Tren deraiat la Cluj

Trenul InterRegio Iași – Timișoara deraiat, în noaptea de duminică spre luni, în judeţul Cluj.

Potrivit CFR Călători, trenul InterRegio 1765, Iași – Timișoara a deraiat la trecerea peste macazele de ieșire din stația Dej Călători.
Pasagerii și personalul feroviar nu au fost răniți.

Călătorii au fost preluați de un alt tren care a circulat pe celălat fir de cale ferată, după verificarea gabaritului și avizul de liberă trecere al celor de la CFR Infrastructură.
”Echipe de intervenție s-au deplasat la fața locului pentru repunerea vagoanelor pe șine și pentru reluarea circulației în condiții de siguranță. Conducerea Sucursalei Regionale Cluj se află, de asemenea, la locul evenimentului și cercetează circumstanțele în care a avut loc deraierea. Măsurile operative au ca principal scop reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă”, mai menționează compania.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*