Peste o sută de elevi din clasele V-XII, de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, au fost evacuaţi marţi din şcoală, după ce un apel la numărul de urgenţă 112 a indicat că în incinta clădirii s-ar afla trei bombe.
În urma apelului, înregistrat la ora 12.15 de la un telefon public aflat în Piaţa Libertăţii, mai multe echipaje de poliţie şi pirotehnişti s-au deplasat la sediul liceului. După evacuarea elevilor şi a personalului administrativ, au fost căutate cele trei încărcături explozive, folosindu-se chiar un câine special dresat, dar nu a fost depistată nici o bmbă.
Poliţiştii spun că anunţul telefonic i-ar aparţine unui tânăr în vârstă de 17-18 ani, care însă nu a fost încă identificat. „Pentru gestul său, acesta riscă o amendă administrativă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei”, a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al poliţiei timişene.
După aproape două ore de cercetări, poliţiştii au concluzionat că a fost vorba de o alarmă falsă, iar elevii au putut reveni la cursuri. Ofiţerii de poliţie caută acum să dea de urma tânărului care a făcut o glumă proastă cu trei bombe.