Trump încalcă un tabu: generalii ajută complexul militaro-industrial

Mai toată presa lumii a preluat, săptămâna trecută, informația obținută de The Alantic, din ”patru surse sub protecția anonimatului”. Este vorba despre niște afirmații făcute de președintele Trump, în 2018, când a renunțat să mai viziteze un cimitir al eroilor americani din Primul Război Mondial, justificând că starea vremii a împiedicat decolarea elicopterului.

Potrivit The Atlantic, o publicație profund anti-Trump și implicată în campania lui Joe Biden, Trump ar fi spus că militarii americani care au murit au fost niște ”fraieri” și ”ratați”. Dupe ce The Atlantic a publicat articolul citat apoi copios de presa lumii, Trump a încercat o ripostă. A spus că a mărit soldele militarilor și că revista The Atlantic este ”îngrozitoare”, o revistă pe care nu o citește. A avut o reacție asemănătoare chiar și prima doamnă Melania Trump. Încercarea aceasta de a repara pe cât se poate lucrurile nu a avut succes.

Succes ar avea o altă declaratie a lui Trump despre Armata SUA, după incidentul The Atlantic. Din acest motiv, această declarație este și puțin cunoscută, pentru că marile publicații americane și europene au ocolit-o cu grație.

Pe 7 septembrie, Donald Trump a spus lucruri pe care niciun președinte american de la Dwight Eisenhower încoace  s-a ferit să le spună. ”Nu spun că militarii mă iubesc, însă soldații o fac. Oficialii de top de la Pentagon nu ma iubesc pentru că nu vor decât războaie, pentru că acele minunate companii care produc bombe , avioane și toate celelalte să fie fericite”. Această afirmație care face o legătură între complexul militaro-industrial american și generalii Armatei SUA este o mare abatere de la norma respectată de președinții SUA în perioada postbelică. Președintele Eisenhower a fost singurul care a avertizat asupra influenței complexului militaro-industrial, a făcut-o în discursul de adio și nu a suflat o vorbă despre militari, ci despre influența producătorilor de arme  asupra politicienilor.

Este cu atât mai surprinzătoare declarația președintelui Trump cu cât el s-a înconjurat cu o mulțime de generali la Casa Albă, în prima parte a  mandatului: Michael Flynn (fost șef al spionajului militar), John Kelly și H.R. McMaster (șefi de cabinet), James Mattis (secretar al Apărării), ba chiar au fost zvonuri că Trump s-a gândit un moment la nominalizarea lui David Pertraeus la șefia diplomației.

Dincolo de aceste observații, are Trump dreptate sau nu când îi asociază pe generalii SUA cu interesele complexului militaro-industrial?

Un posibil răspuns vine din volumul ”Prețul loialității: necinste, orgoliu și neputință în Armata SUA” al lui Tim Bakken, profesor la Academia Militara West Point, despre Cotidianul a scris. Profesorul Bakken spune că trebuie să fie o explicație pentru faptul că SUA nu au câștigat un război de 75 de ani. Bakken spune că lumea academiei militare produce ”ofițeri imaturi emoțional, care au nevoie de atenție și sunt dependenți de alții pentru a lua până și cele mai mici decizii”. Sau produce ofițeri precum amintitul Petraeus ”un vânător de funcții și un absolvent West Point care a spus fiecărui congresman exact ce dorea să audă și care a reușit să-și mențină reputația dibăciei militare chiar și după neputința din Afganistan și după mioapa reluare a ofensivei în Irak”.

Un articol publicat de The American Conservative atrage atenția asupra inflației de generali de patru stele din armata SUA. Sunt 41 de generali de patru stele în acest moment, care comandă 1,3 milioane de militari. Dar cel mai relevant este ce fac acești generali după trecerea în rezervă. ”Acești oameni sunt selectați și formați pentru că au niste deprinderi ”sigure”, apoi își petrec ani și ani gestionând războaie care nu sunt câștigate, așteptând ziua de plată. Potrivit unei analize a Boston Globe, la jumătatea anilor 1990, aproape 50% dintre generalii de trei și patru stele au ajus să lucreze în calitate de consultanți și directori în industria armamentului. În 2006, la apogeul războiului din Irak, procentul a ajuns la 80%”.

Câteva exemple: fostul director al spionajului Marinei SUA, Jack Dorsett, a fost angajat de Northrop-Grumman; a fost urmat de fostul adjunct al șefului Statului Major Interarme, James Cartwright, care a fost angajat de Raytheon; foștii șefi aI Statului Major, William Crowe, John Shalikashvili, Richard Myers și Joseph Dunford au ajuns să lucreze pentru General Dynamics, Boeing, Northrop-Grumman, respectiv Lockheed-Martin. Și James Mattis, fost șef al Pentagonului în administrația Trump și apoi un mare critic al președintelui, a ajuns pe statele de plată ale General Dynamics, cu un salariu de peste un milion de dolari. În spatiul public, Mattis l-a criticat pe președinte pentru anunțarea retragerii militare din Siria, Afganistan și țări africane.

Aceasta este o fațetă a Armatei SUA (și nu numai) despre nu se vorbește. În perioada războiului mondial, generalul George Marshall avea sub comanda 8,3 milioane de militari americani în întreaga lume. A gestionat războiul alaturi de doar alți trei generali de patru stele. Și războiul a fost câștigat. Când a trecut în rezervă, generalul Marshall a refuzat ofertele corporațiilor, ba chiar a transferat și drepturile de autor pentru cărțile pe care le-a scris. Spunea că ”nu mi-am petrecut viața în slujba guvernului pentru a-mi vinde povestea unui ziar”.

Limbajul folosit de Donald Trump în afirmațiile despre generalii americani seamănă cu cel folosit de generalul de două stele Smedley Butler, care a luptat în razboiul din Filipine, în America Centrală, în Revoluția mexicană. La începutul secolului 20, generalul Butler, spunea următoarele: ”Militarii profesioniști nu vor dezarmare. Niciun amiral nu vrea să rămână fără navă. Niciun general nu vrea să rămână fără comandă. Ar rămâne fără slujbă. Ei nu sunt pentru dezarmare. Înarmarea nu poate fi limitată”. Butler propunea atunci un control al prețurilor, pentru ca industria armanentului să nu profite de pe urma sângelui vărsat de soldați. ”Haideți să-i recrutăm și să-i încorporăm nu numai pe ofițeri, ci și pe directorii fabricilor noastre de armament, pe directorii oțelăriilor, pe directorii șantierelor navale, ai uzinelor de avioane și ai altor fabrici care profită în perioada războiului, la fel și pe bancheri și pe cei care fac speculă. Să câștige cu toții 30 de dolari pe lună, aceiași bani pe care îi câștigă soldatul din tranșee”. Astăzi, suma ar fi de 1733 de dolari – solda lunară a unui caporal din armata SUA în primul an. Este mult sub cei 96 de milioane de dolari câștigați în 2016 de directorii primilor cinci mari contractori ai Pentagonului, scrie The American Conservative.