Trei persoane, printre care un medic cunoscut, au aruncat cu un pantof în premierul grec Giorgios Papandreou, aflat la Salonic, unde urmează să rostească un discurs consacrat economiei, relatează BBC.
Pantoful a căzut departe de ţintă. Înainte de incident, medicul a declarat pentru BBC că premierul nu este bine-venit în regiune, pentru că a cedat suveranitatea Greciei şi pentru că obligă oamenii de rând să trăiască în sărăcie.
Poliţia l-a arestat pe medic, pe fiica acestuia în vârstă de 15 ani şi pe Stavros Vitalis, un fermier cu care a înfiinţat mişcarea de protest Frontul Patriotic.
Însă, potrivit corespondentului BBC, în condiţiile în care în Salonic patrulează în prezent 3.000 de poliţişti pe străzi, faptul că cineva a aruncat cu un pantof în premier pune forţele de ordine într-o situaţie delicată. Oficialii au spus că forţele de securitate au fost desfăşurate pentru a menţine ordinea la cele trei proteste care urmează să aibă loc.
Sindicatele elene intenţionează să organizeze proteste în masă sâmbătă, la Salonic, înainte de discursul lui Papandreou.
Vineri, Guvernul grec a anunţat că vor fi impuse noi măsuri de austeritate, pe lângă reducerile de cheltuieli şi creşterea taxelor anunţate deja. Sindicatele din ţară acuză guvernul că încalcă drepturile muncitorilor.
În luna mai, guvernul de centru-dreapta a lansat un program de austeritate, în schimbul împrumutului în valoare de 110 miliarde de euro acordat de FMI şi UE. Aceste măsuri au generat proteste pe scară largă, soldate cu numeroase pagube şi chiar cu victime.