Tranzitul gazelor rusești prin România a încetat

De la 1 ianuarie, gazele rusești via Ucraina nu au mai tranzitat România. Datele Transgaz arată zero, la cantități intrate, și zero, la cantități ieșite, deși importuri există.

Tranzitul gazelor rusești prin România a încetat

De la 1 ianuarie, gazele rusești via Ucraina nu au mai tranzitat România. Datele Transgaz arată zero, la cantități intrate, și zero, la cantități ieșite, deși importuri există.

De la 1 ianuarie, gazele rusești via Ucraina nu au mai tranzitat România. Datele Transgaz arată zero, la cantități intrate, și zero, la cantități ieșite, deși importuri există. Explicația rezidă că Rusia, deși a semnat, într-un final, un nou acord pe 5 ani cu Ucraina, pentru tranzit, preferă, în prezent, să alimenteze sudul Europei prin Turk Stream, conducta care a fost recent finalizată. „Livrările de gaze rusești, nu numai pentru noi, dar și pentru Grecia și Macedonia de Nord, se efectuează prin noul punct de intrare (de la granița noastră cu Turcia)”, a declarat directorul executiv al Bulgartransgaz, Vladimir Malinov, postului național de radio bulgar, BNR. Astfel, deși Gazprom plătește Ucrainei tarifele de tranzit, potrivit unei anumite cantități anuale transportate, fizic, fluxul de gaze ocolește țara vecină , dar și pe noi, cel puțin până în prezent. Și la noi, este o situație similară, cu una din cele 3 conducte de tranzit din Dobrogea Isaccea – Negru Vodă fiind rezervată de ruși până în 2023, la care ei plătesc taxe către Transgaz, fie că transportă sau nu. Și în prezent, nu mai transportă pe la noi.

Cât despre importurile din Rusia, acestea există, însă se fac fie prin  altă conductă, care intră în țară prin nord, la Medieșul Aurit, fie acestea intră doar fictiv pe ruta ucraineană, în fapt importatorii firme din România fâcănd un swap cu Gazprom pe gazele ce intră în țară de la Baumgarten, Austria, via Ungaria, care sunt tot de la Gazprom. Acest swap este un tip de contract prin care se poate deconta între firme o cantitate de gaze chiar în condițiile în care fluxul fizic nu există. Este mai compkocat în practică, dar aceasta este, în mare explicația. Ce se întâmplă cu adevărat cu importurile de gaze nu putem ști exact, pentru că Transgaz nu comunică. Ce este cert este că notificările zilnice arată că intră în țară, fizic ori doar pe hârtie, peste 10 milioane de mc zilnic, în condițiile în care producția locală este de aproximativ 27 de milioane de mc.

Context

În conformitate cu strategia sa care vizează ocolirea Ucrainei, Rusia a decis să construiască gazoductul TurkStream via Marea Neagră şi să dubleze capacitatea gazoductului Nord Stream via Marea Baltică.

Anterior, grupul rus Gazprom a informat că a începând cu data de 1 ianuarie 2020 a început să livreze Bulgariei aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze naturale via TurkStream, înlocuind conducta Trans-Balkan care trece prin Ucraina şi România. Anul trecut Gazprom a livrat aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze naturale Greciei şi aproximativ 500 milioane metri cubi Macedoniei de Nord via conducta Trans-Balkan.Directorul Bulgartransgaz Vladimir Malinov a mai spus că în prezent conducta Trans-Balkan(din care face parte si Isaccea – Negru Vodă) nu este utilizată şi a adăugat că este posibil ca această conductă să fie utilizată în sistem revers pentru a transporta gaze naturale ruseşti spre Ucraina, Republica Moldova şi Ucraina, dacă va exista cerere în acest sens. „Începând cu 1 ianuarie 2020 nu există livrări de gaze naturale via conducta Trans-Balkan. Cu toate acestea, sistemul nostru este gata să absoarbă acest flux. Livrările în sistem reverse flow, ca parte a unui concept privind un coridor vertical al gazelor naturale, sunt posibile iar dacă piaţa este interesată, gazele naturale pot fi transportate în toate direcţiile” a spus Malinov.

Gazoductul TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. În luna septembrie 2019, Bulgaria a semnat un contract în valoare de 1,1 miliarde euro cu grupul Arkad din Arabia Saudită pentru construcţia unui gazoduct care ar urma să transporte, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa Bulgariei cu Turcia. Sofia speră că această conductă, cu o lungime de 474 de kilometri, denumită Balkan Stream, va deveni operaţională încă din 2020.

Deşi Rusia şi Ucraina au semnat la finele anului trecut un nou acord pe cinci ani privind tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa, volumul livrărilor ar urma să scadă de la 65 miliarde metri cubi în 2020 până la 40 miliarde metri cubi pe an între 2021 şi 2024.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Cand privești exclusiv prin ochii licuriciului și neglijezi cămașa proprie e normal sa rămâi doar cu o șepcuta pe ochi si krl gol.Fudulie mare și prostie pe masura cu vecini la granite de o mie de ori mai inteligenti in politici economice si mai patrioti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.