Secretarul general al NATO s-a dus la Kiev. Mesajul optimist

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a efectuat o vizită surpriză la Kiev. Stoltenberg  a dat asigurări luni că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra necesităţii de a accelera livrările de arme, relatează AFP şi Reuters.

„Întârzieri importante în sprijin au consecinţe grave pe câmpul de luptă”, a recunoscut Stoltenberg, referindu-se la întârzierea considerabilă a ajutoarelor militare americane şi europene.

„Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige”, a spus şeful NATO, dând asigurări că „mai mult ajutor este pe drum”şi că noi anunţuri în acest sens sunt aşteptate „în curând”.

Stoltenberg a făcut apel la aliaţi să instituie „un angajament financiar major şi multianual (…) pentru a demonstra că susţinerea noastră pentru Ucraina nu este pe termen scurt”.

„Moscova trebuie să înţeleagă că nu poate câştiga”, a afirmat şeful alianţei nord-atlantice.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că arme vitale americane încep să ajungă în Ucraina în cantităţi mici şi că procesul trebuie grăbit pentru că forţele ruse încearcă să profite de situaţie.

Zelenski a spus la conferinţa de presă comună că situaţia de pe câmpul de luptă depinde direct de viteza aprovizionării cu muniţie a Ucrainei.

„Sprijin rapid pentru armata noastră. Astăzi nu văd nimic pozitiv în acest punct încă. Există aprovizionări, au început puţin, acest proces trebuie accelerat”, a spus el.

SUA au adoptat recent un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari, punând capăt unei perioade de luni de zile de blocaj şi dând speranţe Kievului că stocurile sale de artilerie aproape epuizate vor fi realimentate.

„Împreună, putem face să eşueze ofensiva rusă”, a spus Zelenski, referindu-se la o nouă ofensivă de amploare pe care Moscova ar pregăti-o, atrăgând atenţia că Rusia „încearcă să profite” de întârzierea ajutorului occidental.

„Artilerie, (muniţii) de calibrul 155 mm, arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, în principal sisteme Patriot. Este ceea ce partenerii noştri au şi ceea ce ar trebui să funcţioneze acum în Ucraina pentru a distruge ambiţiile teroriste ale Rusiei”, a spus şeful statului ucrainean.

După eşecul contraofensivei sale din vara lui 2023, Ucraina este în defensivă. Rusia a preluat iniţiativa şi câştigă teren în Est, în pofida unor pierderi puternice, de la începutul anului, în faţa unei armate ucrainene care duce lipsă în special de muniţii.

În ultimele zile Moscova a revendicat cucerirea mai multor sate. Luni, armata rusă a anunţat că a ocupat Semenivka, iar cu o zi înainte Novobahmutivka.

Duminică, şeful statului major ucrainean, Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia de pe front s-a „deteriorat”, trupele ruse, superioare ca armament şi număr de trupe, obţinând „succese tactice” în mai multe zone.

Potrivit lui, armata rusă „şi-a concentrat eforturile în mai multe sectoare, creându-şi astfel un avantaj semnificativ în termeni de forţe şi mijloace”, în scopul de „a încerca să preia iniţiativa strategică şi să străpungă linia frontului”.

Şeful informaţiilor militare ucrainene Kirilo Budanov a prezis săptămâna trecută că situaţia se va înrăutăţi la jumătatea lui mai şi la începutul lui iunie, care va fi o „perioadă dificilă” pentru Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

30 de Comentarii

  1. Tuasu Putin si-a dovedit intentia: Ukraina va deveni cel mai rau loc de pe Pamant pentru a trai, deci, bagati $ miliarde intr-o gaura neagra. Continuati, pentru ca meritati !

  2. be happy don’t worry ca mergeti pe drumul Vietnamului de Sud, Cambogiei, Irakului, si al Afghanistanului

  3. Ce papagal și Stoltenberg, ăsta! Chiar mai mare ca liniorul zele … Poate explică cineva întreg la minte, deși între susținătorii zeleului nazist greu de găsit, ce înseamnă ca ucraina să „câștige” ?

  4. He he ! Probabil ca piticania khazara l-a servit pe norvegianul asta de doi bani cu prafuri de calitate, daca a inceput sa delireze cu „Ucraina să câştige în faţa Rusiei” !! Frontul de est e ca si prabusit iar idiotul ii da inainte cu chestii de genul : „Curaj gaina, ca te tai !”

  5. Norvegianul ori e prost ori e prost. E la genul ca echipa ailalta conduce ci 6 – 0 mai sunt cinci minute si le zici hai ca ii putem bate. Tembel om. Si asta ajunge sef la banca norvegiei? Ii baga pe aia in rahat in mai putin de un an. Dar se pare ca norvegienii s-au prins de competenta lui si nu prea il mai vor. De asta tot prelymgeste mandatul. Doamne cat mai dureaza dementa asta globala? Cu ce ii are la mana zeleape toti ciumetii astia de isi zic sefi. Nimeni dar absolut nimeni nu zice nimic de ingerinta pe fata a ukranilor in tot procesul electoral din europa si amerika. Se vede de pe luna dar astia tot inainte cu putin.
    Un ins intra la o patiserie: doi coilaci cu susan si umul cu sare multa sa mi se aplece.
    Cea mai cautata saltea: salteaua Alina recomandata pentru persoane de peste 70.
    Doi cremwusti Olaf cu mult mustar si un carnat Kalus, va rog, si multa bere ca sint foarte gretosi.

  6. He he ! In ziua in care Ucraina va arata ca un imens cimp invadat de ciulini si plin de gramezi de moloz, prin comparatie Romania vecina va straluci ca Las Vegas-ul sau ca Emiratele Arabe Unite ! Si asta fara sa faca nimic ! …

  7. Rusii pot sa faca varza Ucraina si sa sparga frontul de est (si nu numai …) in citeva zile. Chestia e ca, daca procedeaza asa, e aproape sigur ca momentul in care sa zicem Kiev sau Harkov vor fi in pericol sa cada, va insemna o interventie directa si oficiala NATO in Ucraina, ceea ce eu unul sint sigur ca Moscova vrea sa evite cu orice pret. Si de aia probabil ca se si multumesc cu un razboi de uzura, cu citiva kmp cistigati pe saptamina, in fond ei doresc sa-si constituie faimoasa „zona tampon”. (ps : unde, cind si mai ales CUM ? cred ca sint intrebarile referitoare la provocarea NATO, care sa le „justifice” interventia …)

  8. Se pare că nici dracul nu mai merge la kiev!…sunt alegeri în europa!…
    Poate doar angajatul de la cotroceni!…

  9. Nu mai are Zburătoare, nu mai are BipeZi.
    Ceata lu’ Pițigoi tot nu se urcă pe trotinete, să ia URSul la trântă !
    Buey 🌈ajoșilor, măR😜g…
    ●RumburKK -StatMajoriZdu GărZilor PATRIOTice Tulcene- RumburKK

  10. Cum Rusia nu mai știe cum să iasă din conflict, s-a apucat să cucerească în fiecare zi câte o localitate. Când va ști să iasă din conflict, va cuceri toată Ucraina. Nu că ar avea ce face cu ea, doar să-l enerveze pe Mircea Popescu de ieri.
    Cât despre stol ten vârf, e mai ceva ca un muezin părăsit în deșert, cu mențiunea că vikingul rătăcit la minte nu e la zi cu abluțiunile necesare. Lui îi priesc noroiul, haznaua și cocina.

  11. ce face putin cind eltsin il pune prim ministru? ataca cecenia in 1999 motivul fiind presupuse atentate cecene in Moscova…numai ca baietii cu ochi albastri din fsb au fost prinsi cind puneau explozibil in susbsolul unei alte cladiri ce urma sa fie aruncata in aer…
    acelasi tip de operatiune pe care au facut-o americanii in 11 septembrie pentru razboiul cu irakul. ce e in mintea lui putin? pai ce sa fie, mareate urss si ura pe care o traieste de cind el, um mediocru psihopat, a trebuit sa plece din germania din sediul kgb-ului in care era incartiruit. imnul lui stalin este imnul lui putin. ce paiate, ce netrebnici, ce gunoaie! marele putin, un descreierat dispus sa distruga lumea pentru ambitiile sale psihopate…un criminal…

  12. Rusia nu poate pierde chiar daca nu poate castiga tot.Ucraina nu poate castiga ce a pierdut deja.Stoltenberg incearca sa termine mandatul intr-o nota onorabila desi pe mandatul lui Ucraina a fost schingiuita chiar cu participarea NATO.

  13. Cea mai tare zicere este ” armata rusa are pierderi uriase dela o armata fara munitii si ostasi” ! Probabil ca au iesit mosii cu pustile cu alice si gospodinele cu borcane cu muraturi. Si da-i si lupta….

  14. Zamolxis, baiatule, pune mana si citeste. Americanii au antrenat in Pakistan mii de musulmani sa faca o bresa in republicile caucaziene. E adevarat, articolele sunt in engleza, poate e prea mult pentru tine, dar google, te poate ajuta, daca vrei sa te informezi.
    In legatura cu aderarea la grupul infractional organizat, NATO, nu sunt sanse in viitorul apropiat, deoarece este nevoie devo decizie unanima a membrilor. cat despre colhozul UE, sa vedem cum va arata rezultatul alegerilor europene

  15. „Moscova trebuie să înțeleagă că nu poate câștiga”?? De vreun an deja tot repeta aceasta fraza și cei de la NATO și comissarii de la Briuseli..
    Iar Moscova nu înțelege și nu înțelege.. 🤣🤣

  16. Secretarul general s – a dus sa le intareasca moralul…La concret moralul a fost amestecat cu ipsos. Ipsosul intareste garantat.

  17. indiferent de ceea ce voi citi, putin ramine un criminal… la fel ca bush…

    te pup dulce, frumusete desteapta ce esti tu!

  18. De cate ori trebuie sa se repete istoria. Rușilor nu trebuie sa li se dea, ca ei oricum iau. Singura solutie este ca toate tarile NATO sa invadeze Rusia, sa o demilitarizeze, deputinifice, si sa alcatuiasca un centru de control cu mentinerea trupelor NATO in Rusia pe termen nedeterminat

  19. Chiar dacă unii o tot dau înainte cu occidentul (şi o spune unul care a ajutat cât o putut refugiaţi ucrainieni) se vede cât se poate de limpede ce înseamnă ajutor şi sprijini de la occident. Ucraina nu trebuia împinsă la război înainte de a se asigura sprijinul necesar pentru ieşirea de sub influenţa Rusiei… Probabil că tot aşa va fi şi cu reconstrucţia.

  20. Sa vedem si faptele(pe termen lung)si nu doar vorbe.Orica poate fi invinsa usor de Ucraina daca e dotata corespunzator

  21. putin e atit de idiot incit are nevoie de nazism ca sa-si impuna propriile crime, adica propria agenda… ii acuza pe altii de nazism ca el sa poata sa faca pe nazistul… penibil si gretos… la fel ca toti apaludacii lui… nazism , holocaust… etichete… mintea slaba a instrainatilor pica testul… sintem in anul 2024… este doar ceea ce este. restu-s discutii inutile…

    parte interesanta a tot ceea ce se intimpla este dincolo de ceea ce se vede si se stie pentru ca este bine ascuns in secrete si in consecinta se minte la greu. lidershipul politic, economic, militar, religios este compromis IN TOTALITATE! pupati-i in dos daca va place si inspirati toata aroma! hai ca va pricepti bine de tot!

  22. De la Kiev la Bruxelles si pana la Washington, vezi numai caricaturi.
    Apropos, un jurnalist a intrebat-o pe Dna Zakarova (Ministerul Rus de Externe) cum comenteaza intentia Europei de a-si crea propria forta nucleara de descurajare. Dna a raspuns: „maimute cu grenade in mana”- la fix, caci acei cretini nu merita nici un gr de respect.

  23. IQ100, vii cu o abordare idiotica. Se vede ca nu sti nimic din mestesugul armelor sau Geostrategie.

  24. cit de usor se poate stirni serparia… mi-e mila de voi…o sa va ia tablagiu de urechi ca iar ati infrint…

  25. Domnule IQ 100, îți garantez că, Putin, în mare lui iubire de Occident colectiv, se va inspira de la Eminescu (și ne va mulțumi că românii au născut unul ca el), dacă ar face ceea ce recomanzi matale în marea-ți încelepciune și le va zice:„ Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă/ Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt, cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ„. Adică îi va trozni cu atomica și e clar că îi va face o apă și-un pământ, doamne ferește!

  26. ceva noutati despre atentatul de la moscova??? ia zi vladimir vladimirovici, ai mainile pline de singe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.