Trump, despre investigaţia privind alegerile prezidenţiale din 2016

Preşedintele american Donald Trump consideră că ancheta condusă de către procurorul special Robert Mueller privind interferenţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 este o armă politică folosită de către Partidul Democrat împotriva Partidului Republican, relatează site-ul BBC News.

Trump a reiterat faptul că presupusele contacte între apropiaţi ai săi şi oficiali ruşi pentru influenţarea rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA reprezintă un caz fals, iar o investigaţie ar trebui să fie demarată în cazul unor acţiuni ale Partidului Democrat şi ale lui Hillary Clinton.

Nu am văzut niciodată atâta furie şi unitate din partea republicanilor precum în cazul lipsei unei investigaţii privind dosarul fals făcut de Clinton (12 milioane de dolari?), acordul pentru uraniul către Rusia, cele peste 33.000 de e-mailuri şterse, cazul Comey şi multe altele.

În schimb, ei investighează falsul Trump/Rusia, <<complotul>> care nu există. Democraţii folosesc această groaznică (şi negativă pentru ţara noastră) vânătoare de vrăjitoare pentru politică, dar republicanii răspund acum ca niciodată. Există atât de multă vină din partea democraţilor şi a lui [Hillary] Clinton, iar acum faptele ies la iveală.

Faceţi ceva! Sunt atâtea discuţii despre Rusia într-un moment în care republicanii fac un mare pas către reduceri de taxe şi reforme istorice. Este o coincidenţă? Nu!„, a precizat Trump pe contul de Twitter.

Sâmbătă, surse citate de CNN au precizat că un mare juriu din Washington a aprobat primele acuzaţii în cadrul anchetei privind presupusele interferenţele ale Rusiei în alegerile americane, iar cei acuzaţi ar urma să fie reţinuţi la începutul săptămânii viitoare.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.

Potrivit serviciilor secrete americane, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi din dorinţa de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Este normal ca o superputere , precum Rusia, sa-si doreasca ca in SUA sa fie la putere o anumita forta politica si un anumit presedinte, cu care sa se poata sta de vorba, negocia! Dar votul in urna, nu l-a bagat Putin, l-a bagat Jhon, americanul. Este o mare prostie ce se intampla in USA si asta va influenta orice alegere in viitor, inclusiv in Europa! Si noi(unii) ne-am dorit ca in Germania sa nu mai iasa cancelar Merkel, dar neamtul a votat-o!

  2. In spatele democratilor sta soros si miliardele de dolari. Cat timp soros este liber, atacurile vor continua.

  3. Cred ca-i raspunsul democratilor la a doua alegere a cretinului de bush fiul. Daca va aduceti aminte, rezultatul a fost validat dupa nu stiu cat timp de renumarare a voturilor. Ha, ha! Ce ma rad!!!

  4. Americanii au impresia ca numai noi, romanii, avem binom si servicii secrete aparent nationale? Cand binomul te afecteaza, atunci e rau? Trump e luat la suturi zi de zi. Se urmareste suspendarea pe motiv ca a obstructionat justitia! Va suna cunoscut? O fi si corupt? Penal? Cand el va intelege si va actiona cu maximul de forta impotriva grozaviei marxisto-globaliste cu sau fara haine de la Casa de moda Sorosh-ONG, atunci si propaganda #politic corecta va fi devoalata si desfiintata. Particularizand, la noi va fi schimbat ambasadorul, cu suturi si scuze de la guvernul SUA iar cel nou va fi ambasador nu pasa turc. Porcaria DNA/securitate/ONG_uri va fi desfiintata si legislatia adusa la democratie.

  5. Donald Trump este presedintele poporului inainte de orice si el n-avea nevoie de ajutorul Rusiei sa fie ales
    presedinte.
    Vorbeste pe intelesul poporului si ajuta poporul.
    Vorbind de politica si justitia americana egal lipsa coruptie si nonsense.
    Nu este usor pentru un bun presedinte american ca Donald Trump sa se concentreze pentru BINELE tarii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.