Truda și credința preotului Vasile Nicolau

Părintele Vasile Nicolau i-a păstorit cu înțelepciune pe brebeni timp de jumătate de secol, iar prin credință și iubire față de enoriașii săi, a reușit să fie o figură marcantă în istoria comunei Brebu. A fost ctitorul bisericii din Săliște, „Nașterea Maicii Domnului“, ridicată între anii 1911 și 1925, a construit școala veche din sat, a înființat un dispensar și o maternitate din bani proprii.

Personalitatea puternică a părintelui Nicolau a rămas, în ciuda staturii sale firave, în documentele din acea perioadă, dar și în memoria sătenilor, drept „Venerabilul“ părinte Vasile, deosebit de apreciat de epocă. „De mic copil, viitorul preot Vasile a dovedit silință pentru învățătura de carte, pe care a început-o cu clasele primare. După terminarea studiilor primare și gimnaziale, urmate, conform mărturiei personale, la Şcoala Domnească din Ploiești, adolescentul Vasile Nicolau a mers la București și a promovat examenul de admitere în 1869 la Seminarul Teologic Central din București. Calitățile moral-religioase ce i-au șlefuit caracterul încă din sânul familiei, anii petrecuți în biserică alături de părintele său și practica dobândită în timp lângă strana bisericii comunale l-au ajutat să absolve cursurile seminariale în 1874, făcându-se remarcat prin agerimea minții“, ne-a povestit preotul din sat, Mihail Albu.

Sfântul comunei Brebu, Vasile Nicolau

Rol important în emanciparea sătencelor

În comuna Brebu există mănăstirea ctitorită în 1640 de Matei Basarab, unde părintele s-a implicat și a dăruit în 1902 șase candele mari din argint masiv, care există și în ziua de astăzi, două sfeșnice mari împărătești de alamă, iar pictura catapetesmei și a Sfântului Altar, opera renumitului pictor Sava Henția, a fost suportată pe cheltuiala proprie. Atunci când părintele Vasile a decis să construiască biserica din Săliște, din cauza existenței mănăstirii în imediata apropiere, biserica nouă a fost depreciată și, implicit, personalitatea părintelui Vasile și activitatea sa au avut de suferit. Cu toate acestea, părintele Nicolau a decis în 1911 să înceapă construcția bisericii și a avut ambiția ca lucrările și lucrurile sale să fie printre cele mai de seamă ca execuție și finețe și, astfel, să dăinuie în timp și să aducă cinste comunei Brebu. „Părintele a înțeles în permanență că biserica este slujitoarea neamului și s-a străduit acum 100 de ani să dea satului acestuia nu numai slujirea duhovnicească, dar mai ales semenilor. A construit școala cea veche de aici, din mijlocul satului, fiind numit de Consiliul Local direct răspunzător pentru strângerea fondurilor și realizarea construcției. În afară de slujirea bisericii, părintele s-a ocupat îndeaproape și de bunul mers al satului și, în afară de școala pe care a zidit-o și de biserica pe care a construit-o, s-a ocupat de înființarea unui dispensar și a unei maternități din imediata vecinătate a bisericii, într-o clădire pe care a cumpărat-o din bani proprii. Apoi a înființat Banca Populară «Matei Basarab», unde a avut un capital propriu, și, nu în ultimul rând, s-a ocupat de construcția bisericii și a clopotniței. A ridicat în curtea bisericii un muzeu și o școală de fete. Ne punem întrebarea de ce școală de fete, nu de copii. Pentru că mentalitatea de acum 100 de ani era alta din punct de vedere social. Femeia nu avea aceleași drepturi ca bărbatul. Nu numai că a vrut emanciparea ei intelectuală, dar a construit și o pensiune, având rolul de școală de meserii specială pentru fete, în care se predau cursuri de croitorie și țesătorie. Aceasta avea scopul de a menține statutul femeii abia dobândit. Părintele a fost un vizionar al mentalităților care țineau închistat neamul românesc“, continuă preotul Albu.

Implicat în activități sociale

După ce și-a pierdut copiii din cauza tuberculozei, o boală nemiloasă în acea perioadă, părintele Nicolau a avut ideea să înființeze din bani proprii Secția de tuberculoză din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din București. „Suntem îndreptățiți să credem că atunci s-a produs scânteia care avea să determine întreaga activitate productivă care avea să schimbe fața comunei prin realizările deosebite, dar mai ales sufletele celor pe care îi avea încredințați spre păstorire“, ne-a mai spus preotul Albu. Cât despre dispensarul care există și acum în sat, părintele Vasile a decis să-l înființeze după ce a considerat că transportul bolnavilor într-un mod rudimentar, cu ajutorul unei căruțe, dura prea mult. După călătoria din 1907 la Constantinopol și la Muntele Athos, părintele a decis, patru ani mai târziu, să fondeze în Brebu și un centru cultural. În cadrul muzeului ce-i poartă numele și care se află situat în curtea bisericii „Nașterea Maicii Domnului“, vizitatorii pot admira obiecte din diverse domenii: antichități și curiozități, piese bisericești și exponate din domeniul miliar.

A rămas pentru eternitate în curtea bisericii

În 1925, părintele Vasile a cumpărat o casă în curtea bisericii, care a funcționat ca maternitate timp de zeci de ani, până la înființarea actualului dispensar din sat. „Trăind într-o epocă în care semenii săi erau cu adevărat văduviți de cele mai elementare condiții, fără de care noi astăzi n-am putea concepe traiul (cum ar fi școala, biserica, dispensarul medical etc.), părintele Vasile Nicolau a simțit și a trăit din plin realitățile sociale, culturale, economice, înțelegând că misiunea adevăratului păstor nu se limitează numai la activitățile legate strâns de biserică, ci a coborât în sufletul păstoriților săi, identificându-se cu aceștia, cu problemele concrete de viață, și aducând soluții prin care a adus emanciparea nu numai spirituală, ci și intelectuală, culturală, socială şi economică“, a conchis preotul Mihail. Conform ultimei sale dorințe, lăsată cu limbă de moarte și exprimată în testamentul numit „Ultima Voință“, părintele Vasile Nicolau a rămas în imediata apropiere a bisericii pe care cu multă trudă ridicat-o din temelii, dar și în mijlocul celor pe care i-a păstorit cu înțelepciune pentru jumătate de secol.

Părintele Nicolau, părintele trovanților