40 de lungmetraje, opere prime, 36 de avanpremiere mondiale, 21 de avanpremiere internaţionale, 4 avanpremiere europene. Acesta ar fi pe scurt bilanţul Festivalului de la Torino.
Inaugurarea ediţiei din acest an a fost condusă de Preşedinta Muzeului Naţional al Cinemaului, Laura Milani şi de directoarea TFF, Emanuela Martini. După ele au urcat pe scara elicoidală a sălii, care a făcut şi mai “cinematografică” ceremonia regizată de Roberta Torre, scriitorul Luca Bianchini, designerul Chris Bangle şi muzicianul şi producătorul Max Casacci care au adus un omagiu artei lor cu un performance inedit ce a povestit relaţia lor cu cinemaul.
Torino Film Festival s-a deschis cu o peliculă convenţională, dar bine confecţionată şi, mai ales, splendid interpretată: Ricomincio da me a englezului Richard Loncraine, care a adus căldură şi bucurie, în aplauzele publicului. De altfel, filonul muzical a fost distinctiv pentru această ediţie. Aplauze şi pentru versiunea pop a piesei Richard al III-lea, Riccardo va all’inferno, în regia lui Roberta Torre, cu Massimo Ranieri. “Sunt un Richard al III-lea obscur şi pop. M-am simţit precum Nosferatu al lui Murnau. Un vampir al dragostei. Lucrasem Richard în teatru, dar acum m-am gândit să-l aprofundez într-un altfel de mod. Mi-am dorit muzica apropiată de poezia lui Shakespeare, dar şi un personaj nu departe de public.Aşa încât mi-am construit propriul meu Richard”, mărturisea într-un interviu acordat cotidianului La Stampa Massimo Ranieri.
Multă muzică, multe filme, noi talente, oaspeţi de seamă. Reîntoarcerea lui Nanni Moretti, extraordinara performanţă a Asiei Argento. O mare retrospectivă dedicată lui Brian de Palma.
Filonul muzical, aşa cum spuneam, a fost caracteristica celei de a 35-a ediţii. Între muzică şi provocări am reţinut şi Faithfull, icoana anilor 70, un documentar semnat de Sandrine Bonnaire, dar şi My Life Story, dedicate lui Suggs (Graham McPherson) şi Madness, semnat Julien Temple…
Festivalul s-a mişcat între emigranţi, extratereştri şi iubiri. A fost o călătorie în Nevada, dar şi în Galaxia Tito şi Alien, de Paola Randi. Balon de Pasquale Scimeca povesteşte călătoria a doi nigerieni care încearcă să ajungă în bazinul mediteranean. Elisabetta Sgarbi povesteşte în L’altrove piu vicino despre Slovenia prin cuvintele lui Paolo Rumis şi amintirile lui Claudio Magris. După 30 de ani s-a reîntors Notte italiana, în regia lui Carlo Mazzacurati, restaurat de Nanni Moretti.
Paginile de istorie au revenit la Torino prin povestirile unor veterani din cel de-al Doilea Război Mondial în pelicule precum My War Is Not Over, semnat de Bruno Bigoni, dar şi în Cento anni, de Dante Ferrario.
De un deosebit succes s-a bucurat filmul The Death of Stalin, care povesteşte despre Hruşciov, Molotov, Beria, comedia neagră a lui Armando Iannucci. L’Ora piu buia este un portret al lui Winston Churchill, abia nominalizat prim ministru în 1940. În fine, Reagan Show, care povesteşte despre unul dintre cei mai mediatici preşedinţi ai Statelor Unite, este un documentar realizat cu materiale de arhivă.
Cea de a 35-a ediţie a Festivalului de Film de la Torino şi-a anunţat palmaresul în seara finală, condusă, poate pentru ultima dată, de Emanuela Martini, directoarea festivalului.
Juriul Concursului Internaţional de Lungmetraje, prezidat de chilianul Pablo Larraín şi format din Gillies MacKinnon (UK), Petros Markaris (Grecia), Santiago Mitre (Argentina) şi Isabella Ragonese (Italia), a acordat Premiul pentru cel mai bun film producţiei israeliano-franco-germane Don’t Forget Me, regizată de Ram Nehari.
Triumf israelian la Torino Film Festival, Don’t Forget Me a cucerit şi premiile pentru cei mai buni actori.
Premiul Fundaţiei Sandretto Re Rebaudengo a revenit peliculei portugheze A Fabrica de Nada, în regia lui Pedro Pinho, în care un grup de muncitori descoperă că direcţia fabricii în care lucrează a organizat furtul unor maşini. Înţelegând că este semnul indubitabil al falimentului, unii dintre ei împiedică furtul şi ocupă fabrica. Spre marea lor surprindere, conducătorii dispar lăsându-i să decidă singuri cum să gestioneze fabrica într-o lume în care criza începe să rescrie regulile economiei.
Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost câştigat ex-aequo de Emily Beecham pentru rolul din filmul englezesc Daphne de Peter Mackie Burns şi de Moon Shavit, protagonista peliculei Don’t Forget Me
Premiul pentru cel mai bun actor l-a onorat pe Nitai Gvirtz, personajul principal din acelaşi film Don’t Forget Me
Premiul pentru cel mai bun scenariu s-a îndreptat către pelicula Kiss and Cry a regizoarelor Chloé Mahieu şi Lila Pinell
Juriul a mai acordat două Menţiuni Speciale: Kiss and Cry şi Lorello e Brunello, al regizorului italian Jacopo Quadri, un film bucolic, unul din cele două titluri italieneşti aflate în competiţia internaţională.
În sfârşit, Premiul Publicului a fost decernat filmului francez Speak-Up (À voix haute) de Stéphane De Freitas, un film foarte special, ce povesteşte o sesiune de ars oratoria de la Universitatea din Saint-Denis, o peliculă despre viitorul ce trebuie construit, despre democraţie, despre valoarea educaţiei, despre puterea cuvântului şi a ideii.
La categoria Filmelor Documentare Internaţionale, recompensele au fost decise de un juriu compus din Güldem Durmaz (Turcia), Carmit Harash (Franţa), Veton Nurkollari (Kosovo).
Cel mai bun documentar a fost declarat M–1 de Luciano Pérez Savoy, o coproducţie Bosnia-Mexic, care a primit premiul de 5.000 de euro. Juriul şi-a motivat atfel alegerea: “Filmul captează imaginea unui oraş minunat într-o poveste despre o generaţie în dificultate, într-o realitate sfărâmată ce este recompusă cu mijloacele excepţionale ale cinemaului documentar”.
Premiul Special al Juriului a recompensat documentarul francez Sans adieu, de Christophe Agou, catalogat “o operă de artă a unui mare artist a cărui pasiune pentru protagonişti se află în armonie deplină cu frumuseţea imaginilor care transformă cinemaul în pictură”.
În secţiunea Documentarelor italieneşti, jurizată de Ilaria Bonacossa (Italia), Bernd Brehmer (Germania), Susanna Nicchiarelli (Italia), Premiul pentru cel mai un film (5.000 de euro) a fost decernat peliculei Diorama de Demetrio Giacomelli, care “glosează asupra relaţiei noastre cu lumea animală şi cu natura, însoţindu-ne într-un parcurs emoţional şi psihedelic prin societatea contemporană”.
Premiul Special a Juriului a revenit documentarului Talien de Elia Mouatamid pentru “delicateţea cu care înfăţişează propria poveste familială, istorisind transformările subtile a două culturi”.
Între Scurtmetrajele italieneşti s-a remarcat Ida de Giorgia Ruggiano, căruia i s-a decernat Premiul Chicca Richelmy pentru cel mai bun scurtmetraj (2.000 de euro), iar Premiul Special al Juriului a recompensat producţia Blue Screen de Alessandro Arfuso şi Riccardo Bolo.
Premiul FIPRESCI a revenit producţiei franco-americane The Death of Stalin, a regizorului Armando Iannucci.
Deja amintitul Lorello e Brunello de Jacopo Quadri a câştigat şi Premiul Cipputi pentru cel mai bun film despre lumea muncii.
Premiul Maria Adriana Prolo pentru carieră a fost decernat criticului, scenristului şi regizorului David Griego. Premiul, purtând numele fondatoarei Muzeului Naţional al Cinemaului recompensează o personalitate a lumii cinematografice care s-a distins în mod special în panorama cinemaului italian. Conferirea premiului s-a petrecut în cadrul unei serate prezentate de Emanuela Martini, cu participarea lui Vittorio Sclaverani, Caterina Taricano şi un Laudatio de Steve della Casa. A urmat proiecţia filmului Evilenko regizat de Griego anul acesta.
Instituit în 2009, Gran Premio Torino este acordat în fiecare an cineaştilor care, de la apariţia Noului Val până acum au contribuit la înnoirea limbajului cinematografic, la crearea unor noi modele estetice, la difuzarea celor mai semnificative tendinţe ale cinemaului contemporan. El i-a revenit la această ediţie cantautorului şi compozitorului italian Pino Donaggio, care a început să lucreze pentru film în 1973 pentru thrillerul A Venezia… un dicembre rosso de Nicolas Roeg. Remarcat de Brian De Palma, i s-a comandat, în 1975, muzica pentru Carrie. Colaborarea dintre cei doi artişti a continuat cu Home Movies – Vizietti famigliari (1979), Vestito per uccidere (1980), Blow Out (1981), Omicidio a luci rosse (1985), Doppia personalità (1992), Passion (2012) şi Domino (in lucru) şi a făcut din Donaggio un compozitor specializat în coloane sonore pentru filme poliţiste şi horror. În 2015, compozitorul a fost recompensat la Festivalul de la Sanremo cu Premiul pentru carieră.
Festivalul de Film de la Torino a anunţat şi Premiile colaterale:
Premiul Scuola Holden – Storytelling & Performing Arts a ales pentru cel mai bun scenariu filmul The Death of Stalin, “o călătorie surprinzătoare, un flux de neoprit, un sarcasm şi către final un gust retro. O revizitare a unei porţiuni de istorie teribilă prin intermediul comicului, susţinută de un scenariu compact”.
Pelicula a fost recompensată şi cu Premiul Achille Valdata
Premiul Avanti a încununat filmul, distins şi de juriul secţiunii competiţionale internaţionale, Don’t Forget Me, în timp ce Premiul Occhiali di Gandhi a revenit ex-aequo producţiilor Talien de Elia Mouatamid şi Balon de Pasquale Scimeca.
În cea de a doua peliculă, Amin şi sora sa Isoké trăiesc într-un sat sărac, fără lumină şi apă, din Africa subsahariană. Într-o zi, o bandă de prădători asaltează satul demolându-le casa şi ucigându-le părinţii şi fraţii. Rămaşi singuri, cei doi copii fug spre nord şi sunt salvaţi de o pereche de arheologi care îi duce în Libia. Capturaţi de poliţie, după luni de prigoană, de violenţe şi de muncă de sclavi, reuşesc să se îmbarce pe un vas care îi duce către necunoscut…
Ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Torino s-a desfăşurat sub imaginea ochilor magnetici ai lui Kim Novak şi a celor, altfel atrăgători, ai pisicii sale Cagliostro, din celebrul Bell, Book and Candle, filmul din 1958 al lui Richard Quine, care a deschis expoziţia de la Mole Antoniano, “Bestiale!”, dedicată starurilor regnului animal din cinema, care au avut o secţiune şi în festival.
Aceasta a continuat cu Rhubarb, comedia demenţială din 1951 a lui Arthur Lubin, în care pisica Orangey, cea din Dejun la Tiffany, moşteneşte o avere şi o echipă de fotbal de la iubitorul ei stăpân. Au mai fost programate Alice în Ţara Minunilor, producţia Disney din 1951, Umbra pisicii de John Gilling (1961), Black Cat, thriller psihologic din 1981 de Lucio Fulci, inspirat de Poe şi de pisica lui ameninţătoare…
Festivalul s-a deschis, aşa cum aminteam, cu Finding Your Feet (Ricomincio da me) de Richard Loncraine, autorul peliculelor Richard III şi Winbledon. Prezentat în premieră mondială, filmul este o strălucită comedie dulce-amară despre “niciodată nu e prea târziu”, în care Sandra (Imelda Staunton) pleacă din casă în momentul în care află că soţul ei, cu care este căsătorită de 40 de ani, are o relaţie cu cea mai bună prietenă a ei. Sandra se refugiază la sora ei, Bif (Celia Imrie), o sexagenară care trăieşte singură într-un cartier popular. Graţie ei, eroina descoperă o curioasă sală de dans şi, mai ales, cunoaşte un excentric restaurator de mobilier care trăieşte pe o barcă (Timothy Spall). Transplantată într-un ambient insolit, Sandra începe o nouă viaţă.
Imelda Staunton este, protrivit producătorilor, “actriţa cea mai talentată şi versatilă din Marea Britanie”, iar regizorul Richard Loncraine subliniază că “transformarea ei din antipatica doamnă snoabă într-o femeie disponibilă şi generoasă este incredibilă şi aproape imperceptibilă”.
Timothy Spall, actorul fetiş al lui Mike Leigh, a declarat: “Sunt fericit să interpretez în sfârşit un personaj de vârsta mea. Care vorbeşte ca mine, se îmbracă la fel ca mine şi este destul de simpatic”. Regizorul, Timothy Spall şi Celia Imrie au fost prezenţi la premiera filmului.
În închiderea festivalului a fost proiectată producţia Florida Project, primită cu mare entuziasm la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, regizată de Sean Baker (Prince of Broadway, Starlet şi Tangerine, prezentate toate la Torino Film Festival), care a fost şi scenarist alături de Chris Bergoch. Plasat în Florida, filmul povesteşte, într-un ton vesel, istoria lui Moonee (Brooklynn Kimberly Prince), o fetiţă de 6 ani, vioaie şi precoce şi a grupului ei de prieteni, dar şi a mamei sale Halley (Bria Vinaite), în vârstă de 22 de ani. Toţi trăiesc la motelul Magic Castle care, în pofida numelui, este locuit de oameni ce trăiesc sub limita sărăciei. Bobby (Willem Dafoe), directorul motelului este singurul adult care se ocupă de Moonee şi de ceilalţi copii cu afecţiune, încercând să ţină lucrurile sub control.
Dintre celelalte pelicule proiectate în Festival, să amintim în primul rând Cento anni a regizorului Davide Ferrario, prezentată în premieră mondială, în afara concursului, în secţiunea Festa Mobile. Filmul, împărţit în patru capitole începe cu povestea înfrângerii de la Caporetto din 1917, de la care s-au împlinit anul acesta o sută de ani, şi continuă cu alte “Caporetto” care au marcat istoria italiană: Rezistenţa, Masacrul din Piazza della Loggia şi Criza demografică de astăzi. Printre mulţii artişti implicaţi în acest film sunt muzicianul şi scriitorul Massimo Zamboni, actorii Marco Paolini şi Diana Hobel, poetul şi activistul Franco Arminio, violoncelistul Mario Brunello. Regizorul a ales materiale şi registre diverse ale naraţiunii, de la monologul teatral la mărturia directă, de la ancheta pe teren la materialele de arhivă, de la filmele mute la literatură.
Riccardo va all’inferno este un musical întunecat şi psihedelic al regizoarei Roberta Torre, o revizitare pop a piesei Richard al III-lea de Shakespeare. Prezentat şi el în avanpremieră, în secţiunea After Hours, filmul îi are ca protagonişti pe Massimo Ranieri, în rolul redutabilului Riccardo Mancini, şi pe Sonia Bergamasco în cel al puternicei Regine Mame. Muzica şi cântecele originale îi aparţin lui Mauro Pagani. Distribuţia este completată de Silvia Gallerano, Ivan Franek, Silvia Calderoni, Teodoro Giambanco, Michelangelo Dalisi, Antonella Lo Coco, Matilde Diana, Tommaso Ragno, Rocco Castrocielo.
Amori che non sanno stare al mondo, regizat de Francesca Comencini, este interpretat de Lucia Mascino şi Thomas Trabacchi. Este inspirat din romanul omonim al Francescăi Comencini şi este o comedie sentimentală care narează cu ironie şi luciditatea o poveste de dragoste în care femeile nu înfruntă nici finalul, nici un nou început.
Tot în avanpremieră mondială a fost proiectat şi documentarul My Life Story, de Julien Temple, în aceeaşi secţiune Festa Mobile. Acesta îi este dedicat lui Suggs de dinainte de a deveni liderul grupului Madness, devenit aproape o instituţie în Marea Britanie, dar şi carierei sale de lider al grupului. Este un imn adus muzicii şi o poveste intimă a unuia dintre personajele cele mai interesante ale panoramei muzicale britanice, care îşi dezvăluie tinereţea, parcursul său din Soho anilor 70 până la prima apariţie a programului Top of the Pops la 18 ani.
Seven Sisters (What Happened to Monday), regizat de Tommy Wirkola, cu Noomi Rapace, Glenn Close şi Willem Dafoe, prezentat tot în afara concursului, are acţiunea plasată în anul 2073. Planeta este afectată de suprapopulare şi foamete. Creşterea necontrolată a naşterilor constrânge guvernele să impună o politică drastică a Fiului Unic, instituită de Birou pentru Controlul naşterilor, condus de doctoriţa Cayman (Glenn Close), care dispune hibernarea fiilor în exces. O femeie (Noomi Rapace) moare în timpul naşterii a 7 gemene şi pentru a le salva pe toate, bunicul (Willem Dafoe) le ascunde şi le dă numele de Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă şi Duminică. Fiecare dintre ele va putea ieşi din casă numai în ziua corespunzătoare numelui lor, cu identitatea Karen Settman. Totul continuă aşa până când, într-o zi, Luni nu se mai întoarce acasă…
Omul care a inventat Crăciunul (The Man Who Invented Christmas), este regizat de Bharat Nalluri şi îi are în distribuţie pe Dan Stevens, Christopher Plummer, Jonathan Pryce, Justin Edwards, Morfydd Clark, Donald Sumpter, Miles Jupp, Simon Callow, Miriam Margolyes, Ian McNeice şi Bill Paterson. Filmul povesteşte drumul sinuos care a dus la crearea personajului Ebenezer Scrooge, a micului Tim şi a altor faimoşi protagonişti ai cărţii Poveste de Crăciun de Charles Dickens.
Retrospectiva Brian De Palma
Festivalul de la Torino a adus un omagiu unuia dintre regizorii cei mai iubiţi de directoarea Emanuela Martini. O Retrospectivă Brian De Palma care a adus pe ecran filme ca Vestito per uccidere, Black Dahlia, Gli intoccabili, Blow Out …
Pe lângă lungmetrajele sale, au fost prezentate scurtmetraje, documentare şi videoclipuri în versiune originală, sub titlul “O modalitate de a (re)descoperi un autor care a avut o influenţă fundamentală asupra cinemaului timp de decenii la rând”. Capabil să recitească în cheie originală lecţiile avangardei anilor 60 şi ale maeştrilor cinema-ului clasic, De Palma s-a mişcat între genuri diverse, de la thriller la horror, de la comedie la filmul de acţiune. El a construit cu filmele sale un imaginar cinematografic în care “thrillerul devine în acelaşi timp pop şi dark, cu o puternică doză de erotism”.
În lunga filmografie a acestui regizor-cult figurează Il fantasma del palcoscenico, cu care s-a făcut cunoscut publicului internaţional, Vestito per uccidere, Omicidio a luci rosse, Scarface, Gli intoccabili, Mission Impossible, Black Dahlia, Redacted, distins cu Leul de Argint la Veneţia, şi recentul Passion (2012).
Un invitat mult aşteptat la festivalul de la Torino a fost regizorul Ferzan Özpetek, autorul unor pelicule ca Le fate ignoranti, La finestra di fronte, Saturno contro, Mine vaganti, Rosso Istanbul, care s-a întâlnit cu publicul într-o discuţie plină de viaţă, moderată de Emanuela Martini.
Asia Argento, director invitat al celei de a 35-a ediţii a TFF, a condus secţiunea Amerikana. Ea a prezentat două filme: Out Of The Blue de Dennis Hopper şi Pay Day de Daryl Duke şi a evoluat într-un performance intitulat Trabalho de concentraçao, alături de Bertrand Bonello, Emma De Caunes şi Joana Preiss.
Tot în această secţiune au fost proiectate şi peliculele Paris, Texas de Wim Wenders, Stroszek de Werner Herzog şi The Heart Is Deceitful above all Things de Asia Argento.
Să amintim şi secţiunea ONDE, cu filme realizate de cei mai tineri şi inovatori regizori ca Benjamìn Brunet, cu La madre, el hijo y la abuela, Roderick Warich cu 2557, Alex Ohman cu A window of the world sau Eugène Green cu En attendant les Barbares, dar şi Alexandre Koberidze, cu Let Summer Never Come Again şi Pedro Cabeleira cu Verao Danado.
Torino iubeşte cinemaul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.