Tiberiu Ușeriu a reușit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton de pe planetă – 6633 Arctic Ultra.
Ușeriu a parcurs pe jos cei 618 de kilometri ai competiției și a fluturat steagul României trecând linia de finiș.
“Tibi Ușeriu a finalizat ediția 2018 a maratonului 6633 Arctic Ultra pe primul loc în condiții de viscol”, au anunțat organizatorii maratonului.
Maratonul a început pe data de 9 martie, ora 20.30, ora României, printrei cei care au luat startul fiind și patru români, însă trei dintre ei au abandonat cursa în prima zi din cauza problemelor de sănătate și a temperaturilor extreme din apropierea Polului Nord. Singurul care a mers mai departe a fost Tibi Ușeriu, bistrițeanul reușind încă de la primii kilometri să preia conducerea cursei și, după 7 zile, vineri dimineața puțin după ora 1.00 (ora României) a ajuns la final.
A X-a ediție a maratonului arctic – 6633 Arctic Ultra a fost una aniversară, organizatorii pregătind un traseu nou, mai lung cu 57 de kilometri decât în anii precedenți, traseu care a inclus parcurgerea unei porțiuni de 280 de kilometri pe Ice Road, un fluviu înghețat, unde temperaturile sunt extreme.
La start s-au înscris 32 de concurenți, din care 23 la cursa de 350+ mile însă după prima zi de concurs, opt dintre participanți, printre care și trei din cei patru români au abandonat. După șapte zile de maraton în cursa de 350+ mile au mai rămas doar șase concurenți, pe locul doi, în spatele lui Tibi fiind un irlandez.
Participanții au avut nouă zile la dispoziție pentru a ajunge la final, startul concursului fiind dat vineri, 9 martie, la ora 20.30 (ora României).
Ușeriu povesteşte, într-o înregistrare telefonică, felul în care a reuşit să parcurgă ultimii kilometri ai celui mai dificil maraton din lume.
”Am terminat. Am intrat într-o furtună, 4 ore, ai de capu’ meu! A fost cât pe ce să mă scoată ăştia. Deci a fost ceva …. La mişto … a fost cireaşa de pe tort! Mă bucur că am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta cu 160 de kilometri, îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Da’ aşa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuţi. Dar na, de asta am venit, să o termin şi mă bucur că am câştigat-o”, spune bistrițeanul.
După ce mulţumeşte tuturor celor care îl urmăresc şi ajută, Tiberiu Uşeriu adaugă: ”De fiecare dată cred că-s mai praf decât am fost ultima dată”.
https://www.facebook.com/tasuleasasocial/videos/10155994207164765/
O imensa izbanda a Romanilor prin acest Tibi Uriesiu ,( sic!) in anul Centenarului! Viata lui Tibi bate filmul! Un adevarat Dac, imuabil ca vesnicia !
Extraordinar! ce om! nu am decat un cuvint: *respect*!
BRAVO, VITEAZULE!
Felicitări!
Bravo Tiberiu !!!!!
Bravo Tiberiu, Patria Recunoscatoare !. Cu oameni ca tine, Romania, desi condusa de ceva timp de niste nevolnici si papagali, nu v-a pieri niciodata. Candva, undeva, baiet fiind de fro 16 ani, pe un ger cumplit cu un viscol naprasnic batandu-mi in fata, am plecat si eu dintr-o Gara de Baragan sa ajung acasa. Fara manusi, fara caciula, fara cojoc. Si am ajuns, dupa 6 KM, insa totul seamana cu „o joaca de copii” pe langa uriasa ta performanta.
Sa ne traiesti 100 de ani Tiberiu! Ne arati de fiecare data ca fibra romaneasca stramoseasca e de neinvins!
Tenacitatea si vointa ta ne este un exemplu demn de urmat in aceste vremuri tulburi!
Traiasca ROMANIA! ROMANIA este a ROMANILOR!
Multa sanatate TIBERIU!
FELICITARI! Iar ca roman iti MULTUMESC.
No, tuca-l tata de ardelean tare ca piatra, cu tricolorul la el! Bravo, mai baiete, sa ne traiesti!
Băiatul ăsta e dac adevărat. Jos pălăria!
Felicitari!
Felicitari!
Felicitari lui Tibi! O frumoasa victorie pentru Romania in anul centenar! Sportul aduce ce nu poate politica: Impliniri si Satisfactii…Asa trebuie sa fie in lume, tara: Apreciata!!! Victoriile stralucesc si peste ani, esecurile se duc la fund.
De la ei trebuie sa ia exemplu oamenii multi, normali…din acest motiv iubim mereu Romania. O putem inchina aniversarii de la 27 martie, prima runda de unire, Basarabia cu Romania. Dumnezeu sa-i dea sanatate si sa-l ocroteasca!
Bravo!
Este mai important decat escaladarea oricarui munte (a carui „cucerire” este o terfelire, profanare a credintei localnicilor…) si il recomanda acum pentru rspectul public aratat in tara la cel mai inalt nivel.
A aratat clar ca desi e bine sa fii „sportiv”, nu e destul fara calitati si determinare antrenate, extraordinare.
Iar scrii aiureli… Amesteci prosteşte cuvintele, doar, doar să-ţi iasă ceva cu „credinţa”.