Trump, îndrăgostit din nou! Cine l-a cucerit

Președintele american Donald Trump, cunoscut ca având o relație dificilă cu presa, cochetează cu un nou post TV, dezicându-se de cel pe care l-a agreat până acum.

„Fox nu mai este ceea ce era”, s-a indignat recent Trump, într-un comentariu care viza canalul său TV favorit mult timp şi care l-a servit, comentează duminică AFP, preluată de Agerpres.

După ani de bună înţelegere, preşedintele american pare să se dezică de canalul respectiv, locul acestuia în preferinţele sale părând a fi luat de un canal mai tânăr şi mai de dreapta: One America News Network (OANN).

Acest mic canal a fost lansat în 2013 de un milionar din sectorul tehnologic, Robert Herring, care căuta să ofere o opţiune mai conservatoare printre marile companii mediatice.

De atunci, OANN a reuşit să-şi atragă opiniile favorabile ale lui Donald Trump, care l-a elogiat şi săptămâna trecută, criticând în acelaşi timp într-un mesaj pe Twitter Fox şi CNN.

„A privi informaţiile false de pe CNN este în cele din urmă mai bine decât a privi Shepard Smith, emisiunea cu cele mai scăzute audienţe de la @Fox News. De altfel, cât mai curând posibil, eu pun @ OANN”, a scris el pe contul său cu 63 de milioane de abonaţi, în legătură cu unul dintre prezentatorii vedetă ai canalului.

Din martie, Trump a retransmis prin Twitter articole din OANN şi a semnalat că apreciază canalul mai mult de zece ori.

Spre marea satisfacţie a fondatorului său, el a scris el într-un mesaj Twitter ataşat de profilul lui Robert Herring din aceeaşi reţea de socializare: „Canalul preferat al preşedintelui!”

Iar când Fox a întrerupt difuzarea unui miting de campanie al lui Donald Trump săptămâna trecută, patronul OANN a transmis într-un mesaj pe Twitter:”Noi nu-l vom întrerupe niciodată!”

Relaţia lor datează mai de mult. Din 2015, Trump fusese intervievat de fosta colistieră a lui John McCain pentru alegerile prezidenţiale, Sarah Palin, care coprezenta una dintre emisiuni, „On Point”.

Apoi, la prima sa conferinţă de presă ca preşedinte, în ianuarie 2017, el oferise un şir de interviuri canalului OANN, ales apoi printre media cele mai renumite de zeci de ori în cursul conferinţelor de presă cotidiene ale purtătorilor săi de cuvânt în timpul primelor sale 100 de zile de când se afla la putere.

Şi în cursul conferinţei de presă după un summit istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, Donald Trump salutase oficial activitatea acestui canal, dând cuvântul corespondentei sale la Casa Albă, Emerald Robinson.

„Mulţumesc pentru modul amabil în care ne trataţi. Îl apreciem”, declarase el. „Într-adevăr, este foarte bine. Este foarte bine ceea ce faceţi”, afirmase Trump.

Cu sediul la San Diego, în California, OANN nu se supune măsurilor de audienţă tradiţionale care se aplică în domeniu.

Dacă el se defineşte ca un canal de „informaţii pure, fără opinie”, orientarea sa pro-Trump este evidentă, afirmaseră în 2017 în Washington Post mai mulţi angajaţi şi ex-colaboratori.

Acuzat că relatează teorii ale conspiraţiei, OANN are de asemenea „tendinţa să dea un ton antimusulman, antiimgraţie şi antiavort reportajelor sale”, estimează Media Matters, un observator al presei de stânga.

În pofida criticilor sale, Donald Trump nu s-a detaşat încă total de Fox, căruia îi urmăreşte fidel emisiunea de dimineaţă ‘Fox & Friends’, la care participă destul de des prin telefon sau interviuri improvizate în faţa Casei Albe.

Anumite legături sunt solide: una dintre vedetele Fox, Sean Hannity, făcuse chiar campanie pentru Donald Trump în 2016.

Dar odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump s-a declarat agasat public de întâlnirile televizate cu alegători organizate de Fox pentru mai mulţi candidaţi democraţi care speră să-l înfrângă în noiembrie 2020.

„Este dificil de crezut că @FoxNews îşi strică timpul de antenă” pentru Pete Buttigieg, tânărul primar al South Bend, în Indiana, al cincilea în sondaje pentru alegerile primare democrate, transmisese el pe Twitter în luna mai. „Fox merge din ce în ce mai mult înspre partea perdantă (rea), acoperindu-i pe democraţi”.

Sondajele efectuate de Fox News pentru alegerile prezidenţiale au de asemenea darul de a-l enerva. Republicanul şi-a văzut rata de popularitate scăzând la 43% la jumătatea lunii august, acelaşi sondaj dându-l perdant în eventualele dueluri cu principalii candidaţi democraţi. La sfârşitul lunii iulie, el exclamase: sondajele Fox „m-au tratat întotdeauna foarte rău!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.