Un incendiu violent produs la bordul unui autobuz, provocat de explozia rezervorului, a dus la moartea a 44 de persoane, inclusiv copii, miercuri dimineață în sudul Indiei, relatează France Presse, citând poliția locală.
Incendiul a izbucnit după ce autobuzul a lovit parapetul despărțitor al unei autostrăzi, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Cinci dintre cei 49 de pasageri, printre care și șoferul și omul de serviciu al autobuzului, au reușit să spargă geamuri și să se salveze, a adăugat el.
„Șoferul și omul de serviciu au încercat să fugă, dar poliția i-a capturat, iar aceștia sunt în prezent interogați”, a afirmat responsabilul, precizând că alţi trei supraviețuitori au fost transportați la spital.
În 2011, nu mai puțin de 131.834 de persoane și-au pierdut viața în India din cauza accidentelor rutiere, mai exact 15 persoane pe oră, conform statisticilor oficiale. Proasta calitate a rețelei rutiere, viteza și o manieră de condus periculoasă se află în esență în spatele accidentelor, în condițiile în care accidentele de autobuz se soldează de regulă cu cel puțin 10 morți, notează AFP.