Trupe britanice în comandamentele NATO din România

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, aflat în vizită în România, a declarat, luni, după întâlnirea cu ministrul Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România. Oficialul britanic a spus totodată, că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

„I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră şi am salutat angajamentul pe care domnul ministru şi l-a luat ca să susţină Marea Britanie în rolul de naţiune-cadru pe care şi-l va asuma începând cu 2017. De asemenea, am împărtăşit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră”, a afirmat oficialul britanc.

Acesta a mai anunţat că în octombrie unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.

Ministrul Mircea Dușa, a declarat la rândul său că, în întâlnirea avută luni dimineața cu omologul său britanic au fost abordate măsurile comune care trebuie luate de România și Marea Britanie „pentru a asigura o prezență permanentă, prin rotație, pe Marea Neagră a capabilităților NATO”.

„Am abordat în discuțiile de astăzi câteva aspecte importante, unul dintre ele se referă la securitatea și la situația politico-militară din zona noastră ca urmare a crizei din Ucraina și anexării de către Rusia a Crimeii, dar și situația de securitate pe Marea Neagră și măsurile pe care trebuie să le luăm împreună pentru a asigura o prezență permanentă, prin rotație, pe Marea Neagră a capabilităților NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperării noastre în NATO între cele două ministere, am discutat despre felul în care se îndeplinesc măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO și al UE (..)”, a afirmat Dușa.

Ministrul a mai precizat că discuțiile din cadrul întâlnirii cu ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, au vizat și cele două comandamente NATO care vor fi organizate în România.

„Domnul ministru m-a asigurat că militarii britanici vor fi prezenți în ambele comandamente și mai ales în cel de divizie, unde numărul militarilor va fi unul rezonabil din punct de vedere numeric. Am mai discutat despre importanța bugetelor Apărării, de faptul că România și-a asumat, la nivel politic, această obligație de a asigura în anii următori 2% din PIB pentru Apărare, pentru a asigura modernizarea și înzestrarea armatei .(..) Am mulțumit pentru prezența în România a militarilor Marii Britanii la exercițiile organizate în 2014, dar și la cele de amploare ce se organizează în 2015.(…) Militarii englezi vor fi prezenți la exercițiile din poligonul Smârdan, care se vor organiza la începutul lunii aprilie”, a declarat Mircea Dușa, la finalul întâlnirii cu omologul să britanic.

Ministrul britanic se întâlnește luni și cu președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.