După 675 de zile, cu 19 avocați, 40 de agenți, 500 de mandate și 2.800 de citații, echipa procurorului special Robert Mueller (fost șef al FBI) nu a reușit să găsească vreo proba a complicității dintre echipa de campanie a lui Donald Trump și Rusia lui Putin. Amintind cumva de situația politică din România, raportul prezentat de anchetatori Procurorului general al SUA, un demers al justiției până la urmă, pare să fie cea mai mare victorie politică de până acum a administrației Trump.
”A fost o zi bună pentru Donald Trump”, scria BBC, duminică. ”Robert Mueller îi dă un mare impuls politic lui Trump”, titrează The Economist. ”Un mare cadou”, consideră CNN. ”O victorie politică semnificativă”, arată The New York Times. Toate publicațiile care au făcut front comun împotriva președintelui SUA vreme de peste doi ani se văd nevoite să renunțe la principala lor armă – dosarul Russiagate.
Cea mai importantă victorie a lui Trump
Vineri, Robert Mueller i-a înmânat raportul, procedural, Procuroului general William Barr, un oficial numit politic, de președinte. Barr a studiat raportul și a trimis Congresului concluzia sa de patru pagini, undre arată că ”investigația nu a stabilit că membrii campaniei lui Trump au conspirat sau că s-au coordonat cu guvernul rus” în timpul alegerilor din 2016. Câteva acuzații rămân în coadă de pește, câtă vreme Mueller nu l-a exonerat pe Trump de obstrucționarea justiției. Complicitatea cu Rusia este însă exclusă. Trump și echipa sa pot ieși în fața americanilor și pot spune cu credibilitate ceea cea au susținut și până acum – a fost o ”vânătoare de vrăjitoare”.
”Nu a fost nicio complicitate cu Rusia. Nu a fost nicio obstrucționare. Niciuna. Este o totală exonerare. E rușinos că țara noastră a trecut prin așa ceva. Este o rușine că președintele vostru a trebuit să treacă prin așa ceva – a început înainte de a fi ales. A început în mod ilegal. A fost o încercare ilegală de eliminare (Trump a folosit termenul „takedown”, provenit din wrestling)”, le-a spus Trump reporterilor, duminică. Pentru Fox News, apropiată lui Trump, întreaga investigație nu a fost decât ”o gravă jignire adusă poporului american”.
Paul Manafort (condamnat pentru spălare de bani și evaziune într-un caz ce are de-a face cu alegerile din Ucraina, nu cu cele din SUA), Michael Cohen (avocatul lui Trump), Roger Stone (ridicat de FBI înainte de zorii zilei, în timp ce echipa CNN vine la pont pentru a transmite show-ul justiției, spre revolta multor analiști americani), George Papadopoulos, Michael Flynn (primul consilier pentru securitate al lui Trump, fost șef al spionajului militar al SUA), cu toții au fost condamnați în cursul Russiagate, însă pentru infracțiuni legate de desfășurarea procesului lor, nu pentru complicitate cu Rusia. Unii jurnaliști americani au comparat cazurile de mai sus cu dosarele intentate oficialilor SUA implicați în scandalul Watergate, care au intrat în faliment personal în urma cheltuielilor legate de procesele nesfârșite.
S-a înecat președintele în ”mlaștina” de la Washington?
Acum, când totul pare să se fi terminat, apare o întrebare. A câștigat cu adevărat Donald Trump, cel care își propunea să asaneze ”mlaștina de la Washington”? Sau a câștigat chiar amintita ”mlaștină”?
Cert este că echipa cu care Trump și-a început mandatul la Casa Albă a fost decimată în cursul scandalului Russiagate. Generalul Flynn, cel care propunea o altă abordare a relației cu Rusia a fost pus sub acuzare. Rex Tillerson, distins cu ”Medalia Prieteniei” de către Putin, nu mai este secretar de Stat. Steve Bannon, consilierul pentru strategie și una dintre eminențele cenușii ale campaniei lui Trump, a părăsit demult Casa Albă. Iar locul lor a fost luat de exponenții taberei neoconservatoare din SUA, în frunte cu John Bolton, actualul consilier pentru securitate națională, personaje legate de administrațiile președintelui George W. Bush, oameni vechi ai sistemului, legați prin nenumăratele rețele de putere de democrații aflați acum în opoziție.
Apoi, cert este că administrația Trump a autorizat livrarea de arme în Ucraina, a impus noi sancțiuni companiilor și oficialilor rusi, a majorat bugetul Pentagonului redus anterior de administrația Obama, militează pentru crearea unui ”NATO sunnit” în Orientul Mijlociu în strânsă cooperare cu Arabia Saudită și Israel, aplică o strategie cât se poate de apropiată de cea neoconservatoare.
Russiagate, o salvare pentru Clinton și presă
Mai e cert că, prin intermediul Russiagate, democrații americani și Hillary Clinton au trecut peste rușinoasa înfrângere a celui mai nepopular candidat prezidențial din istoria SUA fără a trebui să dea socoteală în fața electoratului. Din moment ce a planat mereu suspiciunea unor alegeri furate cu ajutorul Rusiei, tabăra Clinton s-a simtit ”exonerată”. Pe mai departe, democrații pot masca faliile uriașe din societatea americană, la fel cum o fac și marile partide europene, vorbind doar despre amenințarea rusă, a populismului, izolaționismului, etc.
Pentru ”statul profund” american, scandalul Russiagate a permis introducerea în spatiul public a unei paradigme a conspirațiilor împotriva SUA, a dus la o creștere a încrederii americanilor în instituțiile de forță precum FBI.
Să nu uităm și de marile trusturi de presă americane, care s-au folosit de scandalul Russiagate pentru a-și impune și mai mult controlul asupra mijlocelor de comunicare, sub justificarea luptei împotriva ”știrilor false”. În lupta pe frontul Russiagate, autocenzura și militantismul politic în presă au atins noi culmi. Paradoxal, acum marile trusturi de presă se portretizează ca arbitri ai adevărului. Desigur, Rusia a încercat, încearcă și va încerca să influențeze alegerile în alte state, la fel cum o fac și SUA, însă felul în care Russiagate a dominat presa din SUA în detrimentul altor subiecte demonstrează cât de utila este presa pentru politicienii dornici să-și ascundă mișcările strategice și greșelile deopotrivă.
Noua față a lui Trump
În concluzie, cele 675 de zile de Russiagate ce au răscolit politica și societatea americană nu au fost decât perioada de evaluare a președintelui Trump de către ”statul profund” și perioada necesarae ”corijării” politicii și echipei lui Trump. Încheierea acestei investigații fără condamnări, probe cocrete și o eventuală procedură de destituire a președintelui nu arată decât că Trump a trecut cu bine testul – acum administrația sa nu mai poate produce surprize ”statului profund”.
Între abordările precedentei administrații Obama (și nu numai) și cea a lui Donald Trump vor exista mari diferențe, însă ele sunt doar unele de formă. Fie că este vorba despre relația cu China, cu Rusia, cu UE, Statele Unite au urmărit același obiectiv. Diferența este că Donald Trump acționează mult mai dur în relația cu China, cu termene limită și cu amenințarea unui război comercial. La fel și în relația cu Rusia, căci Trump, și nu Obama, a fost cel care a retras SUA din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare și a reînceput testarea unor rachete interzise pana acum, ca reacție la nerespectarea tratatului de către Rusia. Administratia Trump este cea care a decis o retragere din Siria prin care să transforme țara levantină pentru Rusia în ceea ce Afganistanul a fost pentru URSS. Președinții Bush și Obama si-au dorit un acord de liber schimb cu UE (nu pentru eliminarea taxelor vamale – aflate oricum la cel mai mic nivel din istorie) pentru promovarea intereselor marilor corporații. Administrațiile anterioare nu au reușit încheierea acordului din cauza opoziției UE. Aflam însă, cu câteva zile înainte de verdictul Russiagate, că administrația Trump se pregătește de redeschiderea negocierilor pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții. Va fi o negociere în care America va vorbi pe un alt ton, mult mai dur,cu amenințări de majorare a taxelor de import pentru idustria auto din Germania, hegemonul european. Obiectivul major rămâne însă acelasi – un acord de liber schimb cu UE desenat după criteriile americane, în acord cu principiile americane ale pieței muncii, ale preeminenței marilor corporații și cu tradiția constituțională americană (totul este permis câtă vreme nu este interzis prin lege), ca singură cale de contracarare a ascensiunii economice a Chinei și a amenințării geostrategice a Rusiei.
”Sticks and carrots” pentru toată lumea
Să fie oare nemulțumiți democrații și neoconservatorii americani că administrația Trump obține mai mulți bani pentru NATO din partea aliaților europeni sau că ambasadele SUA au primit sarcina de a promova mai agresiv vânzările de armament american? Să fie nemulțumiți de schimbarea tonului față de o Uniune Europeană care refuză modelul social, economic și de consum american? Nicidecum. Administrația Trump acționează în beneficiul aceluiași centru al puterii americane – dolarul ca monedă a tranzacțiilor și rezervelor mondiale. Trump are ”bățul” în această strategie a Statelor Unite, iar democrații vor flutura ”morcovul” pe sub nasul Europei sau al Chinei, urmărind cu toții același obiectiv.
Cei doi ani de haos și paralizie politică marcați de afacerea Russiagate și de ”vânătoarea” de vrăjitoare nu au fost decat testarea unei noi fețe a puterii SUA, adaptată provocărilor din partea Rusiei și Chinei autoritare – o față mai naționalistă, mai fermă cu partenerii, cu instituții de forță mai dure.
Lupta politică nu s-a încheiat. Camera Reprezentanților este dominată acum de democrați, iar aici au luat naștere multe comisii de investigare a administrației Trump. Însă opoziția din SUA va fi mult mai prudentă după concluziile procurorului Mueller, căci acuzarea la nesfârșit a actualei administrații riscă să se demonetizeze și să ducă la o reacție negativă la urne, în 2020. Lupta nu s-a terminat nici pentru tabăra Trump, care poate căuta acum răzbunarea. ”Trebuie să ne întrebăm de ce a început această investigație și cine a plătit pentru ea”, a spus avocatul lui Trump, Rudolph Giuliani. Pentru moment, procurorul Mueller nu a făcut decât să spulbere spectrul trădării ce plana asupra președintelui SUA și, în plus, să-i dea o mână de ajutor importantă pentru următoarele alegeri. The Economist scrie că raportul lui Mueller transferă lupta politica din justiție acolo unde îi este locul – la urne.
Ce legatura e intre titlu si articol? Trump e presedinte ales nu jupanul Americii.Puterile statului actioneaza,laturile legislativa si executivul american se balanseaza si se controleaza reciproc.Asa si trebuie! Numai la noi un om ales pe lista cu 2-3000 de voturi e jupanul tarii.
Foarte bun raspunsul, va felicit!
Pacat ca Autorul unui astfel de articol, intr-o publicatie precum Cotidianul, NU are minime cunostinte despre ce inseamna Separatia Puterilor in stat, Principiul de BAZA al Democratiei si al Statului de Drept!
Va felicit!
Pe de alta parte, Raportul lui Muller NU a fost facut public, a fost doar Transmis Vineri Procurorului general al SUA William Barr iar principalele Rezultate ale investigaţiei facute publice sunt cuprinse într-o Scrisoare de 4 pagini adresată duminică Congresului de Procurorul general William Barr.
Ceea ce citim sunt cuvintele lui Barr, NU intreg Raportul Oficial al lui Muller!
„Consilierul special nu a descoperit că echipa de campanie a lui Trump sau oricine a avut legătură cu aceasta, a conspirat sau s-a coordonat cu guvernul rus în aceste eforturi, în pofida ofertelor multiple ale unor persoane afiliate părţii ruse de a sprijini campania lui Trump”, potrivit Documentului citat de dpa.
În scrisoare, Procurorul general Barr citează inclusiv din raportul Mueller: „Deşi acest Raport nu conchide că Preşedintele a comis o infracţiune, nici NU îl Exonerează în legătură cu o infracţiune separată de obstrucţionare a justiţiei”. Aşadar, în privinţa celei de-a 2-a chestiuni importante a dosarului, cea privind o presupusă obstrucţionarea a justiţiei de către preşedintele american, Robert Mueller NU a ajuns la o concluzie definitivă, notează AFP.
Barr a mai scris că, după examinarea constatărilor lui Mueller, probele „NU sunt suficiente pentru a stabili că preşedintele a comis un delict de obstrucţionare a justiţiei”, conform dpa.
Cred ca publicarea Raportului oficial va clarifica multe!