveranitatea fiscală. Următorul pas după acordul din cadrul G7 este un acord între cele 38 de state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. (Aici ne putem da seama cât de importantă ar fi fost acceptarea României în acest organism, din care fac parte Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, țările baltice). Publicațiile neoliberale scriu că, odată stabilit un acord în cadrul OCDE, taxa minimă globală pentru corporații se va aplica în întreaga lume.

Există precedent în acest sens. Acordul de la Paris împotriva schimbărilor climatice nu a fost supus la vot în Senatul SUA, fiind prezentat ca ”instrument multilateral”. La fel s-a întâmplat cu o lege fiscală din 2016 convenită în cadrul OCDE, pentru combaterea eroziunii solului, scrie The Wall Street Journal. Or, dacă în SUA a fost posibilă trecerea cu vederea a unor asemenea legi, este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple în toate marile economii aliate Americii.

Asta înseamnă că statele și-ar transfera o parte din suveranitatea fiscală către un regim internațional care nu este încă definit și care ar fi condus de OCDE, o instituție multilaterală eminamente birocratică, fără oficiali aleși. Asta ar însemna ca regulile negociate în cadrul OCDE să devină literă de lege în țările membre, dar și în restul țărilor lumii.

Evoluția UE ne poate oferi un model. UE are un Parlament European inert, care nu poate legifera. Apoi, zona euro are o Bancă Centrală Europeană carte nu acordă atenție tratatelor și impune propriile politici fiscale în state precum Grecia și în alte economii în criză din sudul Europei. Aceeași bancă centrală nu respectă tratatele atunci când se îndatorează în numele UE. Apoi, UE are o Curte de Justiție care lucrează în secret și dă verdicte nu de puține ori influențate politic și în care tratatele sunt interpretate în ”spiritul”, nu în litera lor. Apoi, guvernul UE, Comisia Europeană, este strict birocratică, deloc supusă deciziei alegătorilor. Toate sunt instituții tehnocratice și birocratice, care au puțin de-a face cu democrația.

Înțelegerea din cadrul G7 are la origine o veche bătălie a Franței și Germaniei pentru taxarea în Europa a giganților high tech din America (Google, Amazon, Facebook, Apple). Surpriza este că, acum, propunerea unei taxe minime globale pentru corporații vine chiar din partea Americii. Este oare America pregătită să o ia pe drumul UE, să cedeze taxarea corporațiilor unei agenții internaționale nedefinite, controlată de o elită tehnocratică? Un răspuns poate fi: da, însă cu o condiție – ca America să fie cea care va defini această agenție internațională și ca America să fie cea care va avea partea leului la numirea elitelor respective.

Primele semnale arată că lucrurile se îndreaptă în această direcție. Vreme de decenii, UE a încercat să convingă Irlanda să renunțe la taxele mici pentru corporații, care atrăgeau giganții americani și-i scăpau de taxe în Europa. Nu a reușit. Acum, secretarul Trezoreriei din SUA, Janet Yellen (fostă președintă a Federal Reserve), preia conducerea reuniunii miniștrilor de Finanțe a G7 din Marea Britanie și ajunge mai aproape de un acord decât a reușit Bruxellesul vreodată.

Un alt semn de întrebare legat de taxa globală minimă pentru corporații ține de perdanți și câștigători. Mai toate publicațiile scriu că este un act de justiție fiscală, o armă împotriva evaziunii și a ”optimizării fiscale”. Dar înțelegerea din cadrul G7 lasă extrem de multe lucruri nedefinite: ce înseamnă mari corporații, pe ce perioadă se calculează marja de profit. Cazul Amazon, marea multinațională din SUA este relevant. Acordul G7 spune că marile corporații (nedefinite) care au un profit mai mare de 10% (nu se specifică pe ce perioadă) vor fi supuse noii taxe globale minime. Însă Amazon a avut un profit de 6% în anul 2020 si se va putea menține la nesfârșit sub „radarul” taxei globale. Cu cinism, Amazon a salutat acordul G7 și a spus că este ”un binevenit pas înainte”. Facebook a anunțat că va avea de plătit ceva mai multe taxe în câteva state.

Prin urmare, miliardari precum Jeff Bezos sau Mark Zuckerberg vor pierde puțin, iar Statele Unite vor câștiga un drept fără precedent de a stabili o parte din politica fiscală a Occidentului, cu Australia, Coreea de Sud, Japonia, poate chiar și India incluse.

Da, se poate spune lesne și nu fără argumente că Washingtonul caută astfel justiție fiscală pentru țările mai mici, că vrea să lupte cu paradisurile fiscale, că vrea să facă rost de resurse pentru finanțarea marilor proiecte de infrastructură și relansare ale administrației Biden (deși, la cheltuielile bugetare stabilite prin lege care au ajuns la 3.000 de miliarde de dolari, noua taxă nu ar aduce Americii nici măcar 100 de miliarde de dolari, arată un studiu al Universității Princeton). Dar, în contextul lumii de azi, taxa globală minimă pentru corporații este în primul rând modalitatea prin care SUA încearcă să coalizeze Occidentul împotriva Chinei, asigurându-se că marile corporații nu pot găsi o alternativă fiscala la cea oferită de lumea vestică.

Dacă Franța și Germania (cu Olanda, Belgia, Irlanda în siajul lor)  vor fi mulțumite că în acest fel vor putea obține 1-2 miliarde de euro din taxarea afacerilor giganților americani în Europa, atunci este cu atât mai bine, pare a spune Washingtonul. Important este ca în schimbul acestor firimituri și a avantajelor electorale care pot fi obținute de liderii de la Paris si Berlin, motoarele Europei să tragă în aceeași direcție cu SUA – adică împotriva Chinei. La fel stau lucrurile și cu statele mici din UE, dintre care unele vor fi avantajate de noua taxă minimă globală, nemaifiind nevoite să intre în cursa nebună a reducerii taxelor pentru a atrage mari corporații. În schimbul acestei deschideri, aceste state vor trebui să-și arate loialitatea față de SUA în războiul economic cu China.

Pentru moment, se manifestă o rezistență din partea UE. Nu întâmplător a fost iscat scandalul despre spionarea de către NSA din SUA a convorbirilor liderilor aliați din Europa, cu complicitatea serviciului secret danez. Fie Franța (având în vedere reacția vehementă a președintelui Macron), fie un alt stat important din UE a dorit să pună presiune pe Joe Biden (vicepreședinte în administrația Obama la momentul incidentului NSA) și a pregătit un context tensionat pentru primul său turneu european. Însă rezistența europeană împotriva angrenării într-un război economic cu China pare să pălească. Asta sugerează o inițiativă legislativă a Partidului Verde din Germania, care ar putea obliga marile companii germane să se retragă din provincia chineză Xinjiang, dacă verificările vor arăta că folosesc acolo munca forțată a uigurilor musulmani sau au contracte cu companii chineze care recurg la munca forțată. Ar fi afectați giganți precum BMW sau Volkswagen, iar retragerea din Xinjiang ar însemna și retragerea din China, căci legile chineze obligă companiile străine să investească înainte de toate în provinciile mai sărace. Apoi, este de notat că Partidul Verde este pe locul doi în preferințele electoratului german și are șanse mari să ajungă la guvernare, după alegerile din această toamnă.

Fie că vorbim despre manevre fiscale fără precedent la nivel mondial, fie că vorbim despre exploatarea retoricii drepturilor omului și a sensibilităților alegătorilor vestici, marile mișcările strategice din acest moment pregătesc alianțele pentru disputa China-SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.