Trei victorii şi o înfrângere pentru fetele noastre

Cinci românce se află angrenate în turneele din circuitul WTA din această săptămână. O victorie mare pentru o româncă aflată în mare criză în 2016.

Niculescu în turul II la Stuttgart

Monica Niculescu s-a calificat în turul II al turneului de la Stuttgart (categoria WTA Premier), învingând în turul I, pe Caroline Garcia (Fra-#45) cu 6-2, 6-2, într-un meci care a durat 71 de minuute. A fost prima partidă dintre cele două jucătoare disputată până acum. Reamintim, Caroline Garcia a fost implicată recent într-un scandal de rasism, după meciul pierdut cu 4-6, 6-2, 6-7 în faţa Irinei Begu, la Charleston (SUA). Prin victoria obţinută miercuri, şi-a adăugat 55 de puncte în clasamentul WTA şi şi-a asigurat un cec în valoare de 10.220 USD. În turul II, Niculescu va juca împotriva jucătoarei cehe Petra Kvitova, care în primul tur a realizat două seturi albe în faţa unei americancei Chirico, clasată pe locul 133 în clasamentul WTA. Niculescu şi Kvitova s-au întâlnit de două ori până acum. În 2013 a câştigat Kvitova (6-4, 6-1), iar în 2016, la Cluj, în FED Cup, Niculescu a învins cu 6-3, 6-4.

Alte rezultate din turul I

  • Karolina Pliskova (Cze-#18) – Lucie Safarova (Cze-#16): 7-6, 4-6, 7-5

  • Ana Ivanovic (Srb-#19) – Carina Witthöft (Ger-#84): 7-6, 6-0

  • Roberta Vinci (Ita-#8) – Ekaterina Makarova (Rus-#30): 7-6, 4-6, 6-4

  • Petra Kvitova (Cze-#6) – Lousa Chirico (SUA-#133): 6-0, 6-0

  • Julia Goerges (Ger-#55) – Alize Cornet (Fra-#47): 6-4, 6-0

  • Timea Babos (Hun-#40) – Sabine Lisicki (Ger-#50): 7-6, 6-3

  • Annika Beck (Ger-#41) – Camila Giorgi (Ita-#48):6-4, 6-2

  • Carla Suarez Navarro (Esp-#11) – Oceane Dodin (Fra-#148): 6-3, 6-0

  • Anna-Lena Friedsam (Ger-#51) – Johanna Konta (GBr-#22): 6-3, 6-3

  • Andreea Petkovic (Ger-#22) – Kristina Mladenovic (Fra-#27): 6-2, 6-4

Partidele din turul II

  • Agnieszka Radwańska (Pol-#2) – Andreea Petkovic (Ger-#22)

  • Karolina Pliskova (Cze-#18) – Ana Ivanovic (Srb-#19)

  • Simona Halep (Rou-#7) – Laura Siegemund (Ger-#65)

  • Roberta Vinci (Ita-#8) – Julia Goerges (Ger-#55)

  • Petra Kvitova (Cze-#6) – Monica Niculescu (Rou-#31)

  • Garbine Muguruza (Esp-#4) – Timea Babos (Hun-#40)

  • Carla Suarez Navarro (Esp-#11) – Anna-Lena Friedsam (Ger-#51)

  • Angelique Kerber (Ger-#3) – Annika Beck (Ger-#41)

În sfârşit Mitu

În turneul din Turcia, „Istanbul Cup” (categoria WTA Internaţional), Andreea Mitu (#113) a obţinut în sfârşit o victorie notabilă: 7-5, 6-4 contra belgiencei Yanina Wickmayer, clasată pe locul 42 în WTA şi totodată cap de serie nr.2 în turneu. Reamintim, Mitu a prins tabloul principal pe ultima sută de metri, fiind invitată pentru a ocupa un loc vacant prin retragerea de ultimă oră a danezei Caroline Wozniacki. Belgianca Wickmayer era favorită clară, la casele de pariuri având cote de victorie între 1.24 şi 1.34, în timp ce cotele de victorie pentru Mitu variau între 3.00 şi 3.60. Este a treia victorie din 2016 pentru Mitu şi prima într-un turneu din circuitul WTA şi a treia victorie în ultimele 52 de săptămâni la jucătoare aflate în top 50. Ea a obţinut 30 de puncte WTA şi 3.400 USD

Dulgheru a pierdut greu la o jucătoare mai slab clasată

Tot la Istanbul, Alexandra Dulgheru(#95 WTA) a pierdut cu 7-6, 6-7, 1-6 în faţa jucătoarei din Ucraina, Kateryna Kozlova (#129 WTA). Dulgheru a fost condusă cu 0-5 în primul set, dar a revenit fantastic şi a câştigat setul. În cel secund, românca a avut 5-4 şi 6-5 pe serviciul adversarei, dar nu a reuşit break-ul. În decisiv, Dulgheru a condus cu 1-0, după care nu a mai existat pe teren, în următoarele 5 seturi a făcut doar 4 puncte !!!. Doar în ultimul set a mai opus cât de cât rezistenţă, având şi o minge de break. Cu această înfrângere, se pare că Dulgheru va spune adio top 100. Învingătoarea ei, Koulova (22 de ani) în întreaga ei carieră a jucat doar 25 de meciuri în circuitul WTA şi a obţinut doar 4 victorii la jucătoare aflată în top 50, concret înttre locurile 31 şi 49.

Adversare din turul II

La „Istanbul Cup”, în turul II, Sorana Cârstea (venită din calificări şi învingătoare surprinzătoare, 6-3, 6-4, marţi, în faţa Lesiei Tsurenko (Ukr-#42) va juca împotriva celei mai bune jucătoare din Turcia, Çağla Büyükakçay (#116), iar Mitu o va avea drept adversră pe Stefanie Voegele (#114) din Elveţia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.