De ce SUA nu au câștigat niciun război în 75 de ani?

Pe 25 mai 2019, vicepreședintele Mike Pence a ținut discursul de absolvire la Academia Militară West Point, în statul New York. ”Este aproape o certitudine că veți lupta pentru America pe câmpurile de bătaie, la un moment dat în viața voastră. Veți conduce soldații în lupta. Se va întâmpla. Unii dintre voi veți lupta împotriva teroriștilor islamiști în Afganistan și Irak. Unii veți lupta în Peninsula Coreea și în Indo-Pacific, unde Coreea de Nord amenință în continuare pacea și unde o Chină tot mai militarizată ne contestă prezența în regiune. Unii dintre voi veți lupta în Europa, unde o Rusie agresivă caută să retraseze granițele prin forță. Iar unora dintre voi li se va cere să lupte chiar în emisfera vestică. Iar când acea zi va veni, știu că veți porni în sunetul armelor și că veți face datoria, știu că veți lupta și veți câștiga. Poporul american asta așteaptă de la voi”, a spus vicepreședintele SUA.

Se pot ridica ofițerii americani la înățimea așteptarilor? Da, însă doar dacă învățămantul superior militar se va schimba, dacă societatea civilă se va impune în fața unui complex militaro-industrial care crește exponențial reproducându-se endogam, prin clientelism, favoritism și corupție, la adăpostul statutului de cvasireilgie dobândit de o Armată a SUA care nu a câștigat niciun război în ultimii 75 de ani. Aceasta este de părerea profesorului Tim Bakken, de la West Point, autorul unei cărți care va stârni cu siguranță polemici.

”Cum i-ați spune unui civil, profesor de drept, care, după ce a cerut în justiție statutul de avertizor de inregritate pentru a-și putea păstra postul de la Academia Militară West Ponit, a scris o carte bombă despre corupția sistematică, violența, fraudele și antiintelectualismul despre care el spune că sunt evidente în această instituție istorică?

Ei bine, dacă faceți parte din conducerea militară sau sunteți absolvenți ai academiei militare, i-ați putea spune trădător.

Însă, dacă încercați să va explicați de ce cea mai puternică armată din lume nu a mai câștigat un război de 75 de ani, ați putea să spuneți despre acest profesor că este un om care spune adevărul. Si chiar un om curajos”, scrie The American Conservative.

”Volumul ”Prețul loialității: necinste, orgoliu și neputință în Armata SUA” al lui Tim Bakken a fost lansat pe 18 februarie și se așteaptă să aibă efectul unei grenade. Spre deosebire de mulțimea de critici la adresa armatei care vin din afara instituției, aceasta este scrisă de un profesor ce a petrecut 20 de ani la academia militară. Îi știe pe profesori, știe cultura, procesul de admitere, scandalurile, mușamalizările și cum legendarii ”intelectuali războinici” s-au comportat după absolvire sau pe front.

Estimarea lui Bakken: armata ca instituție a devenit atât de ruptă, de izolată și atât de autoritară, încât nu mai poate fi eficientă. De fapt, e și mai rău: armata a putut să crească exponențial ca dimensiune și misiune, astfel încât acum este implicată în războaie expediționare cu o strategie și o supervizare reduse, dacă nu chiar inexistente. Bugetul ei uriaș este sursa escrocheriilor corporatiste, a autojustificărilor și corupției. Armata a devenit prea mare, iar Bakken spune că înregistrează eșecuri în toate modurile posibile.

Pe lângă faptul ca pierde războaie, ”loialitatea de corp a militarilor și separarea de societate au produs o instituție autoritară care contribuie la erodarea democrației americane”, scrie Bakken, care, subliniem, încă predă la Academia West Point. ”Orgoliul, aroganța și ipocrizia ofițerilor au izolat armata de gândirea și moravurile moderne. Drept rezultat, armata operează într-o ceață intelectuală, se bazează pe filozofia și practicile care au apărut la West Pint cu două sute de ani în urmă”.

Bakken susține că West Point și alte academii militare din SUA sunt primele pe ”linia de asamblare”, fiind firmamentul social și cultural al acestei lumi separate a militarilor. Aici tinerii și tinerele sunt îndoctrinați și făcuți să fie parte a ”corpului” și să devină misionari de carieră ai sistemului. Așa a fost dintotdeauna în școli, însă falia dintre civili și militari, în special după Vietnam, a facut ca armata să fie mai puțin supervizată la nivel federal și să se bucure de mai multă stimă din partea publicului. Asta a dus la apariția unei ierarhii care nu este trasă la răspundere, bazată nu pe merit, ci, după cum spune Bakken, pe ”primatul loialității”.

”Armata a devenit o religie pentru mulți americani și nu poate fi judecată, iar dacă o judecăm suntem acuzați că nu suntem patrioți”, a spus Bakken într-un interviu pentru The American Conservative. Dincolo de faptul că nu poate fi trasă la răspundere, conducerea militară acționează într-o bulă în care fiecare ajunge să creadă în propriile lui reprezentări.

”Una dintre marile teme aici este separația dintre cultura militară și cea civilă. Mulți au vorbit despre asta însă nu au identificat implicațiile”, iar acum sunt responsabili pentru noile noastre nereușite în războaiele ce vor veni, spune Bakken.

”Până la urmă, dovada este mlaștina din războaiele din Coreea, Vietnam, Afganistan și Irak”, a spus Bakken. ”Generalii nu știu cum să câștige aceste războaie și nu au curajul să le spună americanilor că nu putem câștigă și ca nu ar trebui să ne implicăm în ele”. Mai mult, ”generalii din toate aceste războaie au absolvit West Point”.

The American Conservative a solicitat opinia West Point. ”Profesorii Academiei Militare a SUA au dreptul să-și exprime părerile”, a spus un purtător de cuvânt. ”Însă Academia Militară nu împărtătșește opiniile din această carte”.

Cartea își are sursa în două evenimente importante din cariera lui Bakken ca profesor de drept.

Primul a fost fost o experiență din 2007, când a înființat un departament de drept pentru noua academie militară din Afganistan. Era limpede, spune el, că condițiile de la fața locului nu erau în acord cu retorica pozitivă transmisă acasă și ”că se întâmpla ceva ce nu era suficient analizat, cel puțin din punctul meu de vedere”.

Al doilea eveniment a fost în America, unde a cerut statutul de avertizor de integritate, spunând că șefii de la West Point s-au răzbunat pe el pentru că a scos în evidență favoritismul din corpul ofițerilor. La acedemia militară sunt și proifesori militari, și civili, însă, deloc surprinzător, militarii se bucură de un statut superior, iar asta nu pleacă de la merite sau experiență. Aduși în sistem pe filiere clientelare și având standarde academice reduse, ei câștiga mai mulți bani, își aleg pozițiile de conducere și temele cursurilor. Bakken a câștigat procesul în 2012 și și-a păstrat postul.

Experiența din campus și din afara lui, rezultatele ”liniei de asamblare”, au dus la teoria lui Bakken, o formulă dacă vreți: ”de la academie, la armată și apoi la pierderea războaielor”.

Ideea că războaiele actuale ale Americii se pierd nu este nouă. Nici observațiile lui Bakken că complexul militaro-industrial este un ecosistem separat prin natura lui, unul care își face discipoli loiali și îi elimină pe cei creativi și activi. Însă Bakken ne invită să observăm mai multe elemente neplăcute.

”În ultimii 75 de ani, toți comandanții americani au demonstrat o incompetență remarcabilă și asemănătoare, o gândire îngustă și suficientă”, scrie Bakken. ”Personalitatea și abordările comandanților sunt replicate mereu și mereu, de aceea este important să vedem care este rolul West Point în toate astea”.

Bakken spune că West Pint este un fel de praf în ochi, care din exterior este considerat altceva decât spune că este – o academie pentru pregătirea ofițerilor de elită, cu aceleași calități ca toate universitățile americane de top.

Bakken spune că plasarea West Point în topul universităților se datorează resurselor și reputației. O privire mai atentă scoate la iveală că ”resursele” vin de la contribuabilul american – un buget umflat de 500 de milioane de dolari pe an, chiar dacă școala are doar 950 de absolvenți în fiecare an.

În al doilea rând, Bakken spune că West Point își supralicitează standardele și raportează un număr fals de locuri pentru admitere, pentru a-și menține reputația că este foarte atentă la selecție.

De exemplu, West Point se laudă că a avut peste 15.000 de înscrieri în 2016, dar a păstrat doar un mic număr de studenți, chiar sub 10%, așa cum se întâmplă la Yale sau Harvard. În realitate, West Pint a considerat că solicitarea de informații înseamnă aplicație pentru admitere. Numărul real a fost de 2.394 de aplicații și au fost acceptate 56,7%. Bakken și alți profesori și-au exprimat îngrijorarea, însă nu s-a schimbat nimic.

În timp ce West Point și Academia Navală din Annapolis arată că-i acceptă doar pe cei mai buni, un studiu din 2014 arată că sunt pe locul 111 si 112 în topul universităților americane. Mitul este demolat și de cursurile pregătitoare slabe, precum și de admiterea pe baza performanțelor atletice, care aduce studenți slabi.

Iar poi, ce învață acești studenți? Nu învață să gândească cu mintea lor. Curricula nu e axată pe strategie, ci pe inginerie. În 2017, au fost anulate patru cursuri generale ce făceau parte din nucleul minimelor cunoștințe – filozofie, matematică, engleză și, da, istorie militară. Curricula nu este eleborată de profesori, ci le este dată, de parca ei ar fi copiii. Curricula este concepută pentru ca studenții ”să aibă cât mai puține opțiuni cu putință” și se axează pe învățat pe de rost și aptitudini, cu răspunsuri în alb și negru la orice. Asta se adaugă la viața lor controlată de zi cu zi.

În final, Bakken spune că lumea academiei militare produce ”ofițeri imaturi emoțional, care au nevoie de atenție și sunt dependenți de alții pentru a lua până și cele mai mici decizii”.

Acești cadeți care absolvă academia și cei care au intrat deja în armată vor deveni la rândul lor profesori, prin clientelism, fără experiență reală și fără performanțe academice (din cei 550 de profesori de la West Pint, 445 sunt ofițeri, iar marea majoritate nu au doctorat). O programă care se reduce la o liturghie și nu încurajează gândirea creativă va produce ofițeri și soldați care nu sunt pegătiți pentru provocările războiului modern și nici pentru a spune adevărul.

Sunt predispuși la corupție – care e răspândită printre ofițerii din toate armele – pentru că învață încă de pe băncile scolii că vor fi premiați cei care-și țin gura și nu schimbă nimic.

Bakken vorbește despre mediocritatea din armata care a produs generali ca Tommy Franks, care a condus de mântuială invazia inițială și urmările ei în Irak, ca generalul Richard Myers, șeful Statului Major Interarme, care nu a făcut nimic când șeful Pentagonului, Donald Rumsfeld, a refuzat să trimită trupe suplimentare în Irak, în 2003. Bakken atrage atenția supra loialității exagerate a generalului Colin Powell, care l-a ajutat pe George W. Bush să mintă în privința armelor de distrugere în masa din Irak. Baken mai vorbește despre orgoliul generalilor Douglas MacArthur și William Westmoreland, care sunt responsabili pentru eșecul strategiei din Coreea și Vietnam. El vorbește despre generalul David Petraeus, un vânător de funcții și un absolvent West Point care a spus fiecărui congresman exact ce dorea să audă și care a reușit să-și mențină reputația dibăciei militare chiar și după neputința din Afganistan și după mioapa reluare a ofensivei în Irak.

Bakken dă vina pe societatea civilă pentru că a permis militarilor să devină exact ceea ce părinții fondatori ai SUA nu au dorit ca ei să fie. Dacă nu preluăm din nou controlul, avertizează Bakken, corupția și autodistrugerea vor deveni și mai grave. Războaiele nu se vor mai opri.

”Dacă societatea civilă nu va reforma instituția armatei”, scrie Bakken, ”vom rămâne la mila insucceselor ei”.