18 decembrie 1989. Timișoara, sub Legea Marțială. Soldați pe TAB-uri, bătând la intimidare în paturile puștilor. Mai târziu, intimidarea se transformă în măcel, chiar în fața Catedralei. Se trage în manifestanți.
Unii au reușit să se refugieze în catedrală, alții nu și au căzut pradă gloanțelor pe treptele lăcașului de cult.
Mai târziu, la adăpostul întunericului, începe Operațiunea Trandafirul. La ordinul Elenei Ceauşescu, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi în noaptea de 17/18 decembrie 1989 au fost luate de la morgă şi transportate la Bucureşti, unde au fost incinerate.
Uciși pe treptele Catedralei
Seara de 18 Decembrie 1989 a însemnat noi rafale de gloanțe asupra unor grupuri de tineri, care se aflau pe treptele Catedralei, cu lumânări aprinse în mâini. “Noi suntem poporul!”, scandau ei. De-a latul Pieţei Operei se întindea un cordon de militari. Și la un moment dat au început să tragă. Şi-au pierdut atunci viaţa Sorinel Dinel Leia (23 ani) şi, la capătul unei alte rafale de împuşături, Ioan Măriuţac (20 ani) şi Vasile Marius Nemţoc (19 ani). Doi dintre cei ucişi – Sorinel Dinel Leia şi Ioan Măriuţac – au fost găsiţi, în ianuarie 1990, în groapa comună din Cimitirul Eroilor, scrie timpolis.ro.
În volumul “Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, revoluționarul Marius Mioc prezintă relatările unui martor ocular despre episodul uciderii acestor tineri, pe treptele Catedralei. Atunci când mulţimea a strigat “Soldaţi, uniţi-vă cu noi!”, militarii au urcat în TAB-uri şi le-au pornit prin faţa manifestanţilor înspre staţia de tramvai, pentru a împrăştia mulţimea de acolo.
“Când TAB-urile au trecut prin faţa noastră, miliţienii (…) au tras un foc de avertisment. Noi ne-am îmbulzit să intrăm în catedrală. Catedrala are uşă dublă, dar la îmbulzeală, una din uşi s-a închis. Stăteam ghemuiţi, încercând să ne strecurăm înăuntru. Eu şi încă o persoană, despre care mai apoi am aflat că se numea Sorin Leia, am ridicat capul să vedem ce se întâmplă, când s-a tras o rafală printre noi, de jos în sus. Leia Sorin a fost nimerit în mijlocul frunţii. Glonţul care a ieşit din capul lui m-a atins şi pe mine la baza gâtului, în partea dreaptă. Am simţit ca o arsură, am băgat capul «la cutie» şi m-am strecurat încet-încet înăuntru. Nişte tineri au văzut că Leia e împuşcat şi l-au târât în Catedrală. Deşi împuşcat în frunte, Leia nu pierduse mult sânge şi încă mai respira. Când capul i-a atins cimentul, brusc s-a făcut sub cap o baltă de sânge”, a consemnat, pe blogul său, Marius Mioc, citându-l pe martorul ocular Gliguţă Avram.
Cine a închis ușile catedralei?
Un moment controversat a fost cel legat de împărțirea responsabilităţilor în decizia de închidere a uşilor Catedralei Mitropolitane, conform timpolis.ro. Preoţii Catedralei au fost acuzaţi că au închis porţile lăcaşului de cult şi demonstranţii nu au avut unde să se refugieze din faţa gloanţelor.
Întrebat despre episodul închiderii uşilor Catedralei, primul purtător de cuvânt al revoluţionarilor şi al Armatei din Timişoara post-revoluţionară, Corneliu N. Vaida a declarat că el, personal, nu a fost în preajma Catedralei în după-amiaza zilei de 17 Decembrie: “Ce pot relata despre episodul acela e doar o discuţie purtată în 1990 cu ÎPS Nicolae, când am avut ocazia să însoţesc o delegaţie ministerială norvegiană şi am fost invitaţi la prânz la Mitropolie. Cu toate că protocolul nu prea permitea alt gen de discuţii, fiindcă Revoluţia era prea proaspătă în mintea mea, iar în acea vreme dânsul era învinovăţit de închiderea porţilor Catedralei, m-am scuzat şi l-am întrebat de ce a făcut acel gest. El m-a privit lung şi mi-a spus că nu el a dat o asemenea dispoziţie, dar poate lua asupra sa păcatul…”
Corneliu Vaida a mai spus că responsabilitatea pentru uciderea unor oameni nevinovaţi este partajată între cei care au emis efectiv dispoziţiile legate de represalii şi zeloşii funcţionari care au executat fără să crâcnească ordinele superiorilor lor: “Pentru mine, cel care a închis efectiv porţile e la fel de vinovat ca şi cel care a dat dispoziţia! Câţi preoţi erau atunci în lăcaş? Câţi s-au împotrivit acestui ordin samavolnic?”, se întreabă Corneliu Vaida. Apreciind, totodată, că, în afară de acest episod, acelaşi gen de culpă apasă pe umerii comandanţilor Armatei, care au dat atunci ordin să se tragă în mulţime. Aceştia, şi mulţi alţii care se fac vinovaţi de crime împotriva propriului popor, au ales ulterior să se refugieze, laş, în spatele tăcerilor şi al unor vinovăţii colective:
“În 17 Decembrie, prima victimă a Revoluţiei a fost călcată de TAB, la doi metri în spatele meu. Ce era aşa greu de depistat cine a fost la manşa TAB-ului respectiv? Există multe fotografii cu taburile, există jurnale de luptă ale unităţii, ar trebui să existe şi înregistrări ale convorbirilor radio dintre vehicule şi biroul de Operaţii din marea unitate”, a susținut Corneliu Vaida, conform timpolis.ro.
Operațiunea Trandafirul- uciși, arși și aruncați într-o gură de canal
În noaptea de 17/18 decembrie 1989, 44 de cadavre au fost luate din morga Spitalului Judeţean Timişoara, spre a fi transportate la Bucureşti. Acţiunea e botezată, inofensiv, „Trandafirul”, conform memorialulrevolutiei.ro. Ordinul a venit din partea Elenei Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu fiind plecat într-o vizită în Iran. Scopul acțiunii era ștergerea urmelor masacrului de la Timișoara. Dispariția cadavrelor urma să fie explicată susținând că persoanele respective au părăsit fraudulos țara, fugind în statele vecine.
Cadavrele au fost încărcate, în toiul nopţii, într-o autofrigorifică, operaţiunea desfăşurându-se la adăpostul întunericului şi sub paza trupelor de securitate. Şoferul maşinii nu a ştiut nimic, conform informaţiilor vehiculate. I-au fost înmânate cheile maşinii abia la Miliţie, unde fusese obligat să aştepte toată noaptea. Pare cel puţin ciudat că executanţii se foloseau de un civil. La fel făcuseră şi în spital, unde au insistat ca directorul instituţiei să asiste la trierea cadavrelor, conform memorialulrevolutiei.ro.
Conform sursei citate, în zorii zilei de 18 decembrie, izoterma condusă de un civil, care nu ştia ce transportă, pleacă spre Bucureşti, pe ruta: Sibiu – Vâlcea – Piteşti. Acesta era însoţit de un autoturism al Securităţii. În momentul în care cei de la Timişoara, plecaţi cu o izotermă şi cu o Dacie care aparţinea Miliţiei din Timişoara, ajung la Kilometrul 36 din apropierea Bucureştiului, este preluată de o altă echipă de la Direcţia Economică a Miliţiei din Bucureşti, de alţi executanţi care nu ştiau nimic ce s-a petrecut înainte. Este preluată izoterma, cu alte două maşini Dacii, şi acţiunea, de aici încolo, se numeşte „acţiunea Vama”. La Bucureşti, doi ofiţeri superiori din Miliţie primesc ordin să întâmpine la Kilometrul 36 o izotermă cu, citez: „nişte colete cu ajutoare sosite din străinătate, care urmează să fie distruse la vama Antrepozite”.
Ajunsă la locul întâlnirii, izotermei avea să i se schimbe numerele de înmatriculare, iar macabrei acţiuni numele din „Trandafirul” în „Vama”. La sosirea în Capitală, şoferul este trimis la hotel, iar locul său este luat de un subofiţer. Este noaptea dinspre 18 spre 19 Decembrie. Fără a se cunoaşte ce s-a întâmplat cu izoterma în acest timp, se ştie că destinaţia a fost schimbată, şi transportul ajunge marţi, 19 Decembrie, la ora 17.00, la Crematoriul „Cenuşa”, care avea un director securist. Secţia 14 Miliţie primeşte ordin să înconjoare zona şi să interzică accesul în împrejurimi. Pentru personalul crematoriului, unul dintre însoţitori, colonelul Baciu, din Inspectoratul Miliţiei, se dă drept medic şi inventează o catastrofă.
În cursul nopţii, se efectuează incinerarea cadavrelor, fără nicio formalitate. Manipulanţii declară că morţii erau tineri, între 30 şi 40 de ani, majoritatea împuşcaţi, tăiaţi de baionete sau cuţite, doi cu capetele sparte, iar unii aveau mâinile sau picioarele legate. Pentru sinistra manoperă, cei cinci muncitori primesc câte un plic cu două mii de lei şi sfatul: „Un pas greşit, şi sunteţi lângă cei morţi!”. „Înainte de a se trece la arderea cadavrelor, fostul colonel de Miliţie Baciu Ioan a înmânat câte 2000 lei muncitorilor: Mititelu Mihai, Bocioacă Ştefan Nicolae, Câmpeanu Grigore, Iordan Gheorghe şi Zâmboianu Gheorghe, care urmau să efectueze incinerarea, punându-i să semneze angajamente că nu divulgă secretul acelei operaţiuni.
Trupurile sunt transformate cenuşă, strânsă apoi în patru tomberoane. La ora 10.00, i se raportează generalului Nuţă îndeplinirea ordinului. Tot atunci, cele patru tomberoane sunt preluate de căpitanul Dorel Nuţă cu o furgonetă. Acesta, în jurul orei 12.00, deversează cenuşa într-o gură de canal, lângă Popeşti-Leordeni.
Familiile celor dispăruți în primele zile ale Revoluției de la Timișoara au aflat târziu ce s-a întâmplat cu trupurile celor dragi, conform memorialulrevolutiei.ro.
“Abia în ianuarie am primit o ştire oficială din partea Procuraturii că 40 – la început, pe urmă 44 – de cadavre au fost transportante la Bucureşti şi arse la Crematoriul
Deci se pare că s-au inversat maşinile. Maşina care a plecat de la Penitenciar sau de undeva cu cadavre din 16 noaptea şi din 17 ziua, din cadrul Armatei, chiar, care s-au ţinut secrete, a ajuns la Popeşti-Leordeni, şi cealaltă maşină s-a împotmolit la Slatina”, a afirmat Ioan Bânciu, vicepreședintele Asociației Memorialul Revoluției.
Mesajul Regelui Mihai: “Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile”
Aflat în exil, la Veroix, Regele Mihai le-a transmis un mesaj de solidaritate și încurajare românilor la 18 decembrie 1989. Mesajul a fost înregistrat la un casetofon, acasă, cu ajutorul soției sale, Regina Ana. Caseta a fost trimisă postului BBC, iar la români le-a fost transmis prin intermediul postului de radio Europa Liberă.
”Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năzuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”, le-a transmis fostul suveran românilor.
Ce conteaza ca se comemoreaza 30 de ani de la genocidul din 1989, acest articol e scos la nici 24 de ore…
Dictionar de „jurnalisti” americani bolsevici! William C. Bullitt a fost legendat si ca scriitor si „diplomat” in afara de misiunea de „jurnalist de razboi” in primul macel bolsevic mondial operand de la Londra si Paris, aici inscriindu-se ca „voluntar” in Armata franceza. In 1916 e „casatorit” cu Ernesta Bowen pe post de „tehnica”, calatoria de nunta fiind extrem de originala, corespondent al „Philsdelphia Public Ledger” in Austro-Ungaria si Reich-ul german, intervievand si schimband ordine-rapoarte cu inalti oficiali si diplomati locali dupa care e rechemat de redactia din Washington, aici fiind pus in contact cu „colaboratori” ai presedintelui ilegal bolsevic Woodrow Wilson, in special cu Edward Mandell House
fiind introdus la presedinte care-l numeste direct ministru adjunct de Externe, ca expresie a pretuirii pt „experienta” de
pe teatrele secrete de razboi, in 1917 cand Lenin programase intrarea SUA in razboi!!! Joaca un rol decisiv in „comitetul” SUA la Conferinta pt Pace de la Paris ca INTERNATIONALIST in contrapartida IZOLATIONISTILOR. Lenin il trimite in secret tot in 1919 intr-o misiune impreuna cu bolsevicul, comunist „suedez,” Karl Kilbom si cu bolsevicul acoperit ca jurnalist Lincoln Steffens sa ia contact cu greii spionajului diplomatic sovietic Cicerin si Litvinov! Ajunge si la Lenin care-i da ultimile ordine si il decoreaza! Rechemat in SUA ii raporteaza lui Wilson indeplinirea misiunii si noile ordine, el fiind
necesar la Viena sa ia contact cu…Freud, ajutat sa crie o „psihograma” despre Wilson, apoi e „recasatorit” in 1924 cu Bryant, participand in 1927 la Congresul Comintern. In 1933 e introdus in staff-ul electoral al Ilegalului bolsevic Roosevelt scriindu-i si discursurile politice! Asa s-a scris istoria omenirii de catre bolsevici…
@Charlie : si-n privinta Revolutiei bolsevice si a „victimelor lui Stalin” procedeul „istoricilor” americani (Conquest) a fost acelasi: asa-zisi „martori scapati cu viata prin miracol” raportau c-ar fi vazut mormane de cadavre si atrocitati. Ei însisi fiind ori refugiati „politici” în Vest, ori militari Albi, si tot în Vest, participanti de aproape sau de mai departe la razboaiele civile si-având ei însisi morti pe constiinta. Numai c-ai adversarului trebuiau sa fie enorm de multi si masacrati obligatoriu de „brute” „staliniste”… ori, în felul asta se construiesc basmele, nu istoria. Conquest facând intentionat o eroare monumentala, cu consecinte inestimabile.
Sa ne bucuram tovarasi din Bucuresti . Partidul unic FSN, continuatorul PCR a gasit de cuviinta sa ne felicite de aniversarea propriei lovituri de stat cand , si – a schimbat in decembrie 1989 , parul dar naravul ba, cu oprirea apei calde si caldurii in cateva sute de blocuri. Sa fim mandrii tovarasi ca suntem bagati in seama de conducatorii nostrii iubiti, securisti, tortionari si copiii acestor criminali . Cu partidul FSN in frunte vom ave Succesuri multe. Il rugam pe baragladina de Ilici , sa tina un discurs festiv . URA!!!!!!URA!!!!! Ne pare rau ca pe stema tarii a disparut steluta sovietica , ca sa declamam versetul: IAR STELUTA CEA DE SUS OARE CE O AVEA DE SPUS. Dar decat trupe mongoloide pe teritoriul tarii mai bine interese economice profitabile . Stiu tovarsii rusi cum sa manevreze ca pe timpurile Sovromurilor, vehiculele economice din anii 1950 prin care Stalin se cadorisea cu petrol , lemn, alimente si uraniu, pe nimic .
Preotul paroh de la catedrala le-a inchis usile, le-a blocat pe interior. Asa fusese intelegerea, iar naivii de pe trepte au ramas ai nimanui!
De-asta nu am eu incredere in biserica, in parintele Dracu, in parintele Necula si tot tacamul lor! Astia au fost intotdeauna impotriva Romaniei si a romanilor. De ce nu vine patriarhul sa isi ceara iertare in numele BOR, pentru aceasta pata de pe tinuta lor de lucru (care o fi aia, stiu ei mai bine).
V-ati patat gradele, pardon, straiele preotesti! Haideti in fata si cereti iertare poporului ! Recunoasteti greseala si pacatul…
da… sa revenim, de-asta nu crede lumea in voi si in cel carora slujiti!
Stiu ca e utopic, dar asa ar trebui sa se petreaca intr-o societate democratica nu numai in memoria celor asasinati in Dec 1989 ( civili si militari), ci a tuturor celor care s-au jertfit intre 1916 – 1989 pentru libertate in Patrie si pentru ca tara numita ROMANIA sa fie o tara suverana, intre alte tari suverane : toti cei care mai pastreaza autenticul spirit stramosesc in gene, cei care se trag etnic si moral din vechiul popor autohton al daco-getilor, sa se organizeze intr-o Miscare Nationala de protest, sa recurga la greva generala nelimitata ca atitudine civica fata de indolenta si reaua-vointa, fata de aroganta conspirativa a autoritatilor statului actual si organelor de masluit anchete, a celor care ascund, distorsioneaza sau distrug dovezile adevarului istoric despre evenimentele din Dec 89 si despre crimele antinationale, antiromanesti petrecute sub dictatura Partidului bolsevic Comunist, puse in practica de organele represive « secera si ciocanul » din DSS si Armata acelui timp.
Orice fals istoric e cu „martori”, o spun posedand o carte de „marturii” din „revolutiile” 1789 si 1871 in care tot felul de insi jura ca au trait „momentele” scapand teferi pt a lasa „posteritatii” marturii. Despre „Catedrala” am vorbit, cu copiii adusi pe treptele de la intrare cu lumanari, un act dement cand Timisoara se afla in plina gherila urbana! Faza deschiderii focului, tonul dat de PUCISTUL Mihai Chitac, gen. Comandant al Garnizoanei Buc. venit la Catedrala cu pistol mitraliera si dupa ce a comandat deschiderea focului fara vreo reactie din partea trupei, A DESCHIS PERSONAL FOCUL, fiind urmat din reflex de cativa militari! Toti cei ce descriu acest episod nu au fost in stare sau nu au vrut sa interpreteze corect blocarea usilor din interior, situatie in care vina e colaterala fata de grozavia actului ce ARATA COORDONAREA CU DESCHIDEREA FOCULUI,tradand gandirea asasina a PUCISTILOR ce au pus la cale masacrul.Nu trebuie ignorat alt aspect, asupra Armatei aflata in strada s-a tras de pe cladiri si chiar dintre „demonstranti”, pt ca „TERORISTII” au actionat neintrerupt din 15 decembrie, inainte de 22 dec. nefiind intens popularizati de TVR si numiti, „agenturili”! Daca-i trecea lui Ceasca prin cap sa le zica teroristi alta era istoria. Si despre diversiunea „Crematoriul Cenusa” am scris, asasinarea ranitilor din spitale de „civili” patrunsi special si evacuarea cadavrelor de la „Morga” Sp. jud. de unde au fost ridicate in secret cele 40 de trupuri. „Ordinul” dat de Elena e o manipulare grobiana, dar autorul articolului nu are vina pt ca s-a limitat la a da cuvantul „martorilor”! Ordinul fiind local, prezenti acolo din noaptea de 17 dec. generalii Coman(seful Sectiei CC pt Armata, Secu, Procuratura), Gusa(pt compromitere), Chitac, Macri. Diversiunea cu „tragerile asupra populatiei” a fost identica peste tot unde s-au organizat „mitinguri/revolte”, peste tot actionand „teroristi” ce au tras asupra militarilor si cetatenilor!
Asta-i principalul motiv pentru care militarilor si politistilor
li se asigura pensii speciale ,zise si de serviciu ….
Armata a tras in civili si acum vir sa li se mentina pensiile de serviciu nesimtite. Acceptam?
A tras armata, a inchis usile catredalei sau au fost „infitrati” ce sau folosit de acoperire pentru da vina pe altii pentru crimele lor
Si pentru un simplu motiv daca ar fi tras cu adevarat armata in cateva minute ar fi fost mii de cartuse trase iar gloantele sar fi …………..