Toader, pledoarie în fața judecătorilor CCR privind ancheta Belina

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, joi, în fața judecătorilor CCR, că aprecierea legalității unei hotărâri de guvern este de competența instanței de contencios-administrativ, iar oportunitatea este de competența decidentului, nu a procurorilor DNA.

”Jurisprudența CCR este bogată, făcând partajarea competențelor celor două autorități. (Că – n.r.) actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, s-a statuat prin decizia 594/2008. Sancțiunea aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor legașle, în procedura de elaborare, de adoptare a unei hotărâri de guvern este una de drept extrapenal, respectiv constatarea nelegalității hotărârii de guvern de către instanțele de contencios administrativ cu consecința lipsirii acestor acte de efecte juridice”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, în timpul dezbaterii sesizării lui Călin Popescu Tăriceanu cu privire la cazul Belina.

El a ținut să mai precizeze că procurorul urmărește acte, fapte considerate de legiuitor ca fiind infracțiuni.

”După știința mea, din cele aproape 1000 de infracțiuni câte găsim, din păcate prea multe după părerea mea, în partea specială a Codului și în legile speciale, nu avem nicio infracțiunea care să constea în fapta guvernului de a adopta o hotărâre de guvern, nu act normativ, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă. Prin urmare, dacă nu avem o astfel de infracțiune, practic DNA, procurorul, în general, nu are competența, abilitatea legală constituțională să ancheteze”, a adăugat Toader.

De asemenea, ministrul Justiției a precizat că Ministerul Public nu înfăptuiește puterea judecătorească.

”Substanța conflictului juridic de natură constituțională rezultă din această competență a DNA, a Ministerului Public. Când el se vede în fața unei posibil hotărâri de guvern adoptată în condiții de nelegalitate, el, DNA, poate să verifice legalitatea HG, poate DNA să-i ia din competența judecătorului de la contenciosul-administrativ. Sigur, convingerea noastră este că nu. Jurispudența Curții este în același sens.

Legea specială statuează aceeași direcție. Procurorul de la DNA nu anchetează legalitatea, oportunitatea, împrejurările, circumstanțele, dar el are competența legală în îndeplinirea misiunii conferită de Constituție și actele infraconstituționale de declanșare a mecanismelor constituționale pentru verificarea legalității hotărârii de guvern, declanșează mecanismele constiționale, sesizează instanța de contencios, dar nu se substituie instanței de contencios, nu se substituie guvernului.

Competența de apreciere a legalității actului legislativ, HG, este o competență exclusivă a instanței de contencios. Competența de apreciere a oportunității, a împrejurărilor, circumstanțelor emiterii actului administrativ rămâne în sarcina exclusivă a decidentului, așa cum s-a stabilit și părin jurisprudența instanței de contencios-constituțional”, a mai spus ministrul Justiției.

După pledoaria din fața judecătorilor CCR  

Ministrul Justiției a declarat, după pledoaria din fața judecătorilor CCR în cazul Belina, că, fiind vorba despre o hotărâre de guvern, sancțiunea poate fi nulitatea pe care o stabilește judecătorul de la instanța de contencios, care se răsfrânge asupra actului și nu a autorului actului.

”Cred că DNA-ul nu trebuie să aibă nicio temere că faptele penale, infracțiunile, în Codul Penal, în legile speciale, rămân în competența exclusivă a procurorului de urmărire penală, anchetă, trimitere în judecată. Aici era vorba despre altceva. Doamna procuror a vorbit destul de pasional, dar aici era vorba despre altceva. E vorba ca procurorul să nu facă și altceva decât urmărire penală, decât anchetă. Adică să nu verifice legalitate, oportunitate, circumstanțe, împrejurări. Doamna procuror susține că acela era un simplu comunicat. Păi, noi ce să punem în balanță? Un document oficial al DNA-ului, care spune că au fost sesizate, cum scrie acolo, mai multe încălcări în normele de tehnică legislativă, ori sancțiunea încălcărilor normelor de tehnică legislativă, așa cum știți, depinde de nivelul actului la care se referă. Dacă este unul constituțional, ordonanță sau lege, sancțiune de constatare a neconstituționalității, dacă e vorba de un act infralegal de data aceasta, HG în speță, sanțiunea este aceea a nulității pe care o stabilește judecătorul de la instanța de contencios”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

El a fost întrebat dacă persoana care a emis hotărârea de guvern poate rămâne nesancționată.

”Nu, ea rămâne nesancționată numai în măsura în care comite o faptă penală. Eu de profesie sunt profesor de penal, nu există în Codul Penal, în legile speciale, o infracțiune care să conste în fapta de adoptare a unui act normativ cu încălcarea regulilor de tehnică legislativă. Sancțiunea este asupra actului și nu a autorului, sancțiunea este de neconstituționalitate sau nelegalitate”, a răspuns Toader.

Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu privind ancheta DNA legată de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina. Tăriceanu cerând CCR să constate un conflict juridic de natură constituțională între Parchet și Guvern.

Pe 23 octombrie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind cercetările DNA legate de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Cum e, cum nu e, dar Dragnea si-a insusit Belina la fel ca si TelDrum. Dupa cum se vede, parlamentul e un grup de mafioti care fura tot ce pot de la tara ca sa nu le-o ia strainii mai inainte, normal, si ei tot mafioti. Cine are de suferit? Tara!

    • canta la alata masa Nico! stii foarte bine ca nu mirosi a flori si nici a sapun ci a ciorapi cazoni din dotarea USR , pe care-i porti cam de multisor.

  2. – in loc sa urmaresc pe ministrul justitiei, am participat la pledoaria avocatului crimei organizata

    • Mai Lu pule , tocmai ce ai asistat la o pledoarie de manual de Drept pentru respectarea Constitutiei de catre procurori si impotriva abuzurilor Republicii Porcurorilor. Tomnai ‘ ce Ghita a fost absolvit de unul dintre dosarele de mare coruptie pe care-l flutura PFA Kovesi si presa aservita in fata ochilor bovini ai admiratorilor. De cea fost clasat dosarul ?? Pentru simplul motiv ca faptele nu exista si pentru ca unitatea de elita Portocala & Co ot Ploiesti nu a adus probe suficiente la dosar. Urgent, urgentissimo dati Legea Raspunderii Magistratilor ca sa terminam odata cu ilegalitatile si abuzurile staliniste ale Grupului Organizat de INFRACTORI COCOTATI la Putere de CIA si FBI , in dispretul total al legalitatii !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.