
O parte din zidul Bastionului Theresia din Timişoara a fost la un pas de distrugere aseară din cauua unui şofer de TIR. Acesta nu a respectat un indicator rutier şi a intrat, joi seara, în tunelul Bastionului Theresia din Timişoara, construit în anul 1734. Mai multe imagini în care apare TIR-ul care încearcă să treacă prin tunelul Bastionului Theresia au fost postate, joi seara, de un şofer pe grupul de Facebook “Nesimţiţii traficului din Timişoara”.
În fotografii se poate observa cum pe unul dintre zidurile Bastionului, aflat în centrul Timişoarei, chiar la intrarea în tunel, este prins un indicator care restricţionează înălţimea vehiculelor la 3,3 metri. Conducătorul auto nu a ţinut însă cont de restricţie şi a intrat în tunel, în speranţa că poate trece. A rămas blocat cu partea din faţă şi a fost nevoit să dea cu spatele pentru a putea ieşi. Bastionul Theresia a fost construit în anul 1734, iar în 2010 a fost reabilitat cu zece milioane de euro, majoritatea fiind bani europeni.
Mare bou „manivela” asta. Cat de nepriceput a putut fi, cand se vede cu ochiul liber ca trecerea e imposibila.
Adica, autoritatile locale n-au fost in stare sa monteze niste limitatoare de inaltime.