O ambarcațiune care se îndrepta înspre Grecia s-a scufundata joi în largul coastelor occidentale ale Turciei. Cel puțin 12 imigranți, inclusiv copii, s-au înecat, informează Le Figaro citat de b1TV.
Potrivit agenției de presă Anatolia, gărzile de coastă au reuşit să salveze 28 de persoane.
Autoritățile turce au descoperit, pe data de 5 ianuarie a.c. pe o plajă din vestul țării, cadavrele a cel puțin nouă migranți, printre care mai mulți copii, transmite AFP, citând agenția turcă Dogan.
UNICEF anunța, pe data de 2 decembrie 2015, că peste 185 de copii și-au pierdut viața în timp ce încercau să ajungă pe cale maritimă din Turcia în Grecia în 2015, conform b1TV.
„În Marea Egee, aproximativ 30% dintre cei care au murit în acest an sunt copii. Ceea ce înseamnă 185 de copii din totalul de 590 de persoane decedate în estul Mării Mediterane în acest an”, a declarat, marţi, Sarah Crowe, un purtător de cuvânt al UNICEF, citată de middleeastmonitor.com.
Tot în primele zile ale lui decembrie 2015, peste 1.500 de imigranţi erau salvaţi pe parcrsul a numai 24 de ore din Marea Mediterană, în largul Libiei, a anunţat Paza de Coastă italiană, potrivit Le Figaro.
Paza de Coastă italiană a interceptat în ultimele 24 de ore şapte ambarcaţiuni în care erau în total 1.500 de imigranţi.