Taylor Swift, un nou record. Premiată pentru a patra oară la categoria „albumul anului”

Cântăreaţa americană Taylor Swift a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului, graţie materialului său discografic intitulat „Midnights”, informează AFP.

Ea a intrat astfel în istoria galei Grammy Awards, întrucât a devenit prima persoană din lume care a câştigat de patru ori premiul pentru albumul anului, considerat cel mai important trofeu atribuit la această ceremonie.

La categoria „albumul anului” au concurat în acest an materialele discografice „World Music Radio” (Jon Batiste), „The Record” (Boygenius), „Endless Summer Vacation” (Miley Cyrus), „Did You Know That There’s a Tunnel Under Ocean Blvd” (Lana Del Rey), „The Age of Pleasure” (Janelle Monáe), „Guts” (Olivia Rodrigo), „Midnights” (Taylor Swift), „SOS” (SZA).

Premiată pentru a patra oară la categoria „albumul anului”, de această dată pentru materialul discografic „Midnights”, Taylor Swift a stabilit un nou record în istoria evenimentului, devenind artistul cu cele mai multe victorii repurtate la categoria menţionată, devansându-i pe Frank Sinatra, Stevie Wonder şi Paul Simon, care aveau câte trei victorii.

Ea câştigase deja de trei ori acest premiu anual cu albumele sale intitulate „Fearless”, „1989” şi „Folklore”.

„Midnights”, cel de-al 10-lea album de studio al vedetei pop americane, a debutat direct pe primul loc în topul Billboard în octombrie 2022. Acest disc i-ar permis cântăreţei Taylor Swift să devină totodată prima artistă care a ocupat simultan primele 10 poziţii în topul celor mai populare cântece din Statele Unite.

Anul trecut, premiul acordat în cadrul categoriei „albumul anului” i-a revenit materialului discografic „Harry’s House”, lansat de cântăreţul britanic Harry Styles.

Cea de-a 66-a ediţie a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, s-a desfăşurat la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS şi platforma de streaming Paramount+, a fost prezentat pentru al patrulea an consecutiv de actorul şi prezentatorul TV sud-african Trevor Noah.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Asta il tot ridica in slavi pe Mos Biden, mai ceva ca pe vremea lui Ceasca.

  2. @ CV
    Ia vezi matale, pe la presa din MIDWEST incolo si pe urma facem analiza pe text.

  3. Nu înțeleg ce văd americanii la lungana asta, în afară de „carcasă”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.