Transformarea peretelui

Mi Kafchin expune până pe 1 iulie în spațiul Superliquidato de la etajul unu al Fabricii de Pensule din Cluj-Napoca. „Am petrecut ani eterni în Fabrică, aici întâlnindu-mi familia de artiști ce m-a educat, susținut și încurajat. Toți acești oameni au fost la un loc, ca într-o Academie, vizitată de ambasadori ai artei, critici, curatori, oameni pasionați. Au fost șapte ani minunați în niște spații acum demolate, fără vreo plăcuță memorială, ori urma că acolo s-au făcut capodopere și prietenii“, spune artista.

Când se numea Mihuț Boșcu Kafchin, ea s-a numărat printre apropiații grupului Cluj Connection. Născută la Galați, în 1986, Mi Kafchin lucrează și trăiește acum în Berlin. Proiectul „O expoziție tristă“ este realizat cu sprijinul primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Expozițiile pot fi vizitate de marți până sâmbătă, între orele 16.00 și 20.00, doar cu ghidul de expoziție, Helga Thies – pe care o găsiți la etajul întâi, anunță galeria. Odată cu terapia hormonală, percepția culorilor a fost modificată pentru Kafchin, spun reprezentanții galeriei Judin, care o reprezintă la Berlin. Dacă lucrările sale (fie ele pictură, fie sculptură și instalație) au surprins adesea transformări și secvențe ambivalente, desenele din galeria clujeană transformă peretele în spațiu expresiv și creuzet al amintirilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.