Directorul Oficiului pentru Registrul Comerțului Buzău, Sorin Lazăr, a murit la doar 57 de ani.
Sorin Lazăr suferea de o afecțiune cardiacă gravă. Fusese spitalizat.
Lazăr lucra la Oficiul pentru Registrul Comerțului Buzău din anul 1990, iar din 2003 era directorul instituției. Membru PSD și fost consilier municipal, a activat și în aparatul central, ca director adjunct al Oficiului Național pentru Registrul Comerțului.
Era unul dintre cei mai vechi membri din PSD Buzău.
„Am primit cu profundă întristare vestea trecerii în neființă a domnului Sorin LAZĂR, Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău. Îi aducem un omagiu pentru întreaga sa activitate și pentru contribuția remarcabilă adusă instituției pe care a condus-o cu profesionalism și dăruire.
A fost un om respectat, un profesionist desăvârșit și un coleg apreciat de toți cei care l-au cunoscut! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică și lumina sufletului sau iar familiei îndoliate îi transmitem cele mai sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune”, au transmis reprezentanții Sindicatului Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Vestea morții a îndurerat întreaga familie care se pregătea de nuntă, scrie presa locală. Fiica cea mare a buzoianului, în vârstă de 27 de ani, urma să se căsătorească.
Sorin Lazăr era căsătorit și avea două fete. Cea mai mică are 23 de ani și este studentă la Medicină.

Useriștii nu mor, numai pesediștii. Poate reflectă, în plan natural ceea ce se întâmplă pe plan politic. Un partid moare, iar altul îi ia locul. Doamne ferește ca USR-ul să fie acela, atunci chiar am pus-o, nici măcar de mămăligă.
„Ce intereseaza pe romani asemenea subiecte ?”
Trebuia sa te bucuri ca n-a murit un aurist/urist, ca aia manaca curat, de pe jos, fara grasimi, ce cade din pomi, poame, adica.
Ce intereseaza pe romani asemenea subiecte ?
daca in pan…de…mie unii de la vac…cina au facut miocardita…asta nu poate fi letala?
Duamne-duamne a conceput omul pentru posturi lungi, decat.
Si ce legatura este intre decesul timpuriu al bietului om si PSD? Doar nu insinuti ca
tocmai din cauza ca era pesedist a murit prematur?
Oricum nu a fost vreo mare personalitate pesedista si nici mare branza de fonctie n-a avut……[R]
aveti toate ”tiglele” ca ploua rau…?
Registrul Comertului este institutia unde se inscriu firmele sau se radiaza…este o activitate scrit birocratica…INREGISTREAZA NISTE DATE….
Pacat ca a plecat…
@ De la falimente, probabil că l-a găsit ”gaura neagră” de la covrig și a luat-o pe ,,cosorul lui Moceanu” ? Din ”studiul teleportării” probabil că s-a constatat că nu televiziunile fac teleportări, ci doar le simulează ?
greu in PSD. Munca, bani, stres…
Respectul și umanizarea față de ceilalți compatrioți, îl simte familia când se cara membru principal! Trebuia să aflăm că este un om excelent de partea compatrioților și nu va a fost un om…care îl plâng rudele! Un braț de scai în onoarea și respectul lor!
Ce legatura are decesul unei persoane, fie ea si seful unei institutii, cu P.S.D. ? ( sau cu oricare alt partid ) Pana aici ati coborat ?
Sa plangeti pentru ca se va intoarce. Va fi de partea cealalta a actiunilor sale si va cunoaste efecte faptelor din „existenta” de „acum”. Pana cand se va „lumina” sa scape din iad. Pentru ca in iad suntem toti. Condamnati sa nu ne amintim cine suntem.
A. Păcat de Dânsul, să moară la NUMAI 57 de Ani.
B. MIRAREA mea este MARE!
Tocmai mă pregăteam să elaborez o Nouă DIATRIBĂ contra GRAȘILOR, Burtoșilor care sunt DeSemnați la Deces PreMatur, când văzui POZA!
Ceva SPECIAL la Inimă a avut!
Dumnezeu să îl ierte și primească!