Traducere de Burduja. De ce avem prețul la curent dublu față de Germania

Prețul spot al energiei electrice în România a înregistrat valori extrem de ridicate în ultimele zile, depășind 100 de euro/MWh, conform datelor pieței citate de e-nergia. Acest preț este de aproximativ două ori mai mare decât cel din Germania.

Situația din România reflectă o tendință similară în întreaga zonă balcanică, care pare decuplată de piețele din centrul Europei. De exemplu, prețurile din Bulgaria sunt similare cu cele din România, iar cele din Grecia sunt doar ușor mai mici.Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit o explicație detaliată privind aceste diferențe de preț într-un scurt interviu.

Diferențe de preț pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU)

„Există mai multe cauze pentru aceste diferențe”, a declarat Sebastian Burduja. „Piața maghiară de energie s-a decuplat de piața Europei de Sud-Est prin întreruperi și reduceri ale capacității nete de transfer din Ungaria. Astfel, piața regională s-a decuplat practic, iar capacitatea netă de transfer dintre Ungaria și țările vecine (Serbia, România) a fost redusă semnificativ din cauza reparațiilor la un element al rețelei de transport din apropierea uzinei Paks.

„În plus, una dintre unitățile nucleare de 500 MW ale centralei Paks a fost oprită, iar întreruperea va dura până pe 9 iunie. Indisponibilitatea unui cablu de transmisie de 400 kV, esențial pentru transportul fluxurilor de energie de la vest la estul Ungariei și de la vest la sudul Europei, a provocat congestii în rețelele din sud-estul Europei. De asemenea, producția scăzută de energie eoliană în România, Bulgaria și Grecia a contribuit la diferențele de preț pe PZU între aceste țări și Europa de Vest.

Impactul asupra României

Aceste evenimente subliniază importanța integrării României în piața europeană și necesitatea investițiilor accelerate în energia regenerabilă. „Sursele de energie eoliană și fotovoltaică generează energie ieftină și curată”, a subliniat Burduja.

„La Ministerul Energiei, am accelerat investițiile din Fondul pentru Modernizare și PNRR. Din PNRR am finanțat capacități de producere energie regenerabilă de peste 1800 MW, iar din Fondul pentru Modernizare avem în acest moment deschis apel de 400 milioane euro pentru realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene, solare și hidro.”

Recomanda
Cosmin Pam Matei 5221 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Eu inteleg ca este in propaganda electorala dar de ce se baga unde habar nu are. Cineva si-a batut joc de el si i-a scris multe bazaconii.
    Este jenant sa te prezinti in halul asta. Sa vorbesti despre arta ingineriei energetice cand tu esti analfabet in domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.