Trânta premierului cu presa

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat vehement miercuri mass-media israeliene, acuzându-le că a propagat știri false contra lui „la un nivel record”, scrie AFP, citată de Agerpres.

Benjamin Netanyahu, care s-a exprimat în cursul unei reuniuni publice în apropiere de Tel Aviv, este implicat în mai multe afaceri fiind bănuit de corupție. El acuză mass-media că desfășoară o campanie pentru a provoca punerea sub acuzare și căderea sa.

„Industria ‘fake news’ a atins un nivel record. Obiectivul este de a obține inculpări cu orice preț și repede împotriva mea”, a declarat Benjamin Netanyahu în fața miilor de militanți ai partidului său reuniți pentru urările de Anul Nou evreiesc, sărbătorit la 20 septembrie.

Presiunea judiciară s-a accentuat considerabil asupra lui după recentul anunț că Ari Harow, unul dintre foștii săi colaboratori apropiați, a acceptat să coopereze cu justiția.

Benjamin Netanyahu a afirmat constant că este nevinovat.

Una dintre anchete are la bază bănuiala că Neatanyahu ar fi primit, ilegal, cadouri din partea unor personalități foarte bogate, printre care miliardarul australian James Packer și un producător de la Hollywood, Arnon Milchan. Valoarea totală a acestor cadouri a fost cifrată de mass-media la zeci de mii de dolari.

O altă anchetă caută să stabilească dacă el a încercat să încheie un acord secret cu proprietarul cotidianului Yedioth pentru o prezentare pozitivă din partea publicației, în schimbul căreia ar fi ajutat la reducerea operațiunilor ziarului concurent, Israel Hayom.

Benjamin Netanyahu a fost interogat în mai multe rânduri de poliție, fără să fie pus sub acuzare.

În vârstă de 67 de ani, Netanyahu, în fruntea guvernului din 2009 după un prim mandat între 1996 și 1999, a fost suspectat de mai multe ori în trecut, fără urmări în justiție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.