Moartea acrobatului Yann Arnaud de la celebrul Cirque du Soleil a făcut înconjurul lumii. Realizăm din ce în ce mai puțin că sportivii sau dresorii de animale sălbatice, care ne încântă cu reprezentațiile lor, fac o muncă extrem de periculoasă, pentru care uneori plătesc cu viața. Și asta, indiferent de vârstă sau experiență. Nici românii nu sunt feriți de pericolele pe care le presupun acrobațiile la mare înălțime și dresura de animale sălbatice.
„Aşa ceva îţi schimba părerea asupra lucrurilor care se întâmplă în culise. Te face să te întrebi care este preţul unor clipe de distracţie…“, declara un martor al tragediei care s-a întâmplat săptămâna trecută în Tampa, Florida, când Yann Arnaud a căzut de la mare înălțime în timpul spectacolului Volta.
Accident pe Roata Morții
La începutul anului trecut, acrobatul Ionel Orzan, în vîrstă de 66 de ani, a suferit un accident în timpul unei reprezentanții susținute la Circul Globus din București.
„În timp ce îşi desfăşura numărul din spectacol a căzut de la o înălţime de 5 metri. Se află la spital, i s-au făcut investigaţiile, este în afara oricărui pericol. Mai mult a fost şocul“, spunea atunci viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.
Acestuia i-a fost acordat primul ajutor din partea unui medic aflat în public. Au ajuns la fața locului două ambulanțe SMURD, una dintre acestea având un medic, care a constatat că acrobatul suferise un traumatism cranio-cerebral minor, potrivit Biroului de preză al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București. Ionel Orzan a fost apoi transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.
Reprezentanția a fost întreruptă, spectatorii fiind evacuați. Un echipaj de poliție a început cercetările cauzei accidentului, fiind deschis un dosar pentru accident de muncă.
Ionel Orzan și-a început cariera în 1972 cu o trupă de zburători care efectuau exerciții de trapez la înălțime. Este căsătorit cu partenera sa, Ana, în vârstă de 62 de ani, alături de care execută reprezentația numită Roata Morții. A căzut la ultima ieșire din cauza faptului că i-a alunecat mâna.
O adolescentă a căzut în timpul repetițiilor
În timpul unor repetiții pentru un spectacol de acrobație, în august 2009, o tânără de 17 ani, angajată a Circului Globus, a căzut de la o înălțime de 2,5 metri. Aceasta a fost internată la Spitalul Bagdasar pentru a i se efectua investigații medicale. Reprezentanți ai Poliției Capitalei și ai ITM au deschis atunci o anchetă pentru accident de muncă. Directorul de atunci al instituției, Brândușa Novac, spunea că acest incident este singurul din ultimii 10 ani, precizând și că deși meseria de acrobat este foarte periculoasă, a fost încadrată la același nivel cu cea de actor din punctul de vedere al salarizării.
Animale de la circ, victimele unui incendiu
În ianuarie 2017, un incendiu puternic a cuprins o clădire care aparținea Circului Globus din București. Imobilul avea o suprafață de 300 m.p. și cuprindea mai multe grajduri unde se aflau zeci de animale retrase din activitate. „Din păcate, am moștenit un număr foarte mare de animale cu care nu se mai poate lucra. Acolo erau și cinci tigri siberieni care fuseseră dresați de Ștefan Pleșoianu“, spunea managerul Circului Globus, Victor Coman. O parte din acestea fuseseră trimise la grădini zoologice din țară.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București au cerut ajutorul medicilor veterinari pentru tranchilizarea și transportarea animalelor. Companiei Apa Nova i s-a solicitat mărirea presiunii pe rețeaua de hidranți din zonă. S-a intervenit cu 15 autospeciale, un echipaj SMURD și două autoscări.
Au fost salvate 20 de animale: șapte tigri, șase cămile, un cangur, un cal, tăurași, ponei, ogari și capre. În urma incendiului au murit 11 animale: doi tigri, trei câini, doi porci vietnamezi și patru pisici.
Deși imobilul era vechi, acoperișul fusese reparat recent, iar înăuntru nu se aflau materiale inflamabile. Situată în șoseaua Petricani, clădirea fusese dată în administrarea Circului Globus în anul 2011. „Pur și simplu, acoperișul și tavanele, fiind din lemn, au luat foc. Va fi o anchetă a pompierilor, ei ne vor spune cauza exactă. Din ce am discutat cu oamenii care au fost acolo în clădire, mi-au zis că focul, culmea, ar fi izbucnit dintr-o încăpere în care nu era nimeni și nu era nimic în priză acolo. Au avut stingătoare, au avut mijloace de stingerea incendiului portabile, însă din păcate acolo în zonă nu este un hidrant cu un furtun de pompieri“, spunea directorul instituției.
Tribuna unui circ ambulant s-a prăbușit
În mai 2014, tribuna unui circ ambulant din Vaslui a cedat cu tot cu public, în timpul unei reprezentații cu reptile și foci. Motivul a fost numărul prea mare al spectatorilor, raportat la capacitatea sălii. Din păcate, în sală majoritatea erau copii. 8 dintre ei au fost răniți, 4 echipaje medicale acordându-le primul ajutor.
„Niciun copil nu este grav rănit, ei suferind traumatisme și escoriații. În prezent, se face triajul pacienților pentru a se stabili care dintre aceștia trebuie transportați la spital“, explica managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Aurora Popa.
Tribuna cu spectatori avea o lungime de 20 de metri și era amplasată pe 5 rânduri. „Au băgat prea multă lume în interior. Au insistat să ne aglomerăm din ce în ce mai mulţi, ca să intre tot mai multă lume. La un moment dat, banca a cedat“, spunea unul dintre părinţi.
În mod paradoxal, reprezentanții circului au dat vina pe minori. „Copiii au sărit un pic şi banca a căzut dintr-o parte laterală“, a spus Dumitru Ciobanu.
Amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale sunt între 20.000 și 100.000 de lei.
Dresoarea Elena Țipa, omorâtă de un leu
În primăvara anului 1994, dresoarea Elena Țipa a fost omorâtă de leul Albert, în timpul unei reprezentații în Kuweit City.
Ea se afla în turneu împreună cu soțul său, amândoi lucrând pentru o companie italiană de circ. Elena Țipa, întinsă pe o bârnă, și-a pierdut echilibrul, iar leul, în loc să calce pe lemn, a prins cu ghearele, din greșeală, gâtul dresoarei. Aceasta a fost transportată la spital, unde a murit în cursul nopții. Leul a fost împușcat.
Lidia Jiga a murit în timpul dresurii cu lei și tigri
Prima femeie din lume care a crevașat în cușcă lei și tigri a fost românca Lidia Jiga, care a murit la Harkov, în fosta URSS, pe 7 noiembrie 1970, în timpul unei reprezentații cu cinci lei și trei tigri.
„Dresura sa avea în componenţă cinci lei (Ruslan, Osvald, Prinţ, Niki şi Gambus) şi trei tigri (Bengal, Amur şi Baghera). La 5 minute după începerea dresurii, se petrece accidentul fatal care avea să pună capăt vieţii şi carierei frumoasei dresoare. După primul truc prezentat, ea s-a întors spre public, cu spatele la animale, exprimând mulţumiri pentru aplauzele primite. În acel moment, leul Ruslan s-a repezit asupra ei, apucând-o de şold. Jetul de apă pornit de către recuzitorul Gheorghe Chiriagos a silit leul să se retragă, dar Lidia Jiga s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. În aceeaşi fracţiune de secundă, a ţâşnit tigrul Amur, aruncându-se asupra dresoarei, cu toată greutatea celor 200 kilograme ale sale. Muşcăturile la gât şi la ceafă au ucis instantaneu victima. Tigrul a târât apoi trupul prin arenă şi nici jetul de apă proiectat asupra sa, nici gloanţele oarbe ce i-au fost trase în urechi de artistul român Alois Krateyl, care cu un curaj deosebit a intrat între gratii, nu l-au făcut să lase victima. Abia după ce Alois Krateyl l-a lovit cu putere în cap, cu furca de fier, tigrul şi-a desprins colţii şi s-a refugiat în tunel. În vacarmul stârnit cu acel prilej, uşa grilajului prin care se intra în arenă a fost uitată deschisă. Unul din lei a ieşit spre public, dar a intervenit oportun dresorul de cai, Krateyl senior, care a reuşit să izoleze leul şi să-l îndrepte spre cuşca lui prin spatele arenei“, scria atunci maestrul Iozefini, în revista Flacăra.
Colegele Lidiei Jiga povesteau că aceasta se plimba prin Capitală în mașina sa decapotabilă alături de tigrul Amur, care ocupa locul din stânga, față.
I. Minulescu Ultima oră (breaking news) La circ… / Un accident banal / Un acrobat – / Unsalt mortal / Și… / Actobatul nu s-a mai sculat… // Alămurile din orchestră au tăcut / Și clovnii din arenă au țipat…/ Dar publicul din stiluri n-a crezut / Că poate fi și un accident adevărat / Și-a fluierat / Zadarnic… / Mortul n-a mai înviat… // Dar balerina nu-iubea…
sa se interzica Circul!Nu ne trebuie,e invechit,depasit si de nereformat!