Disponibilizări la ANRE, una dintre instituțiile de stat cu cele mai mari salarii. 14 angajați din circa 300 vor fi concediați, pe fondul reorganizării.
Toate știrile
„Cine pretinde că ieșim în stradă pentru alte motive încearcă să abată atenția de la legea Vexler și, deci, să submineze protestul”, a spus Târziu.
Sistemul american de clasificare este unul riguros. El este împărţit pe patru niveluri, de la siguranţă deplină până la interdicţia de a călători.
Aeroporturile se plâng de cozi uriașe, de până la trei ore, în timp ce Comisia Europeană susține că sistemul funcționează bine.
Cea mai geroasă noapte din acest sezon va fi de luni spre marți. Temperaturile vor coborî până la –20 de grade, inclusiv în Capitală, urmând ca de joi vremea să se încălzească ușor.
Chiar dacă echipa condusă de Cristian Chivu e lider în Italia, Inter n-a învins niciuna din echipele importante din campionat.
Google a șters anumite rezumate medicale generate de AI. Compania nu a comentat oficial situația.
„Mă opun unei dictaturi care se strecoară treptat. Fac acest lucru în numele principiilor pe care le-am susținut întotdeauna și din cauza cărora am devenit acum ținta vendetei personale a lui Donald Tusk și a asociaților săi”, a declarat fostul ministru al Justiției din Polonia, care este cercetat pentru 26 de capete de acuzare.
Marinescu se apără pe Facebook după ce a fost acuzat că a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat.
Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar fi plagiată, scrie Emilia Șercan pentru PressOne.
Datele statistice publicate de INS arată atât o scădere a veniturilor, cât și o creștere a cheltuielilor în al treilea trimestru al anului 2025 pentru români. În medie, fiecare om dintr-o gospodărie are alocat 3.789 de lei.
Deși un plan de acțiune a fost agreat în vară, SUA critică lipsa de urgență a aliaților europeni. În contextul în care Beijingul a început deja să limiteze exporturile către Japonia, Scott Bessent cere măsuri concrete pentru protejarea industriilor de apărare și a energiei verzi.
Incidentul coincide cu cele mai mari proteste din Iran de după 2022. Până acum, represiunea de la Teheran a dus la peste 500 de morți și mii de arestări în 186 de orașe.
Premierul Danemarcei avertizează că un atac american asupra unui aliat ar opri orice cooperare. Trump justifică presiunile prin necesitatea de a preveni preluarea teritoriului de către Rusia sau China.
Acțiunile Boeing au crescut cu 36% în ultimul an, depășind performanța indicelui S&P 500.
Mesajul avertizează că, la fel ca foștii șahi ai Iranului, „tiranii aroganți” sunt înlăturați chiar când se cred invincibili.
Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar fi plagiată, scrie Emilia Șercan pentru PressOne.
Pe fondul protestelor violente, Donald Trump avertizează că analizează opțiuni militare „foarte puternice” și o posibilă ripostă devastatoare.
Filmele „One Battle After Another” și „Hamnet” au câștigat marile premii la Globurile de Aur 2026. Miniseria „Adolescence” a dominat categoriile TV cu patru trofee.
Latifundiarul Parlamentului este un deputat cu peste 70 de terenuri.
„În acest context, apreciez că asistăm la o instrumentalizare a unui demers juridic, în sine legitim și democratic – acela al contestării în instanță a unor acte administrative – care, prin utilizarea sa strategică în această situație particulară, tinde în fapt la șubrezirea ori perturbarea activității Curții Constituționale, pilon fundamental al democrației constituționale și al statului de drept.”
„Este o retorică manipulatoare”
Jurnaliștii Cotidianul au analizat declarațiile de avere depuse de toți senatorii și deputații.
Cel puţin 420 de protestatari au fost ucişi în timpul demonstraţiilor din ultimele 15 zile în Iran, inclusiv opt copii, potrivit unei statistici detaliate furnizate CNN de Skylar Thompson, director adjunct al Human Rights Activists in Iran.
Un bărbat din Suceava a mers la Administraţia finanţelor publice locale pentru a plăti impozitul şi, în semn de protest faţă de majorarea taxelor, a ales să plătească în monede. El s-a filmat şi a postat imaginile pe TikTok.
„Temperaturile maxime se vor încadra în general între -10 și 0 grade, iar cele minime între -19 și -9 grade”