Trump atrage atenția. Portret de papă

Preşedintele SUA Donald Trump a postat vineri pe reţeaua sa Truth Social un portret al său generat aparent de inteligenţa artificială, în care apare îmbrăcat în veşminte papale, relatează AFP.

Fotografia îl arată pe preşedintele Statelor Unite stând solemn într-un fotoliu, îmbrăcat în sutana albă a Papei, purtând tiara papală şi la gât o impozantă cruce de aur, cu mâna stângă sprijinită pe coapsă şi degetul arătător drept ridicat spre cer.

Portretul, aparent generat de AI conform media americane care au republicat-o, nu este însoţită de niciun comentariu.

La începutul acestei săptămâni, el a glumit şi despre alegerea următorului lider al celor 1,4 miliarde de catolici, o minoritate religioasă din Statele Unite.

„Aş vrea să fiu papă. Ar fi alegerea mea numărul unu”, a spus el, întrebat de jurnalişti despre preferinţele sale privind succesorul lui Francisc.

Aproximativ 20% dintre americani se identifică drept catolici, iar exit-poll-urile de la scrutinul din noiembrie au indicat că circa 60% dintre ei au votat pentru Donald Trump.

 

Recomanda [votes_up id=844317]

16 Comentarii

  1. vezi-ti de treba, nu face glume de astea DESHUKIATE ! ..apropouri 😁 spune:

    „Așa, și? spune:
    03 mai 2025 la 17:56
    Pe când și portretul lui Putin îmbrăcat în straiele lui Kiril?”

    Nu cred ca ORTHODOCSII au tuppeul LAIC 😀 sa faca de-astea ! SHALOM ❤️✡️❤️
    vezi cu au sarit ca arsi la Bukale cand cineva s-ia batust joc (nevinovat, artistic si SATIRIC) de Hriss tos ! 😀
    Romani-s laici …insa cu principii ! 😀

  2. @de pe scaunul Sfíntului Petru cetire, nu am chef sá port polemica cu cineva care este ín afará complet cu subiectul. Ín momentul ín care vrei sá refuzi sá dai mána cu ceilalți ca semn al pácii spune destul. Ín toatá regia asta pe Trump íl mâná doar dorința de a primi premiul Nobel pentru pace. Cá la restul nu are oricum șanse. Iar tu pui botul la propagandă.

  3. Sigur iese fum alb…poate-i ia locul unul mai competent,sa ajungă oua și la ei…găinile de închiriat șanț la mare căutare peste ocean..avem și noi una de plimba găini.. ar putea face bani frumoși…

  4. @ „Y”, 03 mai 2025 la 16:31
    „…Prim-narcisistul globului pe post de papă?”…
    Dacă javra trădătoare Bergoglio, sluga globaliștilor tikiați, a putut fi Papă în acești ani de destrăbălare, atunci înseamnă că poate fi oricine! …dar Donald a dovedit, mai mult decît alții, că poate fi un bun păstor în societate……[Rumburak]

  5. „@Radu Humor spune:
    29 nov. 2024 la 8:26
    Bhai 😀 … mai razi de geniul lui MISHTEAUX ? !
    😛 !

    (daca-i recitesti ideile de-a lungul timpului … demult … si cometariile de doar aici vezi ca are IQ~155 ! Griji de omul vostru pana-n 15 decembrie … eu mi-am luat mana de pe el ! Am demon strat mondial ce pot ca expert in teoria moderna a chaossului ! 😐 PS: Radule jocul nu e ca-n alte parti insa pare-n forta -> „asta place” ! USR-ul sufera electoreal din scandal ! 😐 Nu ma bucur , constat ca neutral ! PSD-ul va face ai lui 32% Duminica ! INSA pentru asta va trebui sa se tina de … 😐 … NIMIC NU E PE GRATIS IN LUMEA ASTA ! )”

  6. „PAPILLON spune:
    01 dec. 2024 la 14:51
    Intrebarea e alta … dupa „ajutorul” plictisit si „sufissant” acordat Marelui Blond de mishteaux („fluturele brazilian”)
    se simte noul POTUS cu ceva dator Romaniei ?
    (vezi doar „faza de la Mar-a-Lago si plecarea NULANDIERILOR !)
    😉

    (e adevarat ca „protestantismul” de-o anumita factura(!), s-a nascut in … Marea Britaniei 😉 😉 😉 )”

  7. Poză mai penibilă nici că se putea. Prim-narcisistul globului pe post de papă? Dacă nu era Melania lângă el se făcea singur de kakao la Vatican.

  8. Au pregatit deja REPTILIENII/DRACO pe altul de-al lor ..- Cica va fi unul de rasa negroida crescut intr-un laborator genetic in afara Terrei. Asta care a „raposat” , cica e deja la recuperare – face niste bai de reintinerire cu tehnologie ‘Arcturiana”… Informatii descoperite prin metode parapsihologice de o echipa din Romania …

  9. Ce PREFECT ar fi CATAVENCU!.
    CE PAPA ar fi TRUMP!
    DACA face Curatenie in BRC de la „APOSTOLUL” Paul-SAUL
    incoa’ ar fi Răsturnarea
    Răsturnării.
    Și CRESTINISMUL ar fo CE TREBUIA A FI.
    UNUL SINGUR, ca și Iisus a fot UNUL.
    VISE!
    Ar DISPAREA. RAPID!
    TE iei de APOSTOLUL PAUL-SAUL?

  10. A mai existat un papa destrabalat. Deci sunt antecedente……{Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.