Toantele clasei: România și Bulgaria

Comisia Europeană s-a trezit pe cap cu două țări recalcitrante, una mai toantă decât alta. De câte ori strigă catalogul, Bulgaria și România se prezintă ca două eleve corigente la purtare. Temele nu sunt niciodată în regulă, la lucrări de control copiază de la țările mai deștepte, chiulesc de la cursuri, fură de prin buzunarele mai bogate și, în general, nu arată prea mult respect pentru reguli.

Acum, UE, confruntată ea însăși cu o serie de probleme care îi pun în pericol existența, este mult prea prinsă cu salvarea propriilor structuri ca să-și mai bată capul și cu cele două înapoiate. Mă rog, ea a încercat: a oferit linii de finanțare numai bune de aplicat la ele, a deschis granițele și a rezolvat o problemă presantă a forței de muncă, a creat un cadru respectabil, atât legislativ, cât și economic, pentru ca ele să prospere, ba chiar a mai și oferit asistență tehnică. Ce vină are Uniunea că românii și bulgarii i-au trimis pe cap niște diletanți cu trecut dubios, certați cu legea și cu bunele moravuri, aleși prin sufragiu drept lideri politici. Cu toată bunăvoința, nu prea poți să faci nimic cu ăștia, pentru că în față dau din cap umili, iar când se întorc acasă, nu știu cum să sifoneze mai repede bruma de buget, să devalizeze resursele naturale, să-și șicaneze cetățenii, să-și înjure criticii și să-și căpătuiască rudele și prietenii de pahar.

Nu tu reformă instituțională, nu tu investiții în energie regenerantă sau reducerea poluării, nu tu eficientizarea agriculturii, nu tu drepturile omului, nu tu protecție socială, nu tu drumuri sigure, nu tu nimic din ceea ce presupune o țară europeană. Iar exemplele pot continua. România și Bulgaria coboară jenant de mult standardele UE, iar lucrul ăsta începe să devină incomod.

Când Comisia Europeană s-a plâns de corupția endemică ce afectează cele două țări, președintele României s-a simțit dator să precizeze că nu e treaba lu’ UE, atâta vreme cât nu se fură bani europeni. De parcă dacă fură doar din bugetul intern al țării, asta e o treabă acceptabilă. Acest președinte știe, din proprie experiență, că poporul nu îl trage la răspundere pentru nereguli, oricât de isteric sunt ele semnalate pe peste tot, pentru simplul fapt că e prea indolent să se mobilizeze, să protesteze, să pună la treabă instituțiile statului. E mult mai confortabil gândul că, eh, oricum nu se poate face nimic.

În ritmul ăsta, exmatricularea poate să devină pentru UE o variantă de luat în calcul.