Traian Băsescu intenționează să facă publice integral discuțiile de la Cotroceni

Președintele a declarat miercuri în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei” difuzată de B1 TV…

De cotidianul.ro - Autor
Traian Băsescu intenționează să facă publice integral discuțiile de la Cotroceni

Președintele a declarat miercuri în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei” difuzată de B1 TV…

Președintele a declarat miercuri în cadrul emisiuniiEvenimentul Zilei” difuzată de B1 TV că s-au depășit niște limite și că s-a simțit deranjat de minciunile premierului.

„Am respectat cutumele întotodeauna, până acum când s-au depășit niște limite. Am tot înghițit, faptul că a spus că m-am purtat ca un bădăran cu doamna ministru m-a deranjat”.

Băsescu a susținut că discuția a fost una corectă și că nu consideră că atitudinea sa la adresa ministrului finanțelor a fost de natură să jignească.
Băsescu aexplicat că demersul său privind invitația celor doi demnitari pe subiectul reducerii CAS s-a bazat pe nevoia de a “promulga cu conștiința împăcată această lege”.

Premierul Ponta nu a venit pregătit, spune Băsescu.

„Niciodată nu a fost pregătit, el a venit mereu cu un ministru mai bine sau mai puțin pregătit. Dar el niciodată nu a venit pregătit. S-ar putea să fac publice toate înregistrările. Am văzut cât de departe poate merge cu minciuna acest om. S-ar putea să-l arăt cum arată el de când e premier, atunci când am zis că poartă ca un pisicuț cu mine nu am exagerat. Dacă vom ajunge la stadiul în care să încerce să perpetueze această minciună publică, voi fi obligat să iau măsuri de punere în realitate a modului în care se desfășoară discuțiile”, a precizat Traian Băsescu.

Nici acum nu știu cum vor acoperi deficitul de pensii, a susținut președintele.

„Nu aveau niciun fel de cifră pregătită, aveau doar povești, enunțuri de genul să îmbunătățim colectarea, să facem să funcționeze ANAF-u, pe care orice politician le face. Realitatea este că ei nici acum nu știu cum vor acoperi deficitul de pensii, 18 miliarde, și cu pensiile nu e de joacă. Lipsa de caracter a lui Ponta s-a văzut și din modul în care a sacrificat-o pe doamna ministru”, a mai spus acesta.
Traian Băsescu a mai explicat, în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei”, că aștepta explicații de la cei doi nu numai în ceea ce privește soluțiile, ci și impactul reducerii CAS asupra acestora.

„Problema e care este impactul pe soluțiile pe care le ai. Dacă te referi la creșterea fiscalității, la reintroducerea impozitului forfetar, sunt măsuri care nu vor ajuta. O astfel de măsură poate fi aplicată atunci când ai un trend în creștere a numărului de salariați. Din păcate, la noi este în scădere”, a completat șeful statului.

Băsescu a mai susținut că el dorește reducerea CAS și că premierul minte atunci când afirmă că el s-ar fi răzgândit.

„Intră în propaganda pontistă. Omul ăsta a trăit și a crescut și a obținut simpatia mințind încontinuu. Nu am zis că nu susțin reducerea CAS. Dimpotrivă, susțin dar vreau să știu dacă această acțiune este sustenabilăm pentru că dacă nu ai cu ce să o finanțezi creezi dezechilibre macroneconomice. Nu-i suficient să o susții, trebuie să ai și argumente de sustenabilitate”, a afirmat președintele.

Am documentele, o promulg!

„Vă asigur că o promulg imediat după ce am documentele necesare. O scrisoare care să-mi arate că pentru acoperirrea deficitului de 5 mld avem 1 mld de aici, 2 de aici. Ei au mințit Parlamentul. Nu l-au informat corect. Eu vreau să fac o promulgare responsabilă și să nu spună apoi Ponta, la terminarea mandatului meu, că tot Băsescu a votat-o”, a mai spus președintele.

Ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, a venit în funcția de ministru, fără să aibă experiență practică, crede Băsescu.

Întrebat dacă Ioana Petrescu este un ministru de Finanțe bun, președintele a răspuns: „Sunt convins că această doamnă este bine echipată din punct de vedere teoretic. Chiar în discuția pe care am avut-o, în momentul când încerca să evite un răspuns prompt, a spus niște lucruri care arată că are cunoștințe temeinice. Dar e lipsă de practică”, a apreciat Traian Băsescu.

Ioana Petrescu a venit prea repede în funcția de ministru, a mai spus președintele, care a apreciat că aceasta a fost folosită de premier.

„Aș fi mai îngăduitor cu dânsa decât cu premierul. A fost un om folosit de premier și aruncat în gura lupului, dar apoi a vrut să compenseze spunând „vai cum a batjocorit-o domnul președinte”. Lipsa de caracter a lui Ponta s-a văzut și din modul în care a sacrificat-o pe doamna ministru”, a mai spus președintele.

Administraţia Prezidenţială a publicat luni înregistrarea discuţiilor purtate de Cotroceni între Traian Băsescu, Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, pe tema reducerii CAS.

Premierul a relatat că negocierile au degenerat într-o ceartă şi că preşedintele a avut un ton „bădărănesc” la adresa ministrului Finanţelor. Ulterior, președintele a spus că pune la dispoziția presei înregistrările pentru a arăta că premierul minte.

„Ne-am certat !”, a declarat agenţiei Mediafax premierul, după întâlnire.

Întrebat dacă îl deranjează faptul că preşedintele a dat publicităţii înregistrarea video a discuţiilor, Ponta şi-a schimbat declarațiile date inițial: “Nu m-a deranjat, mă bucur ori de câte ori există transparenţă”.

Victor Ponta a afirmat luni că nu este normal ca decizia prezentării publice a unor astfel de convorbiri să fie lăsată la latitudinea toanelor unei persoane. Ar fi necesar un protocol clar stabilit în acest sens, a spus premierul.

„Nu este problema preşedintelui politica fiscală. Este problema guvernului”, a mai spus Ponta, chestionat de jurnaliști în legătură cu lipsa de pregătire de care au dat dovadă la întâlnirea de la Cotroceni.

Noi am fost pregătiţi. Aveam toate cifrele şi datele. Dar nu eram obligaţi să-i arătăm preşedintelui cifre şi date”, a explicat premierul marți.

Traian Băsescu este de părere că șefa CNA, Laura Georgescu, ar trebui să plece din instituție. Este un om de proastă calitate, a spus președintele în cadrul aceleiași emisiuni.

Băsescu a vorbit la B1 Tv și despre fuziunea dintre PNL-PDL. Personal, a spus el, nu aș fi făcut așa ceva.

Traian Băsescu nu a ocolit nici subiectul numirii procurorilor, prilej pentru președinte să-l facă din nou pe Victor Ponta mincinos.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.