Donald Trump a semnat pe 6 mai un document potrivit căruia regiunile Georgiei, Abkhazi și Oseția de Sud, au fost ocupate de Rusia, potrivit georgiatoday.ge, citat de deschide.md.
Un pasaj care se referă la ocuparea de către Rusia a teritoriilor Georgiei a fost pentru prima dată inclus în documentul „Consolidated Appropriations Act, 2017”.
Documentul a fost aprobat de Congresul American vineri, 5 mai, și a intrat în vigoare după semnarea lui de către Donald Trump, conform unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului de Externe al Georgiei.
Conform documentului semnat de Trump, fondurile aparținând acestui act legislativ nu pot fi folosite pentru a oferi asistență guvernelor țărilor care au recunoscut indepdentența și au stabilit relații diplomatice cu teritoriile Abkhazia și Osteția de Sud, aflate sub ocupație rusă.
Sursa citată mai arată că actul legislativ impune restricții pentru finanțarea oricărui stat care nu recunoaște integritatea teritorială a Georgiei și interzice reprezentanților SUA din instituțiile financiare internaționale să sprijine programe care violează integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei.
Înaintea semnării documentului de către Donald Trump, acesta a fost aprobat de Camera Reprezentanților din Senatul American.
De asemenea, documentul prevede întărirea sprijinului oferit țărilor din Parteneriatul Estic, pentru combaterea agresiunii ruse, și sprijin pentru Acordul de Asociere și Liber Schimb cu aceste state.
Ministrul de Externe Mikheil Janelidze a declarat că actul legislativ reprezintă un sprijin fără precedent acordat integrității teritoriale și suveranității Georgiei, dar și nerecunoașterii ocupației ruse.