Trump amenință cu dolarii

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat, miercuri, cu întreruperea ajutorului financiar acordat de SUA către Autoritatea Palestiniană, recunoscând în același timp că procesul de pace din Orientul Mijlociu a intrat în impas.

În cadrul unor mesaje postate pe Twitter, Trump s-a declarat nemulțumit de abordarea palestinienilor față de problemele din Orientul Mijlociu.

”Plătim palestinienilor sute de milioane de dolari pe an și nu primim apreciere sau respect. Ei nici măcar nu vor să negocieze un tratat de lungă durată cu Israel. Dacă palestinienii nu sunt dispuși să vorbească despre pace, de ce trebuie ca noi să mai furnizăm aceste plăți masive către ei?”, a scris președintele american pe Twitter.

În replică, o reprezentantă palestiniană a transmis că palestinienii nu vor ceda la „şantajul” SUA.

„Nu vom ceda la şantaj. Acum, el (preşedintele Trump) îndrăzneşte să acuze palestinienii de consecinţele acţiunilor sale iresponsabile”, a afirmat Hanan Ashrawi, o responsabilă a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Donald Trump a recunoscut recent că Ierusalimul este capitala Israelului, generând un val de nemulţumire. Decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Uniunea Europeană şi Rusia. Ulterior, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. România şi alte patru state membre ale Uniunii Europene s-au abţinut de la vot în cursul sesiunii extraordinare a Adunării Generale ONU pe tema deciziei preşedintelui SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.