Trei magazine cu etnobotanice din Constanţa au fost închise

Razii de proporţie în noaptea de joi spre vineri în Constanţa. 11 magazine de vise au fost verificate de poliţişti şi de Garda Financiară. Trei dintre acestea au fost închise din cauza neregulilor.

Descinderile au avut loc în partea industrială a oraşului Constanţa. Oamenii din zonă sunt terorizaţi de consumatorii de droguri uşoare. „Se intră mai bine decât într-o alimentară. Nu ştiu. Îi văd mereu şi la 2-3 noaptea că vin cumpără. Să se închidă”, a spus un localnic.

„Din primele două controale, pot să vă spun că trei dintre magazine au fost închise, nu mai funcţionează, în zona Farului şi bineînteles, bani la buget”, a declarat Claudiu Palaz, prefectul judeţului Constanţa.

„S-a aplicat o amendă de 10.000 lei şi s-au confiscat bunuri pentru care nu exista documente de provenienţă. Nu s-au eliberat bonuri fiscale pentru toate bunurile. Şi nu toate bunurile aveau documente de provenienţă”, a declarat Elsun Anefi, comisar Garda Financiară Cosntanţa.

Mai mult de jumătate din magazinele verificate au fost închise, iar controalele vor continua.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.