Chinezii vor face lucrările pe banii lor şi vor primi în schimb electricitate pe care o vor putea vinde în ţară sau la export
Compania de stat chineză China National Electric Equipment vrea să modernizeze un grup al complexului energetic Rovinari şi, totodată, să monteze o instalaţie de desulfurare care să ajute producătorul român de energie să îndeplinească normele de mediu cerute de UE.
„Reprezentanţi ai părţii chineze au fost, de mai multe ori în Oltenia iar discuţiile sunt foarte avansate”, a spus, pentru money.ro, Tudor Şerban, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.
Reprezentanţi ai unei alte firme chinezeşti Fujian Company Ltd. au fost în vizită la termocentralele Galaţi, Doiceşti şi Işalniţa cu intenţia de a încheia contracte pentru montarea unor instalaţii similare de desulfurare. „Sunt(chinezii – n.r.) chiar acum în ţară iar discuţiile au şanse reale de a se concretiza”, a mai spus Şerban.
Potrivit oficialului cea mai posibilă variantă de colaborare între firmele chineze şi cele româneşti este crearea unei companii mixte, capitalizată de partea chineză, care să efectueze lucrările. În contraparte chinezii ar urma să valorifice o anumită cantitate de energie cedată de către termocentrale. „Banii nu sunt o problemă pentru ei, important este să ne punem de acord asupra modalităţii de lucru”, a ţinut să mai precizeze Şerban.