„Toți am lucrat mai mult cu inima decât cu banii”. Interviu cu Florin Iaru, la 35 de ani de la lansarea Cotidianul

Cotidianul: Ai făcut parte din prima redacție Cotidianul?

Florin Iaru: Da. Dracu’ știe de ce m-au chemat, dar am stat la formarea redacției și la examinarea candidaților.

Cotidianul: Și știi cum a luat Ion Rațiu decizia de a fonda Cotidianul? Știu că, în vremea aia, majoritatea presei era aservită FSN-ului, dar presupun că existau și ziare cu o viziune „democrată”, să zicem.

Florin Iaru: Existau. Dar ziar – mai greu. Era nevoie de fonduri uriașe. Era Dreptatea, gazeta țărăniștilor.

Din povești, știu că Rațiu adusese mașini și le depozitase la Teatrul Național. Poveștile (neconfirmate) spun că au fost vandalizate de mineri. Așa că Rațiu a a dus al doilea rînd de mașini (dar e doar un zvon, nu am fost atent, pe vremea aia). Și a angajat cîțiva oameni să-i facă o redacție și un ziar, în frunte cu secretara lui, Doina Bâscă, și cu niște inși care (ne-am prins) îl parazitau și îl furau. Cine a sfătuit-o pe Doina Bâscă să cheme patru inși mai maturi (eu, Ștefan Agopian, Cristian Teodorescu și Nicolae Prelipceanu) nu știu. Noi am stat la selecție și i-am învățat pe tineri cum se scrie. Mulți dintre tineri au avut, ulterior, cariere fulminante. Mărgărita Geică, Gabriel Klimovicz, Cristian Crisbășan…
Cum Rațiu salvase odinioară The Guardian, ziarul i-a dat un instructor care să ne „trăinuiască” și pe noi. Garry sau Gilbert sau…

Cotidianul: A salvat The Guardian de la faliment?

Florin Iaru: Da. În anii ’40 sau ’50.

Cotidianul: Ați avut ceva probleme, la început? Intimidări, amenințări, chestii de genul ăsta?

Florin Iaru: Nu. Erau vremurile, dar, cum nu ne era frică…

Cotidianul: Mașinile despre care vorbeai erau mașini de scris, presupun.

Florin Iaru: Nuu! Rațiu a avut prima secțiune de culegere computerizată. Erau vreo 10 Macintosh Classic, cu ecran de 9”.
Iar mașinile de care vorbesc erau două Macintosh-uri profesionale, unul – vîrf de gamă, care costase 10.000 de dolari, iar al doilea de la paginare, 8.000. Și mai avea unul pentru graficianul Veluda, exclusiv.
Iar mașinile de care vorbesc erau mașini de tipărit și alea de scos plăci. Nu linotip, nici printer… ptiu. Scotea din calculator pe film. Imagesetter, plotter. Era scump ca dracu’!

Cotidianul: Din ce-mi spui, Rațiu a luat foarte în serios treaba asta. Adică, în celelalte redacții, cred că nimeni nu văzuse măcar un Macintosh. Știu că, la defuncta „Cațavencu”, au „aterizat” unele prin intermediul Fundației Soroș, dar cred că asta s-a întâmplat mai târziu. Prin 94, parcă.

Florin Iaru: Da, cred că au aterizat în 1993 sau 94, am lucrat pe ele.

Cotidianul: Tu te-ai ocupat doar de training-ul viitorilor redactori? N-ai mai rămas după lansare?

Florin Iaru: Am rămas pînă am fost dat afară (împreună cu Agopian și Prelipceanu), la sfîrșitul lui 1991. Am refuzat să facem paginile de la mijloc cu Rațiu și minerii în Parlament. Le-a făcut Bâscă. Și pa! Am fost redactor pe pagina 1, pînă la demitere.

Cotidianul: Care a fost recepția, după lansare? Aveați un tiraj bun? Voia lumea să citească și altceva?

Florin Iaru: Nu foarte. Vreo 40.000. Pentru că lumea îl lega de țărăniști.

Cotidianul: Aveau oamenii ceva, în mod special, cu țărăniștii?

Florin Iaru: Da. Era nebunia că a venit Rațiu să aducă moșierii. Că avea papion. Că era bogat. Că n-a mîncat salam cu soia. Că ne vinde țara.

Cotidianul: Minunat! Seamănă cu ce se-ntâmplă acum!

Florin Iaru: Dar nu s-a schimbat decît tehnologia.

În final, i-am spus lui Florin că nu vreau să-i cer un mesaj pentru „Cotidianul” la 35 de ani, fiindcă nu voiam să-l „oblig” să-mi transmită ceva formal și insipid. Spre surprinderea mea, mi-a trimis următorul mesaj:

„A fost primul ziar serios la care am lucrat după revoluție (înainte nu am avut dreptul, că nu eram membru de partid). M-am atașat de el, a fost o mare suferință despărțirea, iar, după ani, cînd ne-am reunit cîțiva dintre cei <vechi>, instructorul englez avea să declare uimit că nu mai văzuse nicăieri un astfel de atașament emoțional pentru un brand. De fapt, toți am lucrat mai mult cu inima decît cu banii (deși banii erau buni).”