Trump: Mulțumesc poporului român pentru contribuția la lupta contra terorismului

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, l-a primit, vineri, la Casa Albă, pe președintele român, Klaus W. Iohannis. A fost punctul culminant al vizitei șefului statului român peste Ocean.

Ulterior, ambii au susţinut o declaraţie de presă comună în Rose Garden, din vecinătatea Biroului Oval de la Casa Albă. Trump a apreciat tema favorită a lui Iohannis şi a susţinătorilor săi din România: lupta anticorupţie şi statul de drept.

Iohannis: Este un lucru vital pentru noi toți ca UE și SUA să conlucreze

Declarația lui Klaus Iohannis:

Acest parteneriat nu doar că trebuie să continue, dar trebuie să devină mai puternic și să contribuie la rezolvarea atâtor probleme. Sunt mulțumit că datorită președinției dvs. puternice a făcut ca multe state să înțeleagă că toate statele trebuie să contribuie la cheltuielile de securitate. Suntem prima țară care a alocat 2% în timpul mandatului dvs. Banii se duc înzestrare.
Ne bazăm foarte mult pe acest parteneriat și apreciez că el trebuie să se dezvolte și pe componenta comercială.

Este un lucru vital pentru noi toți ca UE și SUA să conlucreze, nu să se lupte între ele.

Am decis ca parteneriatul nostru să fie mai puternic. Asta va duce la schimburi comerciale mai puternice.

NATO se bazează pe valori, dar pentru apărare e nevoie de bani. Unora le place mai mult, altora mai puțin, acest lucru, dar e foarte necesar.

Nu am vorbit despre vizite, dar o vom face, pentru că este important pentru români. Din ce în ce mai mulți români vin în SUA pentru turism sau afaceri, iar aceștia ar trebui încurajați.

Trump: România își respectă obligația de a aloca 2% pentru apărare

ACTUALIZARE:
Declarația lui Donald Trump:
Poporul român și cel american au multe lucruri în comun. Astăzi sărbătorim parteneriatul nostru strategic, care are mai bine de 20 de ani.

Domnule președinte, vizita dvs. vine într-un moment foarte important.

M-am întors dintr-o călătorie foarte importantă în țările arabe, unde am încercat să conving țările să luptă contra trorismului. Quatar a fost un finanțator al terorismului, iar celelalte țări arabe ni s-au alăturat. Am decis alături de Rex Tillerson și măreții noștri generali că a venit timpul să cerem Quatarului să nu mai finanțeze terorismul.

Nu am terminat de rezolvat problema, dar vom face asta. Nu avem de ales. Este prima mea responsabilitate să înving Isis și alt organizații. Opriți finanțarea și predarea urii, opriți uciderile.

Cerem Quatarului să se reîntoarcă printre națiunile responsabile. A fost un summit foarte bun, cred că va fi începutul sfârșitului terorismului. Vreau să mulțumesc poporului român pentru contribuția la lupta contra terorismului. Au problemele lor, dar România a fost un membru valoros în campania contra tarorismului, este al patrulea contributor ca număr de trupe.

Vreau să-l felicit pe președintele Iohannis pentru că România își respectă obligația de a aloca 2% pentru apărare. Încep să priceapă și alții.

Domnule președinte, vreau să vă aplaud curajul și lupta pentru statul de drept. Românii au făcut o călătorie remarcabilă și au un viitor luminos.

Știu că niciun președinte nu a întrebat cum ar fi să cerem banii din urmă. Vreau ca NATO să fie foarte puternică și pentru asta e nevoie de bani.

Cu siguranță că aplicăm Articolul 5 din tratatul NATO.

Foarte mulți oameni din SUA merg în România și foarte mulți români vin în SUA.

Va fi discutată și problema vizelor

Întrebări: Jurnalist american: De ce mărturia lui Comney a fost mincinoasă?
Trump: O să vă spun într-un viitor apropiat. Comney a confirmat mult din ceea ce am spsu eu.

Întrebare:Preşedintele Turmp a vorbit la Bruxelles despre cheltuielile NATO.

Iohannis: Mi-a plăcut ce a spus domnia sa la Bruxelles. NATO se bazează pe valori, dar în primul rand este o alianţă militară, iar cheltuieleile militare necesită bani. Trebuie să cheltuim bani în scopuri de apărare. Unora le-a plăczt mai mult, altora, mai puţin.

Trump: 100% corect.

Ramona Avramescu, TVR: Va interveni SUA în caz de agresiune din partea Rusiei?

Trump: SUA ţin foarte mutl la Articolul 5, e acolo pentru a proteja, de aceea vreau să avem o alianţă puternică. Da, vom ţine cont de articolul 5.

Dana Păcurar, Realitatea TV: Aţi discutat şi despre vize?
Trump: Nu, nu am discutat, dar vom discuta despre asta.
Iohannis: Am menţionat această problemă, ridicarea vizelor e o problemă importantă, cred că vom ajunge şi la asta.

Întrebare: Cat de ingrijorati sunteti pentru amenintarile Rusiei?

Iohannis: Trebuie să fim foarte deschis. După opinia mea avem nevoie de dialog. Dar, pe de altă parte, avem nevoie de o posibilitatea rapida de reacţie in NATO. Aceste doua lucruri pot duce la rezolvarea problemei.

Întrebare: Cum susţineţi lupta anticorupţie în Romania?

Trump: Noi susţinem foarte insistent Romania, deci sustinem si lupta impotriva coruptiei, şi il sustinem şi pe preşedintele dvs. Credem că a făcut o foarte bună. Are susţinerea nostră.

ACTUALIZARE:

Președintele Donald Trump l-a întâmpinat pe Klaus Iohannis la intrarea de nord-est a Casei Albe.

ACTUALIZARE:

Cei doi șefi de stat au dat mâna și s-au salutat.

ACTUALIZARE:

Președintele SUA l-a atins pe umărul drept pe Iohannis, după care l-a invitat să privească spre operatori și camere TV, pentru fotografii.

ACTUALIZARE:Amândoi au intrat în reședința președintelui american.

ACTUALIZARE: Au început convorbirile tête-à-tête

ACTUALIZARE: În Biroul Oval, cei doi au schimbat câteva cuvinte. „România este un aliat adevărat și o țară minunată cu care avem relații bune” – a spus Donald Trump. „Este o plăcere și o onoare pentru mine să fiu aici și sunt nerăbdător să discutăm despre parteneriatul nostru” – i-a răspuns Klaus Iohannis.

Preşedintele SUA, Donald Trump, face prima referire la preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială în SUA.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, cel mai puternic om al lumii anunţă programul pe care îl va avea azi.

”President Donald J. Trump’s schedule for Friday, June 9th:

Receives daily intelligence briefing. Roads, Rails, and Regulatory Relief Roundtable. Delivers remarks. Bilateral meeting with the President of Romania. Expanded bilateral meeting with the President of Romania. Joint press conference with the President of Romania”

Președinte Klaus Iohannis efectuează în această săptămână o vizită oficială în Statele Unite, care culminează vineri cu primirea acestuia la Casa Albă de către președintele Donald Trump. Primirea este prima a unui lider est-european pe care Trump o face de când a fost investit în fruntea Statelor Unite.

Cu ocazia unui discurs ținut la Washington la un eveniment The Heritage Foundation, Klaus Iohannis a lăudat partneriatul stategic activ avut de România cu Statele Unite și a amintit că România a îndeplinit obiectivul alianței NATO de a acorda 2% din PIB pentru Apărare.

„Țara mea este cea mai pro-americană țară din Uniunea Europeană”, a afirmat șeful statului în discursul ținut în fața americanilor.

În cadrul acestui discurs Klaus Iohannis a adus aminte și de participarea României cu militari în misiunile NATO alături de americani, precum cea din Irak, dar și de scutul anti-rachetă de la Deveselu găzduit de România și de participarea la exerciții militare comune cu statele membre NATO printre care și Statele Unite.

Vizita în SUA – puncte de reper

* Klaus Iohannis este primul lider est-european primit de preşedintele Statelor Unite de la investirea sa în funcţie.
* Trump și Iohannis vor avea convorbiri tete-à-tête timp de zece minute
* Convorbirile oficiale durează o oră
* Premieră pentru un președinte român post-decembrist: după convorbirile de la Casa Albă, la ora 21:45 (ora României), urmează o declaraţie de presă comună.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, că întâlnirea pe care o va avea vineri cu preşedintele SUA, Donald Trump, este „extrem, extrem de importantă” şi că, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari, şeful statului român exprimându-şi încrederea că întrevederea ca decurge foarte bine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.