Cadoul de război primit de Zelenski de la Germania și Franța

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va deplasa vineri la Berlin şi Paris pentru a semna acorduri de securitate menite să garanteze ţării sale un sprijin militar şi financiar pe termen lung, într-un moment în care întâmpină dificultăţi în a respinge agresiunea rusă, transmite AFP.

Cancelarul Olaf Scholz îl va primi dimineaţa pe liderul ucrainean. Semnarea acordului va fi urmată de o conferinţă de presă, a informat un purtător de cuvânt al guvernului german.

Zelenski este aşteptat apoi la Paris, unde un parteneriat similar va fi semnat la sfârşitul după-amiezii la Palatul Elysée. Întrevederea cu omologul său francez, Emmanuel Macron, va fi urmat de o conferinţă de presă comună şi de un dineu de lucru.

La aproape doi ani de la începerea ofensivei ruse, pe 24 februarie 2022, „hotărârea noastră (de a sprijini Ucraina) este acolo, nu slăbeşte şi nu va slăbi”, a transmis un consilier al lui Macron.

„De asemenea, suntem hotărâţi să zădărnicim acest pariu pe care îl face Rusia”, care „mizează pe un timp îndelungat, pe oboseala noastră”, a insistat el.

Aceste acorduri urmează angajamentele care au fost luate în format G7 în marja summitului NATO de la Vilnius din iulie 2023.

Liderii Alianţei Nord-Atlantice nu au stabilit atunci un calendar pentru aderarea Ucrainei, spre marea consternare a acesteia din urmă, dar ţările din G7 s-au angajat să ofere sprijin militar „pe termen lung” pentru a o ajuta să facă faţă ofensivei ruse actuale şi a descuraja Rusia de la orice atacuri viitoare împotriva vecinului său.

Regatul Unit a fost primul care a încheiat un astfel de acord în cursul unei vizite a premierului Rishi Sunak la Kiev, pe 12 ianuarie. Statele membre ale Uniunii Europene încă nu au făcut acest pas.

Ucraina continuă negocierile cu alte ţări din G7, de la Italia până la Statele Unite. Alte douăzeci şi cinci de state s-au alăturat, de asemenea, iniţiativei G7, de la Polonia până la Scandinavia, reaminteşte AFP.

Ucraina îşi doreşte şi negociază un acord bilateral de colaborare în domeniul securităţii cu Bucureştiul, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru TVR Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

24 de Comentarii

  1. HHAHAHAH, multe succesuri… poate voi, conducerea neo-nazista a UE vreti asta, dar economia nu o poate sustine. N-au trecut nici 2 luni si prognoza de crestere economica in UE a fost revizuita de la 2,x% la 0.8% pentru 2024. rromania a fost in Q4 2023 pe -0.4% si nicio prestituata nu a scris ceva despre asta, inca, probabil peste vreo 2-3 zile cand o sa vina o minciuna coafata de la guvernul care-i finanteaza, o sa o publice.

  2. Cei doi pacalici stiu ca foarte repede contractele lor nu vor mai avea obiect. Odata din cauza ca tarile lor se duc cu rapiditate in faliment general si incaodata pentru ca viitorul Ucrainei in actuala formatie este incert.

  3. Corect😉! Trocul continua cu brio! Trocul fiind: ajutor financiar și militar contra export orice in tarile care semnează acordul cu ukraina! Așadar, distrugerea agriculturii și economiei acestor țări, se face cu bună știință de către conducătorii acestor țări. Felicitări!, mai ales că ukraina a legiferat canabisul sau marijuana pentru tratament în sănătate! De ce nu și în tratarea a totul din agricultură și pomicultura, sa rămână cetățenii leguma sau sa nu mai aibă personalitate sau sănătate naturala?! C.e. vrea armata că sa ii apere, daca tratează orice recolta cu droguri, nu mai e nevoie decât de consum masiv și nu mai e niciun pericol pentru clanurile infractionale din politica oricărei țări europene.

  4. Nici îndoială că Europa iarăși a nimerit in rahatul din 1933…prin alte căi dar au nimerit ..Și tot cu „ajutorul”anglosaxonilor….Acordurile acestea sunt o zânzanie pentru fraieri..

  5. E firesc ca Franta si Germania, doua tari democrate, sa sprijine un stat mic agresat de de vecinul sau totalitar. Gestul e cu atat mai frumos cu cat economiile celor doua tari nu trec prin cele mai bune momente. Dar asta inseamna fratie adevarata si nu minciunile putiniste de care s-au convins toate tarile europene..

  6. Dacă e EDUCAT, 🥳ul MUTĂ DECISIV la vila din Florida.
    Dar nu e !
    Și va MUTA DECISIV sub Podul Pivnichnîi din Kiev, atârnat de funie. Cu MÂNA PERNICIOASĂ în gură.
    Ca Mussolini, măRog…😜

  7. Franta si jermania vor disparea in maxim 20 de ani. vor fi inlocuite de marele kalifat. ir Rusia e prietena cu musulmanii

  8. Pas cu pas, incet dar sigur razboiul conventional NATO-Rusia dus pe mana urcacanilor se va trasforma intr-unul termonuclear care va sterge USA, UE si Israel in configuratia in care astazi se gasesc ele pe harta. Razboiul Satan Occident dus impotriva Rusiei Ortodoxe, este in fapt un razboi dus intre satanistii criminali si LGTB contra ortodocsilor rusi. Slujitorii lui Satan vor disparea de pe Pamant la sfarsitul acestui razboi Apocaliptic. Aliluia.

  9. I-au stricat lui Putin ziua,era si el in prag de weekend

  10. Macroane , vezi ca Sarkozy te asteapta la „Champs d’Elisee” , pardon la mititica. Inca nu s-a umflat destul rinza in ” Cocosul galic”.Mai vedem noi. Iar Germania cred ca va incapea pe mina nationalistilor. si veti vedea in loc de Scholz un shotrtz….Semnale sunt . Vezi cresterea vertiginoasa in sondaje a lui Le Pen si tot mai multi germani trag spre extrema dreapta ….are dreptate @ misteaux.

  11. Foarte bine. Să le fie rușilor clar, în scris și parafat că în Europa nu mai au prieteni. Au avut și i-au pierdut pentru o peninsulă aridă și două județe.

  12. ” Nici o masa fara peste” era reclama aia a lui Ceaska . Pe forum : nici un articol fara comentariile @ Leana Popii , zisa Popoae. ” Desteapta” creatura dom’le desteapta tare……

  13. „AMERICA DĂ ARMELE (scoase de prin -old store-house- adică de pe vremea crizei PIG”S BAY) ,GERMANIA ȘI FRANȚA VOR DA BANII IAR UCRAINENII VOR FACE MEREU CE AU FĂCUT-:DIN VICTORIE-N VRĂJEALĂ LA ÎNFRÂNGEREA FINALĂ!!!

  14. Nu știu ce mai speră bufonul nazist ukran,, dor pe front sunt in dificultate și au incă o brumă de rezistență.. Norocul lor e că rusul nu e chiar criminal,altfel ar fi toții tocați.. La francezi se prevede o lovitură de stat agricolă cu Marine urcînd la guvernare, Iar la nemți in toamnă nu se va putea guverna fără AFD, ceea ce clar ar trebui să dea de gîndit ukranului tembel și să nu mai vrea sacrificarea inutilă a polimii sale zise popor,..

  15. „IAR NU VĂ PLACE-ce am scris și eu” dar ..mă rog așa-I cenzura”! poate v-a deranjat rima–vrăjeală /finală// MĂ REPET – „AMERICA VA DA ARMELE SCOASE DIN DEPOZITELE DE VREMEA VICTORIEI KENEDICE DIN GOLFUL PORCILOR,GERMANIA ȘI FRANȚA LE VA PLĂTI(când or putea) iar U”KRAINA LE VA FOLOSI :DIN VRĂJEALĂ ÎN VRĂJEALĂ /LA ÎNFRÂNGEREA FINALĂ//

  16. „PENINSULA ARIDĂ +REGIUNILE 2 JUDEȚE CARE SUNT PATRU -AU 120 MII KM PĂTRAȚI ADICĂ APROAPE O CINCIME DIN UCRAINA (Rutenii, rusinii și cazacii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale (rutenii și rusinii din Galiția și Bucovina), sub Austria, cât și de partea Antantei (cazacii), sub Rusia. În timpul războiului, autoritățile austro-ungare au format Legiunea Ucraineană (galițiană) (apar pentru prima oară noțiunile de „ucrainean” și „ucraineană” la inițiativa contelui Stadio) IAR CA POPULAȚIE PESTE 10 MILIOANE DE RUȘI LUGANSK,CRIMEIA,DONEȚK,MARIUPOL,DNEPROPETROVSK!!!—IAR ÎNCĂ O CINCIME DIN ACEST ARTIFICIU ISTORIC E A MULTIFORȚOASELOR MONSANTO,CARGILL,DUPONT -CU TATĂLE LOR ROTSCHILD -(întreb nu dau cu racheta supra cosmică putineană: AȚI VĂZUT VREO CULTURĂ DE GRÂU,PORUMB,SOIA,SFECLĂ-DE PE CELE 27 MILIOANE HA?? ARZÂND DE BOMBELE RUȘILOR!???

    0

  17. Zilele trecute scria în Cotidianul că și România prin slăvitorului domn prim ministru al României Marcel Ciolacu urmează să încheie ceva tratat prin care să le dă și să-i ajutăm în continuare Ucraina cu de toate și să primim în schimb dușmănie cu Rusia, șacali, cereale de contrabandos, emigranți de trecere, mai puțini că-i ia cu arcanul de au ajuns să-și riște viața fugind la noi. Nu s-a spus niciodată dacă tânărul acela găsit decedat de hipotermie, fugit de încorporate era etnic român!!! Și dacă România omenoasă din UE și NATO are înțelegere cu Ucraina să-i dea înapoi pe ce “ce trec fraudulos granița” unde îi așteaptă legea marțială. Eclipsat domnul Ciolacu de Berlin și Paris, chit că oferta României va fi triplă fața de ce germano-franceză și pe gratis, a nemților și franțujilor e pe bani mulți.

  18. Cred ca Sholtz asta si cu frantuzu au niste dosare pe la CIA mai ceva ca Ursula cu Pfitzer.Ca sa pui pe butuci fara sa clipesti o economie ca a Germaniei si Frantei,e ceva.Daca era Romanica, no problem, noi suntem cu dosar facut de la Decebal incoace.Intrebarea cea mare este ,de ce nu misca nimic marile companii nemtesti si franceze cind vad ca liderii tari lor le pu pe butuci.Sau o fi si acolo ceva putred.Ma gindesc sa caut vre-un chinez sa-l ascund prin pod ,poate m-o ajuta cindva cind Europa va fi in rahat total.

  19. Elena Popa, dai în bară cu fiece cuvînt. Crimeea este una dintre cele mai frunoase peninsule ale lumii. Restul e pămînt rusesc. Cum Bucovina e românesc. Mai bine ți-ai repara ignoranța ce te face să slobozi vorbe la întîmplare.

  20. Ambitia sau mai bine zis incapatinarea occidentului de a continua sa ajute Ukraina ,va duce nu la slabirea Rusiei asa cum cred ei si la slabirea Europei din toate punctele de vedere.Cu totii cred ca vedem cum Ukraina a fost ajutata de occidentali cu bani foarte multi ,cu armament de ultima generatie ,cu munitie de razboi,cu mercenari ,Rusia a primit multe sanctiuni in acest timp si toate astea nu au folosit la nimic.Chiar atit de inconstienti pot fi occidentalii sa creada ca vor avea sanse de reusita in fata Rusiei ?

  21. Important e ca popoarele francais si Deutsch ne adora atat pe mine cat si pe sotul meu Erou cat si pe refugiatii nostri in limuzine si jeep-uri de lux.
    Ajutorul occidental trebuie sa continue atata vreme cat exista magazine de bijuterii in en-gros-ul Vendome.
    Hai va las, ca am de efectuat niste cumparaturi si ma asteapta Prima Doamna a Frantei, Doamna Planete des Singes.

  22. Agricultorii europeni stiu ca este ultima lor lupta. O vor duce pana la capat. Mai ales in Franta si Germania.

  23. Doi lideri europeni mediocri nici nu puteau imagina altceva decât sa-și ducă tarile lor și Europa în gard.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.