Testaţi, testaţi, testaţi!

Ies la iveală faliile din acţiunea românească antivirus. Virusologul Streinu-Cercel vrea să vadă câţi români au trecut deja prin infecţie. O chestiune de cercetare statistică.

Doctorul Rafila susţine că e bine să avem o statistică de genul acesta, dar acum e prea devreme să o aflăm cu mare acurateţe pentru că mai sunt mulţi români care au a trece prin infecţie.

Premierul se opune. Se teme că această cercetare condusă de doctorul Streinu-Cercel ar putea releva că am avut mai multe infecţii netestate decât cele oficial confirmate, dat fiind că am făcut prea puţine testări până acum.

Grija omului de ştiinţă e acurateţea.

Grija omului politic e ca nu cumva să se afle că sub comanda lui s-au făcut greşeli.

Dar Orban nu pricepe nimic. Minciunile sale pot rămâne sub lacăt. Testările rapide (10.000) pe care vrea să le facă Streinu-Cercel nu au cum să descopere morţi, ci persoane care au avut oarece simptome, iar acum nu mai au pentru că s-au vindecat. Ce lucruri poate descoperi acest sondaj care să fie neplăcute politic pentru Orban? Doar că statistic stăm, poate, mai rău decât arată acum testările puţine pe care le facem. Dar asta e doar statistică rece, nu e ceva ce i s-ar putea pune în cârcă premierului.

Dar aşa e omul politic, în marea lui ignoranţă suflă şi în iaurtul ştiinţific care nu are treabă cu interesele lui. Tocmai pentru că nu pricepe ce face omul de ştiinţă.

Orban se teme că eventuala răspândire a virusului peste nivelul statistic cunoscut azi ar putea fi considerată de electorat o consecinţă a unui management prost al guvernului. Management românesc prost a fost şi este, dar nu acesta a agravat răspândirea virusului. Ceea ce a făcut acest management prost a fost că i-a lăsat pe medici neprotejaţi în calea virusului. Dar acest fapt este deja ştiut şi va avea un rol electoral inevitabil.

Orban ştie că nu poate pune vina în cârca pesediştilor pentru lipsa de teste şi de echipamente în depozitele noastre. De aceea suflă acum în diverse iaurturi şi crede că până şi testele rapide ar putea fi fatale pentru soarta sa electorală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Eu sunt foarte curios cati dintre cei care au votat „dreapta” ar mai vota caum asa ceva.

  2. Disputa dintre politician si expert e veche. Problema-i alta si e politica. E probabil ca tovarasul Orban impreuna cu tovarasii securei din spatele PNL sa cosmetizeze masiv impactul coronavirusului din Romania. O sa fie dificil insa sa mascheze impactul crizei economice. In contextul asta, testarea din Bucuresti, cu minusurile si cu plusurile ei, va sufla vant in panzele electorale ale tovarasei Firea. Nicusor Dan ce sa mai testeze intre timp? Dincolo de asta, e facil de observat cat de inadecvat e la situatia actuala discursul clasic din politichia locala.

  3. Eu propun ca,”profesorul” sa-l ia in calcul si pe Flutur la rubrica testati! Huuo peneleprelor care nu testati cadrele medicale si-i testati pe „greii” marelui PNL cu Flutur/Johannis in frunte! La groapa de gunoi ecologica cu 8 martori la inmormantare si cu fanfara militara 9, peneleprelor care ati adus sustinatorii plini de moarte in tara ca sa distrugeti complet poporul roman!

  4. Iohanis acum cateva saptamani declara cu aroganta sfidatoare ca acest coronavirus este doar o simpla gripa si cei care afirma altceva sunt in culpa, in plus IOHANIS A LASAT LIBERA INTRAREA IN TARA DIN ZONELE INFESTATE A PESTE 3 MILIOANE PERSOANE DIN DIASPORA(RECOMPENSA PENTRU VOT) FARA IZOLAREA SI MONITORIZAREA ACESTORA SI NU A ACHIZITIONAT APARATURA SI ECHIPAMENTE MEDICALE PENTRU CORONAVIRUS , CHELTUIND IN ACEASTA PERIOADA SUTE DE MILIOANE DE EURO DIN REZERVA DE STAT PENTRU ” ALTE DESTINATII SI INTERESE ” !!!!!!!
    Din nefericire acum toate aceste nelegiuiri au consecinte groaznice ce le supota poporul roman !!!!

  5. Cind pentru ocuparea unui post de ministru, de secretar de stat, de sef de agentie sau de director de spital avem doi candidati, unul fiind evident un imbecil dar cu carnet de partid in buzunar si cu serioase proptele clientelare (eventual dovedit si cu matrapazlicuri penale) iar celalalt un specialist, profesionist dovedit de ani de zile de experienta profesionala si unanim recunoscut, dar care din lipsa de oportunism politic e neutru, cine credeti ca va fi numit ? Inclusiv, si asta nu mai e timpenie ci crima, in vremuri ca cele pe care le traim !

  6. Nu cred că-și face Lajos griji electorale, știe deja că PNL ia sub 10%.

  7. Orban știe că nu poate pune în cârca PSD-iștilor lipsa de teste și echipamrnte, dar le pune privindu-ne în ochi.

  8. Testati, testati, testati, dr. Streinu-Cercel vrea sa vada cati romani au mai scapat neinfectati dupa gargara cu apa si sapun !

  9. Buduca:Nu poate astepta Streinu-Cercel pana DUPA ce trece epidemia,sa vada” să vadă câţi români au trecut deja prin infecţie” ?Iti dai seama cata lipsa de logica e in ceea ce scrii?

  10. La sfârșitul pandemiei statistica va consemna sec, rece și acuaratețe de 100% aceste date, din media aflăm că sunt diferențe între ce declară unii sau alții în legătură cu numărul romănilor întorși din Italia, Spania, Germania !

  11. Este regretabil ca Verner nu apare in fotografie. N-am auzit sa-si fi delegat cuiva atributiile de comandant suprem. Poate lui Velea?

  12. Testand prezentul vom sti mai bine viitorul imediat. Este insa greu pentru intelegerea lui Sica si a postacilor sai demagogi.

  13. Testaţi, testaţi, testaţi!Si berea,si vinul,si tuica…Tot o ardeti de pomana..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.