Coreea de Nord a lansat miercuri cel puţin 10 rachete de diferite tipuri, a declarat armata sud-coreeană. O rachetă balistică a căzut pentru prima data în apropierea apelor sud-coreene, relatează AFP.
„Coreea de Nord a lansat astăzi cel puţin 10 rachete de diferite tipuri spre Est şi Vest”, a indicat Statul Major Interarme din Seul, în timp ce preşedintele sud-coreean a ordonat o „reacţie rapidă” la ultimele „provocări” ale Phenianului.
„Această lansare de rachetă nord-coreeana este extrem de neobişnuită şi inacceptabilă, având în vedere că a căzut în apropierea apelor teritoriale sud-coreene la sud de linia de limită nordică, pentru prima dată” de când peninsula a fost divizată, a explicat Kang Shin-chul, director de operaţiuni în cadrul Statului Major interarme.
Lansarea unei rachetei balistice nord-coreene care a trecut graniţa maritimă în litigiu şi a căzut în apropierea apelor sud-coreene constituie „de fapt o invazie teritorială”, a declarat și preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol, relatează AFP.
Yoon „a subliniat că provocarea nord-coreeană este o invazie teritorială de facto de către o rachetă care a trecut linia de limită nordică pentru prima dată de la divizarea” peninsulei, se arată într-un comunicat al preşedinţiei.
Cred ca piticul ala umflat vrea de mancare la bobor si transmite niste semnale. Ca daca o fi sa se puna cineva serios pe treaba, il desfiinteaza pe prost. Dar ce te faci cu 40 milioane de refugiati in caz de ceva? Asta este drama,cand o tara este condusa de un imbecil.